Neamul românesc – neam al comuniunii în credință (I)

0
176
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

neamCitim în Epistola I a Sfântului Ioan, unde Evanghelistul face identitatea între iubire și lumină. Daca vrem să-l înțelegem pe celalalt, trebuie să-l iubim; și dacă-l iubim, ni se luminează adâncurile lui. Nu există lumină in afara iubirii! Nu ajunge să privim numai lucrurile lumii, ca să ne luminăm.

Am spus că de-aș avea lumea toată, dacă nu este o persoană care mă iubește, nu am nici o mulțumire. Mulțumirea e lumină – lumina iubirii. Iubirea e lumina și amândouă sunt viața. Dacă vrem să avem viață, și nu o viață trecătoare, ci viața veșnică și o lumină nesfârșită, mereu mai bogată, apoi trebuie să iubim. Dar nu putem iubi pe om dacă nu iubim pe Dumnezeu. Dacă omul nu e veșnic, nu e același lucru. Numai pentru că omul este veșnic, îl iubesc. O mamă când iubește pe fiul ei, nu se poate să nu se gândească la lumină și să nu se gândească la veșnicia lui.

Spune și un gânditor francez de astăzi, Gabriel Marcel, că francezii mai au și câte un gânditor creștin și câte un poet creștin. Nu cum se socotește la noi, că nu poți lua de la ei decât lipsa de credință. Gabriel Marcel spune: „Când spui unui om te iubesc nu se poate să nu gândești că el va fi veșnic”. De ce l-aș iubi pe om dacă n-ar fi veșnic? De ce m-aș simți atât de dator față de el să-l iubesc, dacă n-ar fi veșnic? Fiecare om e făcut pentru veșnicie. Eu aspir la desăvârșire. Încă nu am ajuns la desăvârșire, dar aspirația aceasta nu se termină. Dacă sunt în legatură de iubire cu cineva, (dacă se poate cu toți), aceasta nu se poate să nu fie de la Dumnezeu.

În zadar zice cineva că iubește pe Dumnezeu, dacă pe om nu-l iubește și în zadar zice cineva că iubește pe om, dacă pe Dumnezeu nu-L iubește, dacă nu vede în această taină mare și nesfârșită a omului, prezența lui Dumnezeu! Să iubim pe oameni și să iubim pe Dumnezeu. Asta să ne fie deviza noastră, de creștini adevărați și asta ne-ar vindeca și pe noi de boala dezbinărilor în care ne aflăm.

Poporul nostru a fost un popor unit, unit prin credință și iubire, pentru că politicește am fost împărțiți în trei părți, dar limba era aceeași, cărțile sfinte erau aceleași. Unitatea noastră era perfectă, pentru că aveam credința în Dumnezeu și pentru că ne iubeam ca neam. Să ne iubim unii pe alții ca neam, dar să ne iubim prin identitatea credinței. Pentru că numai prin ea ne putem iubi, ca să refacem și unitatea noastră care este astăzi atât de suferindă.

Poporul nostru are o limbă care-i folosită și în Liturghie. La popoarele catolice, limba vorbită de popor este alta decât limba liturgică. La popoarele slave, limba liturgică e alta decât limba vorbită de aceste popoare. La greci, limba liturgică e alta decât limba vorbită azi de popor, e o limbă greacă veche. La noi, limba liturgică e cea vorbită de popor. De aceea, limba vorbită de popor capată un cuprins de taină și de sfințenie. Noi avem cuvinte minunate. Poate toate cuvintele noastre au un cuprins de taină pe care nu-l au cuvintele altor popoare.

Continuarea AICI

Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae, Neamul românesc – neam al comuniunii în credință

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here