Muzica ce vindecă suflete! Gheorghe Iovu – deschizător de drumuri spre cer!

0
1157

Geanina 3Într-un spațiu puțin generos pentru o personalitate, unde câteva zeci de semeni așteptau nerăbdători să guste din savorile mult așteptate, am întâlnit un om minunat, a cărui modestie era de invidiat pentru orice „vedetă”.  L-am abordat ușor timid, primind în schimb multă căldură și brațe larg deschise:  „Daaa, cum să nu?! Purtăm o discuție. Mie îmi plac lucrurile naturale și apropierea dintre suflete.” mi-a spus. Din momentul acela l-am îndrăgit și mai tare, dincolo de muzica, pe care – după spusele dumnealui – o primește ca dar din partea cerului!

Singurul compozitor de muzică terapeutică din România, el a susţinut concerte în SUA, Franţa, Germania, Bulgaria, Italia, Spania, România. Prin muzica sa, vindecă suferinţe, schimbă destine, aduce liniştea, bucuria şi frumosul în sufletele oamenilor!  În puținele și scurtele perioade fară concerte, Gheorghe Iovu face același lucru: cântă pacienților la cabinetul soției sale Miruna Popescu Iovu – medic stomatolog în Timișoara.

Imediat ce clapele se lasă ușor și greu, cu un ritm de așteptare sau cu unul  zburător, sub degetele omului cu har Divin – Gheorghe Iovu – se petrec  fapte atat de mari…. la fel ca și sufletele care participă la concert ca la o preocesiune. Influxul vibrațiilor sonore te duce instantaneu într-un alt univers, acolo unde pătrunde doar lumina, și calea devine doar una: aceea spre Dumnezeu. E ca și cum treci într-un spațiu unde te dăruiești întru totul și în același timp ți se dăruiește totul! Lumea de dinăuntru se transformă în note și umple spațiul exterior, iar toți cei din jurul tău devin apoi parte a lumii tale interioare. Muzica sa te face să uiți de timp și spațiu, de parcă ce-ai fost și ce vei fi se contopesc într-un „acum”  pe vecie.

Cei ce ascultă muzica sa rămân captivi spațiului, își retrăiesc parcă viața în crâmpeie, eliberându-se de trăirile neplăcute. Iar lucrul acesta se întâmplă indiferent de vârstă, sex sau etnie, chiar dacă asculți pentru întâia oară sau de 10 ani.

–  Domnule Iovu, viața dumneavoastră de interpret și compozitor a început acum 20 de ani. Au existat evenimente predecesoare darului de a compune și transmite această minunată muzică?

–  Sigur ca da. Erau filme care mă fascinau ca și coloană sonoră. Mergeam la câte un film de câte 6-7 ori și mă gândeam ce minunat ar fi să reușesc  să cânt și eu așa, să traiesc mereu în lumea aceea a sunetelor…. Acolo simțeam că trăiesc, că mă transpun!

– Practic asta faceți prin muzica dumneavoastra:  faceți publicul să se transpună stării create prin muzica. Vindecarea are loc prin transpunerea în planul dumneavoastră energetic prin vibrația produsă ….

– Exact! Muzica îi face pe oameni să se reancoreze la sinele lor, despre care unii nici nu știu că există. Prin muzica aceasta (după cum spunea o doamnă din public) sunt înlăturate toate „învelișurile”  noastre și rămânem ceea ce suntem.  Pentru că cine suntem noi de fapt?  Suntem „Fiii Luminii” – acesta este și titlul ultimului meu album! În lumină ajungem la esența noastră primordială.

– Cum se întâmplă partea de compoziție. Ați spus că nu compuneți pe note…. Care este de fapt secretul?

Ghe Iovu (2)–  Sigur. Spun asta pentru că nu compui tu. Ești ajutat de sus. Nu poate spune nimeni că el creează. Astea-s povești!  Nu poți face o operă decât dacă ești ajutat de divin! Cum ar fi: primești un mesaj, iar tu îl execuți.

–  Dar cântați exact piesele de pe albume…. Cum nu e pe note?  Poate că stau la bază niște studii muzicale….

