Satisfacția muncii

0
197
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

De multe ori locurile de munca sunt lipsite de imaginaţie, astfel încât lucrătorii rămân cu un sentiment pur profan care nu le hrăneşte sufletele.

Lucrătorii presupun că sarcinile lor sunt pur laice şi funcţionale. Insa chiar şi o munca obişnuită – cum ar fi tâmplăria, serviciul de secretar sau grădinăritul – are legătură la fel de mult cu sufletul precum şi cu funcţiunea.

muncaMitologia ne oferă de asemenea câteva sugestii pentru a cugeta profund la munca.

Dedal, de pildă, era cunoscut ca un ingenios făuritor de păpuşi şi jucării, care căpătau viaţă atunci când se juca un copil cu ele. Hefaistos, unul din zeii cu devărat mari, făcea printre altele mobilă şi bijuterii pentru zei. Proprii noştri copii se joacă cu jucăriile de parcă ar fi vii, păstrând mitul viu. Ne-am putea apropia de sensul mitologic dacă producătorii de jucării ar privi mai adânc în munca lor şi ar vedea că Dedal este acolo şi le întinde o mână de ajutor. Dacă ar putea simţi profund menirea adevărată a produsului lor, s-ar putea simți sufletele copiilor cu imaginaţie sacră. Acelaşi principiu este valabil pentru orice profesiune si orice formă de muncă.

Când ne gândim la munca, luăm în considerare doar funcţiunea ei, lăsând astfel la voia întâmplării elementele de suflet. Acolo unde viaţa nu este trăită cu artă, apare o slăbire a sufletului. Mie mi se pare că problema fabricaţiei moderne nu este lipsa eficienţei, ci mai degrabă este vorba de o lipsă a sufletului.

Nefiind capabile să înţeleagă sufletul, companiile trag cu ochiul la munca altor culturi şi încearcă să le copieze metodele. Ceea ce nu înţeleg ele este faptul că nu doar metoda contează. O altă cultură poate avea succes cu producţia şi afacerile sale deoarece ţine cont de nevoile inimii. Nu este suficient să se copieze strategiile de suprafaţă, ignorând evaluarea mai profundă a sentimentului şi a sensibilităţii care dau muncii un loc important şi bine determinat în inimă şi nu doar în creier.

Ne “fabricăm” pe noi înşine.

Ne apropiem de lucrarea sufletului atunci când pătrundem mai adânc decât abstracţiunile intelectuale; cand depăşim fanteziile imaginaţiei care nu izvorăsc din rădăcinile profunde ale sentimentului. Cu cât mai adânc munca noastră ne răscoleşte imaginaţia şi corespunde imaginilor care stau acolo, la baza identităţii si sorţii, cu atât ea va cuprinde într-însa mai mult suflet.

Cei mai mulţi dintre noi petrecem mult timp muncind. O facem nu numai din cauză că trebuie să muncim atât de multe ore pentru a ne asigura traiul. Ne “fabricăm” pe noi înşine – trecem prin individuatic, ca să folosim termenul jungian. Întregul rost al vieţii este acela de fabricare a sufletului.

Munca trebuie sa fie o extensie sau o reflectare a noastră.

Pentru a formula mai simplu, slujba şi opera sunt legate strâns între ele, o dată ce munca este o extensie sau o reflectare a noastră. Închei o tranzacţie reuşită şi te simţi bine faţă de tine însuţi. Construieşti o masă din lemn de cireş sau coşi o cuvertură; te dai un pas înapoi şi o priveşti simţind un val de mândrie. Problema este că atunci când ceea ce facem nu se ridică la standardele noastre şi nu reflectă faptul că le-am acordat atenţie şi grijă, atunci când ne dăm înapoi pentru a le privi, sufletul suferă. Întreaga societate este rănită în suflet dacă ne permitem să facem o treabă proastă.

Vieţi de artişti!

În cartea ”Vieţi de artişti!, Vasari ne vorbeşte despre sculptorul şi arhitectul Renaşterii, Filippo Brunelleschi, Donatello, Filippo şi alţi artişti din Florenţa care stăteau odată de vorbă, când Donatello a adus vorba despre un frumos sarcofag din marmură pe care îl văzuse în oraşul Cortona, aflat la o distanţă bună de Florenţa. “Filippo a simţit o dorinţă extraordinară de a vedea lucrarea”, scrie Vasari. “Aşa că, fără să-şi schimbe hainele sau pantofii, s-a îndreptat imediat spre Cortona, a examinat sarcofagul, i-a făcut o schiţă şi a adus-o cu el în Florenţa”. Se spun poveşti similare şi despre Bach. Acesta parcurgea pe jos multe mile pentru a auzi muzică bună; petrecea nopţile copiind lucrările compozitorilor pe care îi admira…

Relatările despre felul în care artiştii îşi urmăresc intens viziunea alcătuiesc un fel de mitologie care dezvăluie dimensiunile arhetipale ale muncii făcute cu suflet. În propriile noastre vieţi, acest arhetip ar putea apărea chiar la o scară mai redusă. De exemplu în sentimentul grozav de satisfacţie pe care îl avem într-o dimineaţă după ce ne-am petrecut timpul cu sarcini autentice pentru noi. Sau ar putea să apară, aşa cum s-a întâmplat în cazul muncitorului din fabrica de automobile, într-o schimbare satisfăcătoare de carieră. O persoană poate spera la o restructurare radicală a carierei dacă îşi va concentra atenţia asupra sufletului.

”Îngrijirea sufletului”, Thomas Moore

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here