Muntele Erebus – vulcanul înghețat

0
756
Situat într-unul din cele mai reci locuri ale Pământului, Muntele Erebus, de pe Insula Ross, este cel mai sudic vulcan activ de pe planetă. În peșterile sale trăiește o specie de microbi misterioși care se dezvoltă datorită căldurii din formațiunile vulcanice.

Muntele ErebusÎn mitologia greacă, Erebus reprezenta întunericului primordial, fiul lui Chaos, spațiul nedefinit care a existat înainte de crearea lumi și al zeiței Gaia, personificarea Pământului.

Muntele Erebus este cel mai sudic vulcan activ de la Terra. Aflat la 3,794 m deasupra nivelului mării, vulcanul a început să se formeze în urmă cu aproximativ 1,3 milioane de ani. Peisajul este format din pantele acoperite cu zăpadă și gheață, ghețari, crevase, de fluxul ocazional de lavă și de aburul vulcanic care se ridică prin piscuri și îngheaţă pe partea interioară. Dacă Erebus ar fi un desert, ar fi un reversul delicioasei baked Alaska –  înghețat la suprafață și fierbinte în interior, potrivit descrierii de pe BBC Travel.

Vulcanul, inclusiv frecvența cu care erupe, tipurile de gaze emise, vârsta rocilor sale, a fost și este obiectul multor expediții și studii.

Dar miile de organisme microscopice care trăiesc în solurile calde din interiorul peșterii din apropierea piscului Erebus alcătuiesc unul din ecosisteme mai puțin cunoscute ale planetei. Ar putea fi, de asemenea, și unul dintre cele mai mari – unele estimări sugerează că o treime din toate bacteriile de pe planeta ar trăi aici – și mai ciudate unitatăți funcţionale a naturii. Conform BBC Travel,  acești microbi nu supraviețuiesc datorită energiei  și căldurii furnizate de Soare, ci a energiei provenite din surse precum fierul sau hidrogenul.

În ultimul deceniu s-au dezvoltat tehnici și teste genetice care permit oamenilor de știință să studieze coloniile de microbi prin analize ADN, oferind astfel o imagine completă asupra vieții microbiană.

O echipă de opt cercetători a explorat peșterile în 2012, folosind un burghiu pentru a extrage un eșantion de zăpadă și gheață acumulate de-a lungul timpului, în speranța că vor găsi aici microbi pentru a-i putea studia.

Echipa condusă de microbiologul Craig Cary, a examinat cupola unei peșteri, de unde a colectat o probă de sol vulcanic, pentru a verifica microbii.

Deși solul vulcanic este extrem de fierbinte, putând ajunge la o temperatură de 65 de grade Celsius, aerul de deasupra este extrem de rece. Aceste peșteri se află aproape de suprafață cu doar o pojghiță de gheață care le separă de lumea exterioară. Orice călătorie în zonă este deosebit de periculoasă. În orice moment gheața se poate fisura și te poate arunca într-un abis rece și întunecat.

În interiorul peșterilor de gheață, aburul cald al vulcanului formează o diversitate de țurțuri și cristale de gheață. Fiecare cristal, este diferit, are o altă formă, în funcție de fluxul curenților de aer.

Sursa foto: Carsten Peter/National Geographic Stock

Emanuela Popa

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here