Necredința în Dumnezeu este pricină a patimilor

0
193
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

patimiÎnsăşi patimile sunt pricini de alte patimi. Am văzut legătura între mânie şi iubirea de argint, între mânie şi mândrie, între mânie şi lăcomie. Când ai desfiinţat pricinile patimilor mâniei atunci ai nimicit şi mânia. Bineînţeles că pentru toate acestea trebuie să fii raţional. Dar raţional cu adevărat nu poate fi decât omul care a ajuns la nepătimire.

Acum ştim pricinile patimilor, dar să nu uităm că şi necredinţa în Dumnezeu este pricină a patimilor. Un om care nu crede în Dumnezeu trăieşte oricum, cum îi vine la socoteală, cum îi vine la îndemână. Spontan, şi de-o spontaneitate care nu-l duce la bine. Ce-i vine aia face. Noi însă trebuie să fim conştienţi că creştinismul e cu cruce, Domnul Hristos a spus: „Cel ce vrea să vină după Mine să se lapede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24). Ce înseamnă asta, să-ţi iei crucea? Înseamnă mai multe lucruri, dar între altele şi aceasta: să-ţi iei partea de osteneală care ţine de depăşirea de tine însuţi, care ţine de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Să ştiţi însă că omul care ajunge să-i devină normale virtuţile nu patimile, acela nu mai are probleme, nu mai are luptă cu el însuşi, are odihnă. Domnul Hristos a spus: „Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi avea odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Putem avea odihnă sufletelor noastre în măsura în care avem smerenie, în măsura în care lichidăm patimile, pentru că Sfântul Ioan cel ce a scris „Scara”, vorbind despre nepătimire, spune că „smerenia este dezrădăcinătoarea patimilor”. Dezrădăcinăm patimile prin smerenie. Dacă suntem smeriţi, dacă căutăm să împlinim cuvântul lui Dumnezeu, dacă ne plecăm cu mintea, atunci devenim smeriţi.

 Smerenia are de fapt două aspecte: smerita cugetare – aceasta ţine de gândire şi aşa ceva a avut Sfântul Apostol Petru când l-a chemat Domnul Hristos la ucenicie. Şi când Domnul Hristos a zis „Mână la larg şi aruncă mreaja ca să pescuiţi” el a zis „Doamne, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic. Dar, pentru cuvântul Tău, arunc mreaja în mare” (Luca 5, 4-5), deci mă plec cu mintea, fac ce zici Tu, nu fac ce gândesc eu. Eu de fapt nu aş mai fi pescuit, n-aş mai fi încercat să pescuiesc, dar pentru că zici Tu, arunc mreaja în mare. Şi a scos mulţime mare de peşti. De ce? Pentru că s-a plecat cu mintea. A fost şi o împrejurare în care nu s-a plecat cu mintea dintr-o dată, şi Domnul Hristos i-a reproşat lucrul acesta, la spălarea picioarelor. Când Domnul Hristos a vrut să-i spele picioarele Sfântul Apostol Petru, el s-a împotrivit şi a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele? Niciodată nu-mi vei spăla picioarele”. Domnul Hristos a spus: „Ceea ce fac Eu acum tu nu înţelegi, dar mai târziu vei înţelege”. Şi când a stăruit în aceasta şi a zis „Niciodată n-o să-mi speli picioarele” a zis Domnul Hristos „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine” (Ioan 13, 6-8). Deci dacă nu te smereşti, dacă te ţii ţapăn, atunci nu poţi să fii modelat şi nu am ce face cu tine, nu te poţi mântui. Smerenia este un mijloc de despătimire şi de neîmpătimire. Cine ştie de Dumnezeu are smerenia nu numai ca smerită cugetare, ci are smerenia şi ca simţire lăuntrică. Adică smerenia trebuie să aibă înrădăcinare în fiinţa noastră şi prin sentiment. Dacă ai smerenia, atunci ea te învaţă ce ai de făcut, şi cum să ocoleşti patimile, şi nu eşti ca acela mândru, care citeşte o carte, că doar eu sunt stăpân peste carte. Tu crezi că o carte, un roman de dragoste de pildă, îl citeşti cu încrederea că pe tine nu te clinteşte. Şi după aceea nu-l mai poţi scoate din tine. Asta-i plata celui mândru, păcatele se plătesc, mândria îţi aduce neodihnă, nelinişte.

„Prescuri pentru cuminecături” – Arhim. Teofil Părăian

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here