Mesajele ierarhilor ortodocși români din diaspora cu prilejul Sărbătorii Nașterii Domnului 2014

0
160
IPS_IOSIF - Mesaj Nașterea Domnului„Hristos Se naște ca nimeni să nu se mai plângă de sărăcie” – Mitropolitului Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale

Hristos vine sărac și gol, ca pe cei săraci și goi să îi îmbrace cu veșmântul ceresc al iubirii dumnezeiești care este hrana nemuririi. Ne pregătim pentru ca veșmântul ceresc, prin Nașterea în peștera sărăcăcioasă, să se potrivească și nouă. Încercăm în toate cele 40 de zile care preced Nașterea Domnului să ne pregătim prin post, trupesc și sufletesc, pentru a nu trece pe lângă Hristos fără să Îl recunoaștem.

A posti mai înseamnă a te simți sărac cu Hristos – Cel Sărac, Care a sărăcit pentru noi, chiar dacă ni se pare că posedăm ceva, dar ceva ce nu ne aparține ci ne-a fost dat, dăruit odată cu viața, iar mai apoi împreună lucrat cu harul dumnezeiesc care înmulțește tot darul pe care Dumnezeu l-a pus în noi. Însă harul dumnezeiesc are nevoie de om, de conlucrarea cu el.

Aceste 40 de zile de pregătire ne deschid de fiecare dată spre o altă lumină a înțelegerii Nașterii sau a înomenirii lui Hristos Fiul lui Dumnezeu, devenit și Fiul Omului.

Să ne gândim la lumina și adevărul care vin – pentru noi oamenii – din minunea Nașterii sau a Întrupării din Fecioara Maria a Celui ce a făcut Cerurile și Pământul, a Celui neajuns și neînțeles, a Celui mai presus de toate care devine ceea ce noi suntem, cei săraci. Fiul lui Dumnezeu sărăcește înomenindu-Se, ca pe cel sărac să îl îmbogățească, îndumnezeindu-l.

Sărăcia noastră o cunoaștem: căutăm să avem pământul și sărăcim în cele ale Cerului; căutăm să iubim și adesea dragostea noastră se transformă în ură; căutăm să trăim cu orice preț viața de pe pământ și murim Cerului, dar în același timp și pământului; căutăm să ne îmbogățim în aurul pământesc și pierdem pe cel ceresc; căutăm să ne hrănim cu pâinea pământească și o ignorăm pe cea cerească; căutam să ne îmbogățim în știința lumii acesteia și sărăcim necăutând știința cea veșnică; căutăm să ne îmbogățim în plăcerea simțurilor și sărăcim în simțirea omului luminat lăuntric de harul dumnezeiesc; căutăm să ne îmbogățim în mândrie și pierdem smerenia plină de slava cerească a lui Hristos.

Căutăm să ne îmbogățim pe toate căile în raiul cel pământesc și pierdem pe cel ceresc.

Căutăm să ne ferim de iadul pământesc și îl câștigăm pe cel veșnic; căutăm să ne îmbogățim în orice bogăție trecătoare și pierdem sărăcia cea mântuitoare a lui Hristos-Pruncul Cel sărac din peștera Betleemului!

El, născându-Se din Fecioara: găsește singurătatea și răceala grajdului deschis de răceala omului și aduce în el Căldura Cerului; găsește indiferența și repulsia lumii și aduce în schimb grija Cerului pentru cei uitați de toți; găsește sărăcie materială și aduce bogăția cea nefăcută de mâna omului; găsește întunericul nopții și al neputinței omenești și aduce lumina cea nepieritoare; găsește pe cei nebăgați în seamă de nimeni și îi face apostoli ai Cerului pe pământ; găsește pe cei ce-L caută peste întinderea pământului și astrele cerului și face înțelepciunea lor văzătoare de Dumnezeu întrupat Împăratul lumii; găsește ura lumii și o transformă în iubire cerească; găsește suferință și păcat și le primește și le poartă, făcându-le Cruce; găsește iadul păcatului și prin iertare îl schimbă în raiul desfătărilor cerești.

