Sunt oameni care dintr-o singură privire aruncă sentința: ești vinovat. O deplină încredere în sine îi face să-și acorde acest drept de a judeca pe alții.
Mulți dintre noi suntem înclinați să condamnăm cu o ușurință pe care nimic din gândul și din fapta noastră, nimic din făptura slabă nu o poate întemeia. Oamenii cred că, dacă au văzut sau ascultat pe cineva în treacăt, îl pot judeca imediat și fără greș. Stă aici o mare slăbiciune a firii noastre.
Omul este o ființă tainică și nemăsurat de bogată; în țesătura sufletului său pot sta lucruri de nimeni bănuite. Nici după cele mai lungi și mai atente convețuiri nu ne putem socoti în drept de a judeca pe altul. În fiecare dintre noi sălășluiesc atâtea puteri și slăbiciuni, atâtea frumuseți și lucruri urâte, încât cu greu am putea alege adevărul și împărți dreptatea. Numai o închipuire neîntemeiată despre natura făpturii noastre ne poate face să apucăm pe o cale atât de pripită și inumană.
Cine îți dă dreptul de a judeca pe altul?
De unde această calitate supraomenească? Este cineva dintre noi fără de greseală? În genere, omul este înclinat de a fi foarte iertător față de sine și foarte aspru față de alții.
Iisus, în fața oamenilor care voiau să omoare cu pietre femeia păcătoasă, a spus: „cine dintre voi este fără de păcat să arunce cel dintâi cu piatra„. Oamenii, la auzul acestor cuvinte, s-au înspăimântat și au dat cu toții înapoi. I-a mustat întrebarea.
Tainele sufletului omenesc, neputința noastră de a le pătrunde și natura noastră slabă nu ne îndreptățesc să ne ridicăm judecători.
Judecătorul cel drept este numai Dumnezeu.
Sursa Miride pentru suflet
Jurnal Spiritual
