Murano – insula care a inventat sticla de artă

Insula se află în laguna veneţiană, la doi kilometri de coastă şi are o populaţie care nu trece de 5.000 de locuitori. De ce este Murano atât de renumită? Pentru că meşterii de aici au fost singurii din Europa care au ştiut să facă oglinzi din sticlă şi au dezvoltat cele mai sofisticate tehnologii: sticlă multicoloră, sticlă emailată, sticlムcristalină,ƒ sticl㠃cu fire de aur, pietre preţioase din sticlă de lapte etc.

MuranoMurano se mândreşte că furnizează cele mai frumoase produse de sticlă din lume, încă de pe la 1300.  Cam pe atunci republica veneţiană a dat un decret prin care artizanii, cu tot cu topitoriile lor, trebuiau să se mute la Murano. Raţiunea a fost una practică, meşteşugul comporta pericolul unui incendiu devastator, mai ales că majoritatea caselor erau din lemn. Secretele care au permis confecţionarea unor produse de o orbitoare frumuseţe le-a adus sticlarilor multe privilegii şi statut crescut: artizanii erau consideraţi egalii celor mai nobile familii din Veneţia. Nici dezavantajele nu i-au ocolit. Cine ar fi vrut să deschidă un magazin dincolo de lagună risca să fie omorât sau să-i fie tăiate mâinile. Asta pentru că preţul pentru vasele de Murano erau exorbitante şi constituiau o sursă importantă de venituri pentru Veneţia.

Atenţie, turişti: mulţi comercianţi locali pun fără ruşine etichete de autenticitate pe contrafaceri ieftine chinezeşti. Aşa că, uitaţi-vă după simbolul  “Vetro Murano Artistico” pe care o expun cu mândrie magazinele şi showroom-urile  care vând sticlă autentică.

Dacă preţurile ţi se par prea mari, dar vrei totuşi să iei suveniruri, îţi recomand să cumperi mărgele de sticlăƒvrac pe care le poţi combină după gustul tău, pentru a-ţi confecţiona propriile bijuterii. Produsele pe care le vei vedea sunt de toate felurile: de la arta cea mai înaltă,  de o frumuseţe nepământeana până la bibelouri şi bijuterii din sticlă. Varietatea exponatelor este de neimaginat. Te-ai fi gândit de exemplu, că din sticla de Murano se pot face mânere de robinet, carcase de telefon, obiecte de utilitate domestică dintre cele mai imposibile? Abajururile de sticlă şi candelabrele sofisticate sunt peste tot, iar preţurile pot ajunge şi până la 100.000 de euro pentru un astfel de produs de artă. Dacă eşti proprietar de hotel/resturant/boutique, sau pur şi simplu ai o casă mare ce permite expunerea unor obiecte rafinate şi sofisticate, aici este locul cel mai potrivit din lume să le găseşti. Va fi mai greu să le transporţi, caz în care poţi face o comandă ce-ţi va fi livrată acasă. Trebuie însă să te asiguri în ce manieră va fi făcut transportul pentru că producătorul nu răspunde pentru starea în care ajung produsele.

În Murano există mai multe muzee de sticlă pe care le puteţi vizita, cum ar fi Muzeul del Vetro care oferă şi posibilitatea de a vedea cum se fabrica sticla veneţiană şi de unde poţi afla informaţii cum sunt cele expuse în acest articol. Un alt muzeu interesant, pe care l-am vizitat în treacăt, dat fiind timpul scurt avut la dispoziţie, este Barovier & Toso în care, pe lângă istoria obiectelor de artă, vei găsi şi desene, fotografii şi numeroase documente referitoare la fabricarea sticlei.

Există şi foarte multe ateliere private de fabricare a sticlei, dar nu toate-şi deschid cu generozitate porţile pentru vizitatori. Artizanii ţin la secretele lor de fabricare şi vor să evite orice posibilitate de a se dezvălui concurenţei. Dacă vizitezi Murano în august, exista o şansă redusă să poţi vizita unul dintre ele, majoritatea fiind închise. Reţine că multe magazine, show-room-uri şi restaurante pot fi închise în jurul prânzului pentru câteva ore. Recomandabil este să-ţi închei vizita înainte de a veni seara pentru a nu fi nevoit să închiriezi cameră în Murano. Întrucât turiştii se află aici doar în tranzit, nu vei găsi prea multe restaurante deschise seara, iar dacă sunt deschise sunt foarte scumpe.

Murano nu este o destinaţie în sine decât dacă achiziţionezi obiecte de sticlă, pentru un scop anume.   Dar dacă ai ajuns la Veneţia, calculează un buget de timp de cel puţin o zi, şi dublează-l cu un buget financiar considerabil, dacă vrei să pleci încărcat cu suvenire autentice.

Sursa: Adevarul

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here