Mustrarea învinge, dar nu convinge

mustrareaAm să vă mai spun un semn al nepătimirii. Tot în Pateric se spune că o fecioară, o călugăriţă, s-a dus la un părinte şi i-a spus aşa: „Eu postesc şase zile – se înţelege, nemâncând – şi în a şaptea mănânc. Şi am învăţat Vechiul şi Noul Testament pe de rost. Ce trebuie să mai fac?”. Şi atunci a zis cuviosul către ea: „Ţi s-a făcut ocara ca cinstea?”, adică ai ajuns în situaţia ca să primeşti şi ocara aşa cum primeşti cinstea, fără împotrivire şi fără neliniştire, cu liniştea trebuitoare. Şi ea a zis: „Nu”. Şi atunci a zis părintele: „Ţi s-a făcut lipsa ca îndestularea?”. Ea a zis: „Nu”. „Ţi s-a făcut paguba ca şi câştigul?” Ea a zis: „Nu”. „Ţi s-au făcut străinii ca rudele după trup?” Ea a zis: „Nu”. Şi atunci părintele i-a zis: „Du-te şi pune început bun, căci cu cele care le-ai făcut până acuma încă nu ai realizat nimic”. Adică, dacă nu ai linişte în faţa celor care vor să te îndrepte, chiar şi cu mustrare – chiar dacă mustrarea învinge dar nu convinge -, dacă nu ai liniştea sufletească trebuitoare într-o astfel de situaţie, înseamnă că nu eşti smerit şi eşti mândru. Dacă eşti preocupat cu nemulţumire de faptul că cineva te-a păgubit cu ceva şi nu mai poţi intra în linişte, înseamnă că eşti iubitor de argint. Dacă faci deosebire între cei apropiaţi şi cei care nu-ţi sunt apropiaţi, şi ai atitudini diferite în mod voit, înseamnă că nu ai ajuns încă la ceea ce trebuie să ajungă cineva, nu ai desfiinţat în tine patimile care fărâmiţează firea omenească.

 Şi acum, stimaţi ascultători, încă o afirmaţie şi cu asta termin. Şi anume aceea că Sfântul Ioan cel ce a scris „Scara” are şi cuvântul că „nepătimirea este cerul cel de pe pământ”. Când ajunge cineva să fie nepătimaş, când ajunge cineva să nu mai fie hărţuit de patimi, atunci ajunge să aibă locuitor în mod simţit pe Dumnezeu în sufletul său, se face locaş al Preasfintei Treimi – după cuvântul care-l găsim ca un cuvânt de laudă la cinstirea unor sfinţi şi spunem că a primit sălăşluirea Treimii în el. Ajungem şi noi să fim locaşuri ale lui Dumnezeu şi avem în suflet cerul cel de pe pământ, adică nepătimirea. Să nu aşteptăm ca cerul acesta de pe pământ să vină aşa, fără să îl căutăm, fără să ne străduim pentru el. Iar dacă vine în sufletul nostru, să avem din aceasta bucuria cuvenită.

Vă mulţumesc!

„Prescuri pentru cuminecături” – Arhim. Teofil Părăian

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here