Continuăm pe linia reportajelor din paginile Jurnalului Spiritual cu prezentarea unui simbol unic în zona de sud-est a Europei, și anume muzeul-parc de la Gărâna, județul Caraș-Severin.
Înființat în anul 2002, de către inginerul geolog Tiberuiu Stoia, Muzeul de lemn pietrificat de la Gărâna găzduiește exponate cu o vechime de peste 18 milioane de ani.
Sursele îl plasează pe Tiberiu Stoia în zona pasionaților de mineralogie și călătorii. Prin natura meseriei sale, a avut ocazia să viziteze un număr de peste 50 de țări din Europa și alte continente, perioadă în care a colecționat roci, minerale, pietre semiprețioase, dar și lemne pietrificate, vechi de milioane de ani.
Conform http://www.agerpres.ro, pădurea de lemne fosilizate de la Gărâna se află în Poiana Lupului, unde se desfășoară anual renumitul festival de jazz din Munții Banatului. Muzeul deținea, la deschidere, peste douăzeci exponate aduse din Banat, Țara Almăjului sau din zona Bozovici. Au fost expuse, de asemenea, fosile din Munții Apuseni, din Țara Hațegului, de la Roșia Montană, zona Maramureș, precum și o piesă achiziționată din Austria.
Fostele mine de la Bozovici, de pe Valea Almăjului au fost locurile unde un geolog bănățean a descoperit primele lemne ce au fost transformate ulterior în piatră.
Vorbim astfel de Chiparosul de baltă, pe care în prezent îl putem găsi doar în nordul Mexicului și sudul Statelor Unite ale Americii. Singura formă în care se mai găsește este cea de copac ornamental.
Potrivit informațiilor relatate de Agerpres, buștenii sunt cu adevărat spectaculoși întrucât arată precum lemnul, dar sunt de fapt pietre. Cel mai mare are doi metri lungime și un diametru de aproape un metru. Potrivit inițiatorului muzeului, în anii 80, din cauza unui copac pietrificat foarte dur, cu o lungime de șase-șapte metri, a fost necesară devierea galeriei de la Bozovici, întrucât acesta nu a putu fi distrus nici cu dinamita.
Peisajul mirific și imaginea „pădurii împietrite” îi fascinează imediat pe vizitatorii muzeului în aer liber de la Gârâna. Mai mult, povestirile lui Tiberiu Stoica îi conduce spre locul de origine al acestor lemne care au sfârșit pietrificându-se.
”Dacă te uiți atent la aceste lemne, se văd încă inelele, forma lemnului, tot, însă, acestea sunt doar pietre acum. Deocamdată, muzeul este mic, dar îl voi crește din an în an”, a menționat Tiberiu Stoica.
Rezultat al acțiunii silicei (dioxid de siliciu), acea soluție apoasă care a substituit moleculele lemnului original sunt însăși lemnele pietrificate.
Într-un cuvânt, „aceste lemne, aflate de obicei în zone vulcanice, din cauza emisiilor de soluții fierbinți, numite silicite, s-au silicifiat, adică în loc să putrezească, s-au pietrificat”.
Un strat de sediment a acoperit țesutul lemnos în timp, iar materialul organic a fost parțial înlocuit de silice. Locul în care putem identifica cu precădere aceste lemne pietrificate este SUA.
Alexandra Gîrbea
Jurnal Spiritual
V-ar mai putea interesa şi aceste articole
