Neurodegenerarea de tip Parkinson – Aspecte biochimice şi terepeutice

0
1052
Parkinson „Când încep să tremure paşnicii casei”

Boala Parkinson este o afecţiune multisistemică, neurodegenerativă, cronică, de etiologie relativ necunoscută, care afectează activităţile de execuţie motorie, cognitive şi vegetative.

Primul care a remarcat simptomatologia acestui tip de neurodegenerare a fost medicul englez James Parkinson, care a publicat în 1817 primele cazuri de „paralizie agitantă”. În prezent, boala Parkinson afectează aproximativ 1% dintre cei care au depăşit vârsta de 60 de ani, devenind ca incidenţă şi prevalenţă a doua boală degenerativă după Alzheimer. S-a remarcat că în 15% din cazurile de Parkin-son debutul bolii apare în jurul vârstei de 40-50 de ani, simptomele progresând o dată cu înaintarea în vârstă.

Această afecţiune predomină în cazul sexului masculin, nu are limite sociale, etnice, economice sau geografice, iar prevalenţă estimată este de 120 de cazuri la 100.000 de locuitori. în prezent, în România sunt diagnosticate cu Parkinson aproximativ 70.000 de persoane. De-a lungul timpului, o serie de personalităţi istorice şi culturale au fost diagnosticate cu Parkinson: scriitorul Michael J. Fox, Papa loan Paul al II-lea, dramaturgul Eugene O’Neill, pictorul Salvador Dali etc.

Din punct de vedere clinic, boala Parkinson este denumită „boala celor patru semne motorii” (simptome cardinale):

-tremor al extremităţilor (tremorul parkinsonian: este cel mai cunoscut simptom, fiind unilateral la debutul bolii. Tremorul este maxim în stare de repaus, frecvenţa sa diminuându-se în cazul mişcărilor voluntare;

-rigiditatea: creşterea tonusului muscular;

-akinezia/bradikinezia: deficitul de iniţiere a mişcărilor/încetinirea mişcărilor;

-instabilitate posturală.

Alte simptome motorii, asociate bolii Parkinson includ:

-tulburări de mers;

-dureri ale muşchilor scheletici;

-hipofonie (voce diminuată, „limbă grea”);

-scăderea dexterităţii mişcărilor fine;

-facies hipomimic, clipit rar;

-deglutiţie rară, cu hipersalivaţie;

-oboseală.

Principalele simptome non-motorii identificate în boala Parkinson sunt:

-tulburări de comportament: aproximativ 80% dintre pacienţii parkinsonieni sunt afectaţi de depresie;

-tulburări cognitive: disfuncţii executive caracterizate prin dificultăţi de concentrare a atenţiei, de control al im-pulsurilor, de interpretare a unor date;

-demenţa: apare tardiv, la 20-40% dintre pacienţi;

-diminuarea memoriei;

-tulburări de somn: somnolenţa diurnă;

-tulburări senzoriale: vedere dublă, percepere greşită a culorilor şi a miro-surilor.

Etiopatologia bolii Parkinson

Parkinson poza 2Cercetările experimentale au demon-strat faptul că neurodegenerarea de tip Parkinson se caracterizează prin distru-gerea neuronilor care fac legătura între substantia nigra şi striatum (formaţiune anatomică cerebrală cu două componente majore: nucleul caudat şi putamen) – figura 1.

Parkinson poya 3Substratul biochimic ce stă la baza apariţiei bolii Parkinson este reprezentat de diminuarea secreţiei de dopamină ca urmare a pierderii progresive a neuronilor dopaminergici.

Simptomele bolii apar când nivelul dopaminei scade cu 20-50% sub valorile normale. Scăderea progresivă a neuronilor dopaminergici în substantia nigra şi a rolului dopaminei în controlul actului motor a fost descoperit de Carlsson în 1950, ceea ce a deschis o nouă etapă în cercetările neurotransmiţătorilor.

