Să plângem doar păcatele celui adormit

0
133
nădejdeGândeşte-te unde s-a dus cel mort şi mângâie-te! S-a dus acolo unde-i Pavel, unde-i Petru, unde-i toată ceata sfinţilor! Gândeşte-te cum are să învie, cu ce slavă şi strălucire! Gândeşte-te că, dacă te jeleşti şi te vaiţi, nici nu poţi îndrepta cu bocetele ceea ce s-a făcut şi te vatămi şi pe tine amarnic.

Gândeşte-te pe cine urmezi când faci astfel şi fugi de părtăşia cu păcatul. Pe cine urmezi? Pe necredincioşii care n-au nădejde, după cum a spus şi Pavel: … ca să nu vă întristaţi ca şi ceilalţi care n-au nădejde! Ia seama cât de clar e cuvântul lui Pavel! N-a spus: „ca cei ce n-au nădejde în înviere”, ci simplu: ca cei ce n-au nădejde.

Într-adevăr, cel ce nu are nădejde în judecata de pe lumea cealaltă, n-are niciun fel de nădejde.

Acela nu ştie că există Dumnezeu, nici că Dumnezeu poartă grijă de lucrurile de pe lumea aceasta. Nu stie nici că dreptatea dumnezeiască veghează asupra tuturor celor din lume. Iar cel care nu ştie acestea, nici nu se gândeşte la ele. El este mai lipsit de judecată decât o fiară, căci a alungat din sufletul lui şi legile, şi judecata, şi poruncile şi, într-un cuvânt, tot binele. Cel care nu se aşteaptă să dea socoteală de faptele sale, se îndepărtează de virtute şi se alipeşte păcatului.

Gândindu-ne la toate acestea, gândindu-ne şi la nerozia şi sminteala elinilor, la care suntem şi noi părtaşi prin bocetele aduse celor morţi, să fugim de asemănarea cu ei! De aceea şi Pavel ne-a amintit de ei, pentru ca, gândindu-te la ruşinea în care poţi cădea, să scapi de asemănarea cu ei şi să te întorci iarăşi la vrednicia ta. Şi nu numai când vorbeşte de moarte ne dă Pavel astfel de sfaturi, ci face asta foarte des şi cu alte prilejuri din viaţa noastră.

Când vrea să ne depărteze de păcate, arată cu cine ne asemănăm noi prin păcate, ca, atinşi de această asemănare, să fugim de asemenea părtăşie. Scriindu-le tesalonicenilor, le grăia aşa: „Fiecare dintre voi să-şi stăpânească vasul său în sfinţenie şi cinste, nu în patima poftei, ca şi păgânii care nu cunosc pe Dumnezeu!” Şi iarăşi: „Să nu mai umblaţi voi precum umblă neamurile celelalte, în deşertăciunea minţii lor!” Tot aşa şi aici: „Nu voim să fiţi în neştiinţă voi, fraţilor, despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca şi ceilalţi, care n-au nădejde!”

Nu firea lucrurilor, ci gândul nostru face să ne întristăm; nu moartea răposatului, ci slăbiciunea celor ce jelesc.

Pe cel credincios nu-l poate întrista nimic din cele de aici. Se deosebeşte de necredincioşi chiar din viaţa aceasta, înainte de bunătăţile cele ce au să fie. Căci primeşte aici, pe pământ, nu mici bunătăţi de pe urma învăţăturii lui Hristos. El culege datorită ei foarte mare fericire şi necontenită bucurie. De aceea şi Pavel zice:„ Bucuraţi-vă pururea întru Domnul; şi iarăşi zic: bucuraţi-vă!” Prin urmare, chiar înainte de înviere, primim mare răsplată! Aceea că nu cădem doborâţi de nenorocirile ce ne lovesc, ci avem multă uşurare prin nădejdea bunătăţilor ce au să fie.

După cum noi câştigăm din două părţi, tot aşa necredinciosul este vătămat din două părţi. Prin aceea că are să fie pedepsit mai târziu, din pricină că nu crede în înviere, şi prin aceea că a căzut doborât de necazurile de aici, din pricină că nu aşteaptă după acestea nimic bun. Aşadar nu numai pentru înviere suntem datori să mulţumim lui Dumnezeu, ci şi pentru nădejdea învierii. Aceasta poate să ne mângâie şi sufletul îndurerat; poate să ne şi convingă cu tărie despre cei morţi că vor învia iarăşi şi vor fi împreună cu noi. Că de trebuie să plângem şi să jelim, trebuie să-i plângem şi să-i jelim pe cei care trăiesc în păcate, nu pe cei care mor trăind în virtute.

„Plânge pe mort, că i-a lipsit lumina; plânge pe nebun, că i-a lipsit înțelegerea!”

Aşa face şi Pavel; scriindu-le corintenilor, zice: „Ca nu cumva, venind, să mă umilească Dumnezeul meu la voi şi să plâng pe mulţi ”. N-a vorbit de cei morţi, ci de cei care păcătuiseră şi nu se pocăiseră de desfrânarea şi necurăţia ce le săvârşiseră. Pe aceştia trebuie să-i plângem. Tot aşa şi un altul ne îndeamnă, zicând: „Plânge pe mort, că i-a lipsit lumina; plânge pe nebun, că i-a lipsit înțelegerea!” Plânge puţin pentru mort, că s-a odihnit, dar viaţa nebunului e mai rea decât moartea. Dacă merită să fie jelit mereu cel lipsit de pricepere, apoi cu mult mai mult cel lipsit de dreptate, care a căzut din nădejdea cea după Dumnezeu.”

 Pe aceştia să-i jelim noi; această jale are câştig. De multe ori ne aflăm îndreptare când plângem pe unii ca aceştia; pe când lacrimile pentru cei morţi sunt şi fără folos, şi vătămătoare. Să nu răsturnăm dar rânduiala, ci să plângem numai păcatul; iar pe toate celelalte, sărăcia, boala, moartea timpurie, paguba, calomnia, orice necaz omenesc ce vine peste noi, pe toate să le suportăm cu curaj. Necazurile şi suferinţele acestea ne sunt pricină de mai multe cununi, dacă suntem cu mintea trează.

„Omilii la săracul Lazăr” – Sf. Ioan Gură de Aur

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here