Neliniștea tinerilor pentru aflarea rostului lor în viață

0
165

nelinistea-tinerilor– Părinte, neliniștea unui tânăr pentru aflarea rostului său în viață se datorează necredinței?

– Nu întotdeauna. Adeseori tinerii care se interesează cum să se aranjeze mai bine, dar  să se afle și aproape de Dumnezeu, se neliniștesc pentru rostul lor în viață. Iar lucrul acesta dovedește sănătatea lor duhovnicească. A nu se gândi și a nu se neliniști un tânăr pentru aflarea rostului său, este dovada unui om indiferent, și prin urmare unul ca acesta este un nepricopsit. Numai că cei care se neliniștesc pentru aflarea rostului lor trebuie să ia aminte ca neliniștea lor să nu depășească limita, pentru că diavolul încearcă să o exagereze, să facă din ea un stres, ca astfel să le țină mintea într-o continuă zăpăceală.

Tinerii trebuie să se încreadă în Dumnezeu pentru a se liniști, deoarece Bunul Dumnezeu, ca un Părinte iubitor, acționează acolo unde noi, omenește, nu putem face nimic. Nu trebuie să ia hotărâri ”necoapte” pentru viața pe care o vor urma.

Cunosc tineri care se neliniștesc mult și încearcă să-și rezolve toate problemele dintr-odată. În cele din urmă se încurcă și își părăsesc studiile. Căci având, de pildă, de terminat facultatea, ei se neliniștesc peste măsură pentru viitorul lor, își amână studiile și în cele din urmă se încurcă și mai rău. Nu se fac toate deodată și nici nu se rezolvă astfel problemele. Pentru a reuși în ceea ce vor, trebuie să facă o curățenie generală înlăuntrul lor și să pună lucrurile în rânduială. Să se îngrijească ca mai întâi să-și ia diploma, și ajunși la maturitate să ia cu ajutorul lui Dumnezeu hotărârea de a face o familie bună, dacă înclinație către viața de căsătorie, sau să meargă la mănăstirea pe care și-au ales-o, dacă au chemare pentru viața monahală.

De aceea, tinerilor care studiază și au astfel de neliniști, dar care încă nu s-au hotărât pentru ceea ce vor să facă în viață, le spun să-și continue studiile și ceea ce mai târziu îi va îndemna cugetul lor să facă și îi va odihni, aceea să facă. Dacă există o dispoziție lăuntrică bună, atunci Dumnezeu ajută și încet-încet vor înțelege care viață este pentru ei, cea de căsătorie sau cea de feciorie în mănăstire, și astfel vor afla odihnă.

Să-i ajutăm pe tineri să-și urmeze chemarea lor

Fiecare om are chemarea lui. Bunul Dumnezeu l-a făcut pe om liber. Are noblețe și respectă libertatea omului, lăsând liber pe fiecare să urmeze calea care îl odihnește. Nu-i pune pe toți cu o disciplină militară în aceeași linie. De aceea tinerii să se lase pe înșiși liberi în spațiul duhovnicesc al libertății lui Dumnezeu. Nu se folosesc dacă cercetează ce fel de viață urmează sau va urma cutare sau cutare. În privința aceasta nu trebuie să fie influențați de nimeni.

Părinții, duhovnicii, dascălii trebuie să-i ajute pe tineri să-și aleagă viața pe care unt în măsură să o ducă și să-și urmeze chemarea lor adevărată, fără să-i influențeze sau să le înăbușe chemarea lor. Hotărârea pentru viața pe care o vor putea urma trebuie să fie a lor. Toți ceilalți ne putem exprima numai niște simple păreri și singurul drept pe care îl avem, este să ajutăm sufletele să-și afle calea.

Uneori, atunci când discut cu tineri care își fac probleme asupra acestui subiect, deși văd încotro trage balanța, nu le spun nimic, ca să nu-i influențez. Ceea ce încerc să fac este numai să-i ajut cât pot pentru a-și afla calea cea potrivită și pacea lăuntrică, să dezlipesc tot ce este vătămător de ceea ce îi odihnește, pentru a lăsa ceea ce este bun și sfânt, astfel încât în această viață să trăiască fericiți alături de Dumnezeu, iar în cealaltă și mai fericiți. Sincer mă voi bucura pentru orice fel de viață va alege un tânăr pe care îl cunosc și totdeauna voi avea același interes pentru mântuirea sufletului său, numai el să fie alături de Hristos, în sânul Bisericii. Îl voi simți ca pe fratele meu, pentru că va fi un fiu al Maicii noastre, Biserica.

Firește, mă bucur mai ales pentru tinerii care urmează viața monahală, pentru că este cu adevărat înțelept cel care urmează această viață îngerească, deoarece scapă de ”cârligul” diavolului care are ca momeală lumea. Însă nu-i poți pune pe toți oamenii pe același calapod. Vezi, Hristos nu a rânduit monahismul ca o poruncă – cu toate că El este Cale spre desăvârșire – pentru că nu a vrut să pună asupra tuturor povară grea.

De aceea, atunci când tânărul bogat L-a întrebat pe Hristos ce să facă pentru a se mântui, El i-a răspuns: Păzește poruncile. Iar când tânărul a spus că le păzește și a întrebat: Ce-mi mai lipsește?, Hristos i-a spus: Un lucru îți mai lipsește. Dacă  voiește să fii desăvârșit, mergi vinde tot ce ai…și vino de urmează Mie. Adică, dacă afla pe cineva cu mărime de suflet, numai atunci vorbea despre desăvârșire; nu punea arcanul pe oameni. Nici nu a învățat despre monahism, pentru că astfel ar fi ”aprins foc” și poate mulți ar fi alergat fără discernământ să se facă monahi, pricinuindu-se, în felul acesta, un rău. Ci a aruncat numai scânteia, iar când a venit clipa potrivită, monahismul a ieșit la iveală.

Așa și noi, nu avem dreptul să-i silim pe ceilalți – căci dacă vor, se vor sili ei înșiși – , ci numai pe noi înșine, dar și atunci numai cu discernământ. Până acum, eu nu am spus nici unui tânăr să se căsătorească sau să se facă călugăr. Celor care mă întreabă le spun: ”Să faci ceea ce te odihnește duhovnicește, numai să fii alături de Hristos”. Și dacă îmi va spune că nu simte odihnă în lume, numai atunci îi voi vorbi despre monahism, ca să-l ajut să-și afle drumul său.

”Viața de familie” – Cuviosul Paisie Aghioritul

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here