Debutul bolii nu poate fi precizat, ţinând seama de faptul că scăderea neuronilor dopaminergici este un proces natural. La naştere, omul are aproximativ 500.000 de neuroni în fiecare din cei 2 nuclei din substantia nigra. La vârsta de 30 de ani rămâne cu 300.000 de neuroni, iar la 80 de ani, cu 200.000. în momentul în care scăderea ajunge la 80.000, apar primele semne motorii, iar boala devine clinic manifestă. Simptomele bolii apar după ce numărul neuronilor dopaminergici din sistemul nigro-striatal ajunge la 6080% din numărul iniţial.

Este boala Parkinson determinata genetic?

Figura 1. Localizarea anatomică, cerebrală a sistemului nigro-striatal Neuronii sistemului nigro-striatal eliberează dopamină, neuromediator fundamental pentru controlul activităţilor motorii (figura 2)

 Cercetări recente de genetică moleculară au demonstrat implicarea factorilor genetici în mod special în cazul bolii Parkinson cu debut înainte de 40 de ani. Majoritatea afecţiunilor neurodegenerative se caracterizează

Prin formarea unor depozite de proteine anormale. În cazul bolii Parkinson, aceste agregate se acumulează în corpul neuronal, au drept componentă proteică majoră alfa-sinucleina şi se lumesc corpii Lewy. Principalele defecte genetice descrise în boala Parchinson sunt:

  • Mutaţii ale genei alfa-sinucleinei, cu apariţia unor procese anormale de pliere, agregare şi depozitare ale alfa-silucleinei;
  • ale genei parkinei (ubiquitin-ligază);
  • în gena ubiquitin carboxiterminal hidrolază;Mutaţii ale oncogenei DJ-1;
  • Mutaţii în gena ce codifică o protein-kinază mitocondrială.

Recent a fost lansată ipoteza că boala Parkinson s-ar datora unor anomalii în sistemul proteozomilor, responsabili de distrugerea proteinelor anormale.

Care sunt opţiunile de tratament?

Boala Parkinson este cronică,progresivă, având evoluţie lentă în decurs de ani. Până în prezent nu se cunoaşte un tratament curativ al acestei afecţiuni, terapiile actuale având rol de diminuare a simptomatologiei.

Terapia farmacologică:

-medicamente care stimulează bio-sinteza dopaminei: levodopa (la nivel neuronal, aceasta este rapid convertită de dopa-decarboxilază în dopamină, restabilindu-se astfel echilibrul datorat diminuării biosintezei de dopamină). De obicei, levodopa se asociază cu un inhibitor de dopa-decarboxilază (carbidopa sau benserazidă), ceea ce împiedică transformarea dopaminei înainte de traversarea barierei hemato-encefalice;

-medicamente care stimulează eliberarea dopaminei: amantadina;

-inhibitori ai monoaminoxidazei mitocondriale de tip B (MAO-B): selegilina şi rasagilina. Acestea inhibă activitatea enzimei MAO-B, enzimă responsabilă de inactivarea dopaminei;

-inhibitori selectivi şi reversibili ai enzimei catecol O-metil transferaza (COMT): tolcapone, entacapone. Acestea inhibă activitatea enzimei COMT, responsabilă de metabolizarea dopaminei;

-agonişti dopaminergici (acţionează direct asupra receptorilor dopaminergici de la nivelul SNC, având afinitate pentru aceştia, substituind astfel lipsa dopaminei): apomorfina, bromcriptina, pramipexol, ropinirol, pergolide;

-anticolinergice (ameliorează tremorul, dar nu şi rigiditatea): trihexifenidil, benztropină.

Terapia chirurgicală:

-stimularea profundă a creierului: se realizează prin chirurgie stereotaxică. Această metodă se utilizează pentru ameliorarea simptomelor legate de tremorul parkinsonian;

-stimulare talamică;

-stimulare subtalamică;

-talamotomie (lezarea chirurgicală a nucleului subtalamic);

-palidotomie (lezarea chirurgicală a formaţiunii numite globus pallidus);

-transplant de celule stern (introducerea unor grefe de neuroni mezencefalici foetali în nucleul caudat şi putamen);

-terapie genetică (implant, prin cateter, la nivelul ganglionilor bazali, a factorului neurotrofic glial).

Revista ”Farmacist.ro”

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here