–  Nu. La baza a ceea ce fac eu la clape nu au existat nici un fel de studii muzicale. Am învățat câte puțin singur și am luat câteva lecții de canto ca să mă ajut uneori cu vocea, însă și la canto am ieșit un pic din tipare. Dar esențial este Dumnezeu. El mă poartă pe clape și îmi dă în linii mari repere, și zice: „Hai, mai fă și tu ceva!”,  iar eu pot să aduc îmbunătățiri. Le memorez și 90-95% se păstrează mereu, însă eu ies din tiparul discului și mereu improvizez.  Dar atenție mare:  toate acestea se petrec în momentul când faci ce faci cu sufletul, nimic nu se petrece cu mintea. Sufletul nu minte niciodata! Eu NU pot să mă uit la ceas și să-i dau omului că am un interes să mai vină, sau să ia discul sau mai știu eu ce!… Nu!

– Atunci înseamnă că nu există o formă de final, sau exactă cum ar arăta melodia de la început până la final….

– Categoric nu. Dumnezeu îți dă esența…. restul depinde de tine. Trebuie să muncești cu plăcere și să trăiești ceea ce cânți.

– Ați simțit vreodată că o anumită întâmplare din viața dumneavoastră ar fi produs o întorsătură? Spre exemplu dacă ceva s-ar fi întâmplat altfel, nu mergeați pe calea aceasta a muzicii?

– Eu am fost foarte constant. Nici nu m-au apropiat nici nu m-au deviat anumite întâmplări. Am fost mereu acelasi. Așa exist dintotdeuna. Eu spun că dacă-l ai pe Dumnezeu 24 din 24 în tine, te duci exact unde trebuie, nu te abați nicicând, nicicum! Și chiar dacă te abați un pic tot pe calea aia ajungi. E atât de simplu!

– Ați spus că sufletul nu poate păcăli. Dar ca să ajungi la starea aceasta de a simți sufletul tău ce trebuie să faci, ce trebuie să ai?

– Ca să simți sufletul trebuie să fii foarte atent la tine: omul, în momentul când vine ceva din interiorul său să-i dea ascultare și să nu lase să treacă momentul, pentru că e unic. Se întâmplă la unii să vină anumite mesaje din interior care sunt ignorate….. si-atunci pleacă trenul și nu-l mai prinzi! Să fii foarte atent! Oricum am da-o totul este legat de Dumnezeu. EL e vocea ta interioară, fundamentul.

–  Credeți că există situații în care o nevoie poate fi înlocuită cu alta? Adică muzica poate face să treacă foamea, spre exemplu?

–  (Râde!) Dacă-ți dă Dumnezeu misiunea asta, da! Se poate întâmpla. De aceea se produc vindecările. Niciodata n-o să spun că eu fac asta personal!

Geanina 5–  La ce vă gândiți atunci când sunteți pe scenă?

–  Singura mea preocupare atunci este să nu-mi crească coarne! Să rămân modest și să mă cufund în spațiul respectiv pentru a rămâne cu publicul. La asta sunt mai atent ca la creație și la orice altceva!

–  Cum v-au primit oamenii din afară comparativ cu românii?

–  Nu e nici o diferență pot să spun!  Persoanele care au recepția cu sufletul sunt la fel peste tot. În momentul ăla poți să fii la Deva, la New York sau în China, este aceeași sclipire. Muzica șterge orice diferențe și ne-aduce pe toți la un loc.

– Cum e muzica pe care o compuneți acum față de cea de acum 20 de ani?

–  La început mergeam pe partea foarte lentă, de meditație. Dar lumea schimbându-se a trebuit să schimb și eu ritmul muzicii, după tendințe. De fapt, a venit totul de la sine de sus, de acolo am simtit schimbarea de ritm.

–  Fără instrument puteți ajunge în sufletul cuiva, sau să vindecați?

–  Orga ca și mine este un instrument. Eu zic că se poate și prin mine! Când se întâlnesc 2 suflete care rezonează,  implicit se produce apropierea și chiar vindecarea!

Întâlnirea cu omul care, parcă ți-ai dori să nu mai plece niciodată, a luat sfârșit și sufletul a rămas trist, însă mult mai îmbogățit cu o experiență rară:  aceea de a fi întâlnit un suflet minunat care rămâne ancorat pe vecie ca și o particulă din tine. Omul Gheorghe Iovu este exact așa cum se aude și muzica sa!

Petronela Baghiu

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here