IPS Serafim, Arhiepiscop Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord: „Iisus Hristos – Calea, Adevărul și Viața”

Sărbătorile din această perioadă a anului – Naşterea Domnului, Anul Nou şi Boboteaza – înnoiesc în noi dragostea de Dumnezeu şi dragostea de viaţă. Acum trăim mai intens, pentru că ne bucurăm de colindele de Crăciun, de întâlnirea  cu cei dragi ai familiei, de sfinţirea caselor, de cadourile pe care le facem copiilor sau unii altora. Dumnezeu Însuşi, ca un Tată iubitor, se bucură de bucuria fiilor Săi şi ne înnoieşte şi înmulţeşte viaţa! La naşterea unui copil se bucură familia, se bucură neamurile, se bucură Biserica şi societatea, pentru că fiecare copil este o nouă speranţă pentru lume. Cu atât mai mult ne bucurăm noi, creştinii, de Naşterea Mântuitorului lumii, Care este suprema noastră Nădejde. Căci nici unul  din cei ce nădăjduiesc în Hristos nu piere.

Dumnezeu a binevoit să mântuiască lumea din robia păcatului şi a morţii nu printr-un decret divin, nici printr-un înger, ci prin Însuşi Fiul Său, Care S-a făcut om ca să ia asupra Sa păcatele şi neputinţele oamenilor.

El a vieţuit pe pământ timp de 33 de ani, i-a învăţat pe oameni cum să trăiască pentru ca să se poată bucura de viaţă şi a făcut bine tuturor celor ce se apropiau de El cu credinţă. Sfintele Evanghelii ne redau o mulţime de minuni pe care Mântuitorul Iisus Hristos le-a făcut cu credincioşii din vremea Sa: a vindecat pe cei bolnavi, a alungat demonii din cei chinuiţi de duhuri necurate, a săturat mulţimile flămânde, a potolit cu cuvântul Său marea şi vânturile care ameninţau viaţa apostolilor, a înviat chiar pe unii din morţi.

Astfel se împlineau cuvintele proorocului Isaia, care cu 750 de ani înainte de Hristos a zis: „Acesta (Iisus Hristos) neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat” (Isaia 53, 4; Matei 8, 17). La 33 de ani, Mântuitorul este răstignit pe cruce, dar a treia zi înviază şi prin aceasta mântuieşte lumea din robia morţii. Sf. Apostol Pavel spune: „Iisus Hristos ieri, astăzi şi în veac este acelaşi” ( Evrei 13, 8). El poartă şi astăzi şi întotdeauna neputinţele şi bolile celor care trăiesc după voia lui Dumnezeu şi se roagă Lui cu credinţă. El ne însoţeşte pe toate drumurile vieţii şi este cu noi şi în ceasul morţii, când nimeni nu ne mai poate ajuta. El ne mântuieşte de moartea cea veşnică şi ne face parte cu sfinţii Săi în Împărăţia Tatălui.

PS Mihail, Episcopul Românilor Ortodocși din Australia și Noua Zeelandă: „Nașterea Domnului – mesaj de bucurie și binecuvântare pentru păstorii Betleemului”

Fiul lui Dumnezeu se coboară din slava veșnică și se întrupează, născându-Se Prunc din Sfânta Fecioară Maria. Astfel, Dumnezeu vine întru întâmpinarea nădejdii omului de revenire la starea cea dintâi. Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul Tatălui “se pogoară spre robii Lui printr-o pogorâre inexprimabilă și incomprehensibilă.

Căci aceasta înseamnă pogorârea. Și, fiind Dumnezeu desăvârșit, se face Om desăvârșit și săvârșește cea mai mare noutate din toate noutățile, singurul nou sub soare, prin care se arată puterea infinită a lui Dumnezeu. Căci ce poate fi mai mare decât ca Dumnezeu să se facă om?… Și singurul iubitor de oameni Se face mijlocitor între om și Dumnezeu… Și Se face supus Tatălui, prin luarea firii noastre, vindecând neascultarea noastră și făcându-ni-Se pildă de ascultare, în afară de care nu este cu putință să dobândim mântuirea” (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. Apologeticum, 2004, p.82).

Dintre pământeni, nimeni nu cunoștea planul lui Dumnezeu.

