Naşterea Maicii Domnului, prăznuită azi cu rugăciuni pentru pace

0
491
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

nasterea maiciiNaşterea Maicii Domnului, cunoscută în popor ca Sfânta Marie Mică, va fi prăznuită azi în bisericile Patriarhiei Române prin rugăciuni pentru pace în Orientul Mijlociu, numeroase biserici şi mănăstiri din ţară serbându-şi totodată hramul.

Începutul anului bisericesc (1 septembrie) are ca primă sărbătoare importantă sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului. Sfârşitul anului bisericesc, ca de altfel şi începutul lui, este sub ocrotirea şi binecuvântarea Sfintei Fecioare Maria. Cu Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august), practic se încheie anul bisericesc şi, în chip simbolic, veacul acesta.

Poporul român are o evlavie deosebită pentru Maica Domnului, peste 2 milioane de români purtând numele de Maria şi Marian, ori derivate ale acestora.

“Deoarece în timpul prezent pacea este tot mai mult ameninţată, adresăm un apel la rugăciune pentru pace, în data de duminică, 8 septembrie, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, apărătoarea celor aflaţi în nevoi şi necazuri, bucuria şi împăcarea lumii. (…) Să folosim timpul acesta al sărbătorii Maicii Domnului spre a înmulţi rugăciunea pentru pacea a toată lumea, dar mai ales pentru pace în Siria, Egipt şi alte zone ale Orientului Mijlociu, unde mulţi creştini sunt victime ale prigoanei şi violenţei. Să ne rugăm ca pacea să fie lumina vieţii pentru toţi oamenii, indiferent de religie sau cultură”, a spus patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel.

Multe mănăstiri şi lăcaşuri de cult din ţară îşi sărbătoresc hramul de Sfânta Marie Mică, printre care şi trei mănăstiri din împrejurimile Bucureştiului: Mănăstirea Sămurcăşeşti din comuna Ciorogârla, Mănăstirea Pissiota din comuna Poenarii Burchii şi Mănăstirea Christiana din Capitală, care păstrează ca al treilea hram acest praznic.

Una dintre cele mai vechi biserici din Bucureşti, care se află pe strada Trei Scaune, are şi ea ca hram Naşterea Maicii Domnului, alături de alte lăcaşe de cult din Capitală.

În Arhiepiscopia Iaşilor, azi îşi prăznuiesc hramul 82 de parohii şi cinci mănăstiri – Hadâmbu, Sihăstria, Vorona, Tazlău şi Dumbrăvele, potrivit Mediafax.

În Iaşi, cea mai cunoscută biserică închinată Naşterii Maicii Domnului este Biserica Tălpari. În sudul Moldovei, în Episcopia Dunării de Jos, mâine va fi hramul Mănăstirii Cudalbi (Gologanu), din judeţul Galaţi.

Sursa: jurnalul.ro

  [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here