Neamul românesc – neam al comuniunii în credință (II)

0
109
neam2Urmare de AICI

Să facem din fiecare creștin un luptător duhovnicesc. Nu ca să-l convertească pe celalalt numai la credință, ci ca să-i arate un model de om. Noi avem ca model de om pe sfânt. Fiecare trebuie să tindă spre sfințenie, spre bunătate, spre ajutorul celuilalt, spre smerenie, spre curățenie, spre toate cele bune. Să iubești pe celălalt mai mult decât pe tine. Asta ne trebuie: să punem în practică Evanghelia. Și de aceea cred că Filocalia va putea să ne călăuzească pe toți spre Hristos. Și trebuie ca preoții, și nu numai preoții, ci și toți credincioșii, s-o citească. Nu au fost sfinți numai dintre preoți, au fost sfinți și dintre ceilalți credincioși. Toți avem datoria să ne trezim la această conștiință, să fim cât mai aproape de Hristos, să folosim cât mai aproape duhul de jertfă, să ne jertfim și noi pentru alții, ca să descoperim ceea ce este nobil în noi. Ca toate viciile, toate patimile ne coboară. Noi trebuie să mergem spre ceea ce este adânc, spre ceea ce este nobil, spre ceea ce unește cu Dumnezeu. Să ajungem la sfințenie, ca să ajungem la Înviere și la viața veșnică în Hristos.

Ce însemnă datinile pentru poporul român, ce sfințenie au datinile, datinile de la Botez, datinile de la Cununie, datinile de la orice moment important al vieții, cum participă tot satul, cum participă toți la ele. Adică aici persoană n-o mai poți separa, să spui: „de aici sunt eu, de aici tu”, și nici psihologie nu mai poți face în felul acesta, adică iau pe omul cutare și-l studiez și văd ce este el. În fiecare om e amprenta celorlalți. Deci, grija de ceilalți, preocuparea de ceilalți, bucuria de ceilalți, influențele celorlalți.

Deci, nu mai există un individ și, de aceea, nici un raționalism care separă. Aceasta-i un raționalism simplist, care împarte. Ori, nu este viata așa. Viața este rațională și în același timp superioară rațiunii, mai presus de rațiune. Sau e rațională întrucât e comunitară, e raționalitate în comunitate. O rațiune comunitară, o rațiune a ansamblului, o rațiune a ceea ce depășește individualul. Așa cum sunt în Dumnezeu rațiunile tuturor nedespărțite, și oamenii, în rădăcina lor, sunt o unitate și toate lucrurile în rădăcina lor sunt o unitate și o armonie, sunt făcute unele pentru altele.

Eu nu pot să înțeleg individualitatea. Cea mai mare bucurie a mea e să mă bucur de atenția cuiva! Dacă ma bucur de atenția cuiva nu mai sunt nefericit și atenția mea față de el trebuie să însemneze pentru el aceeași bucurie. Trebuie să uit de mine ca să fiu fericit, pentru că dacă uit de mine și mă preocupă altul, se va preocupa și altul de mine și asta numai, mă face fericit. Dacă mă preocup numai de mine, rămân singur și sunt nefericit. Egoismul te face nefericit. Numai smerenia, uitarea de tine, să uiți de tine și atunci ai toate semnele că nu ești uitat de alții. Ești înconjurat de toată atenția altora. În smerenie nu ești singur, în smerenie ești totdeauna în comunitate. Pe când în egoism, pretenția că ești numai tu, e o nenorocire. Și de fapt nici atunci nu ești singur, că omul nu poate fi singur.

Și cel rău are nevoie de alții. Are nevoie de lauda lor, are nevoie de exploatarea lor, are nevoie de critica lor, are nevoie de pretenția ca e mai bun decât alții, așa că realitatea nu e nici individualistă și nu e nici totalitaristă. Satul are sobornicitate, comunitate. Asta e sobornicitatea Bisericii – comunitatea! Tot satul hotărăște împreună. Spunea un profesor de lângă Făgăraș, cum îl învățau părinții să se roage: „Doamne, ține-mi vitele; Doamne ține-mi pe taica și pe maica; Doamne, ajută-mi să nu mă fac de râs în sat!”

Adică el nu era forțat să nu se facă de râs, ci el de bunăvoie căuta sa nu se facă de râs în sat, să însemneze ceva pentru sat. Nu silit. Da, avea și el o bucurie, să fie în atenția satului, și-n asta se vede importanța lui, că însemnează ceva pentru sat, că face ceva pentru sat, că aduce o glumă a lui, că aduce o hărnicie a lui, un talent al lui, că face ceva pentru altul în numele lui Dumnezeu. Ei, asta a pierdut Occidentul, sobornicitatea pe care o avem de la Biserică. Cât e de sobornicesc satul care merge la biserică împreună!

Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae, Neamul românesc – neam al comuniunii în credință

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here