De aceea, a fost trimis un înger la păstorii din jurul Betleemului, ca să le vestească, nașterea Mântuitorului. Aceștia “stând pe câmp și făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor” (Lc.2,8), au fost găsiți în stare de veghe și totodată, pentru credința vie și lucrătoare din sufletele lor, au fost socotiți vrednici să primească vestea nașterii Domnului Hristos și să se bucure de vederea Pruncului ceresc. Ei au crezut cuvintelor vestite de înger și au primit vestea cu bucurie mare, fapt pentru care sau învrednicit să vadă “laolaltă cu îngerul… mulțime de oaste cerească lăudândul pe Dumnezeu și zicând: slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace între oameni bunăvoire” (Lc.2.13-14).

PS Siluan, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei – „Lumina lumii și a cunoașterii lui Dumnezeu” – Cuvânt Pastoral cu prilejul Sărbătorii Nașterii Domnului

Fiul lui Dumnezeu se înomenește pentru a aduce lumină și căldură tocmai în latura rece și întunecoasă a sufletului și a existenței noastre care este egoismul, insensibil la tot ce îl doare pe aproapele; pentru a aduce omului vindecare de răcirea față de Făcătorul său și a-l vindeca de întunericul necunoașterii propriei obârșii (origini) și a sensului vieții pe care o trăiește. Cel Care se numește pe Sine Lumina lumii vine să risipească întunericul în care se cufundă sufletul care nu-L mai caută și nu Îi mai cheamă Numele, vine pentru a risipi cu strălucirea Sa „liliecii” care se cuibăresc în cotloanele întunecoase ale sufletului, pentru a-i reda lumina vieții.

Taina întrupării lui Dumnezeu vine în atingere înnoitoare de suflet și mângâietoare cu tot sufletul vătămat, zdrobit sau întristat, cu cel înstrăinat și pribeag, cu cel singur, cu copiii ce sunt departe de părinți și cu părinții care sunt departe de copiii, cu bătrânii și cu tinerii răniți de refuzul iubirii pe care vor să o dea sau să o primească, cu tot cel bolnav și mai ales cu cel a cărei boală nu are leac, cu tot sufletul nemângâiat și care nu mai vede nici o licărire de speranță în negura descurajării sale…

Dar așa cum s-a întâmplat și la venirea Sa în lume, nu toți doresc sau pot să primească Lumina.

Asta, pentru că ea pune în evidență petele discrete care nu se văd în lumina artificială a acestei lumi, deranjează pe cei ce moțăie sau dorm, și chiar îi orbește pe cei care iubesc întunericul și nu vor să vină la lumină, pentru că faptele lor sunt rele. Dar chiar și atunci când sufletul se împotrivește luminii, în adâncul lui rămâne setea după lumina lui Hristos aprinsă în el de la Botez. În acest adânc se pogoară Dumnezeu și, cu Harul cel peste har, îl luminează și îl înnoiește, spre viață nouă, pe temelie nouă, care nu mai are fatalista finalitate a morții și nu se mai reduce la a trăi pentru a mânca, ci la a mânca – din Pâinea Vieții Care se pogoară acum din cer la noi – pentru a trăi.

În „obiceiul” poporului care se definește pe sine „credincios” de a se preocupa pentru cele necesare de băut și de mâncat de Crăciun este, așadar, și o intuiție dreaptă…

Doar că nici poporul „credincios” nu mai știe prea bine care este de fapt adevărata mâncare și adevărata băutură din care dacă mănâncă cineva nu mai moare.

De aceea Dumnezeu vine discret tocmai în inima ființării noastre, pentru a ne reaprinde dinlăuntru foamea și setea după Rai și după bunătățile lui, prin suspinurile negrăite ale Duhului, nemaiinterzicându-ne accesul la Pomul cunoașterii și la Pomul vieții, ci făcându-Se El Însuși Lumina cunoașterii Vieții celei adevărate și fericite pentru care mii și mii de mucenici și-au jertfit cu bucurie viața aceasta vremelnică. El Se face celor flămânzi și însetați de dreptate  Rodul cel de-viață-dătător care este potrivit cu hrana fiilor lui Dumnezeu născuți din nou, din apă și din Duh. Iar dacă ce naște din Duh, duh este, atunci e firesc ca cei care sunt născuți din nou, prin Botez, și înfiați de Dumnezeu, să se hrănească cu ce este propriu lui Dumnezeu, adică cu Duhul și cu cele duhovnicești.

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here