Escaladarea Everestului se va face pe un alt traseu, din motive de siguranţă

0
351
Nepal - Expediţii pe EverestGuvernul din Nepal va schimba, începând de luna viitoare, traseul pentru escaladarea masivului Everest. Toate acestea, pe fondul riscului crescut al producerii avalanşelor precum şi al pierderilor de vieţi omeneşti produse în 2014.

Potrivit BBC, citat de Agerpres, traseu de escaladare folosit în prezent este din 1990. Anul trecut 16 alpinişti şi-au pierdut viaţa într-o singură escaladare, cel mai grav accident din istoria expediţiilor. Trebuie spus că traseul luat în calcul nu este unul nou; el a fost folosit mai bine de două decenii de alpinişti.

Alpiniştii vor avea de parcurs, potrivit noilor reglementări, un traseu mai central după ce vor trece de punctul Base Camp.

Ei vor evita, astfel să mai escaladeze versantul prin partea stânga a gheţarului Khumbu, unde anul trecut s-a produs tragicul accident.

Avalanşa provocată anul trecut a atras un boicot din partea căţărătorilor şerpaşi. Ei au cerut condiţii mai bune şi retribuţii mai mari. Protestul acestora desfăşurat la Base Camp a dus la anularea expediţiilor pe Everest.

Astfel, guvernul din Nepal caută să îmbunătăţească siguranţa înaintea debutului sezonului de primăvară pentru acest an în vederea sporirii măsurilor de siguranţă.

Credem că riscul de avalanşă este mai mare în partea stângă a gheţarului Khumbu. Vom modifica traseul prin centrul masivului. Acolo, nu există un asemenea risc, a declarat Ang Dorji Sherpa, preşedinte al Sagarmatha Pollution Control Committee, organizaţie autorizată să modifice traseele de expediţii din Everest.

Operatorii din Nepal cât şi cei străini care organizează expediţii în Everest au salutat deciziile guvernului nepalez.

În plus, a fost importat echipament specializat din Marea Britanie care va fi fixat pe noul traseu. Şerpaşii au mai cerut ca echipamentele grele să poată fi cărate, de acum înainte, cu elicopterul până la Camp One, prima oprire a traseului după Base Camp, însă reglementările în privinţa folosirii elicopterelor sunt foarte stricte şi această cerere nu a fost aprobată.

De la prima escaladare a Everestului, în 1953, până în prezent au murit în aproximativ 250 de oameni în expediţii pentru cucerirea acestui masiv muntos.

Ana Grama

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here