Ajută-te singur: Întemeietorii de industrii

0
138

munca-stiinta

Pentru a păstra autenticitatea mesajului, a fost păstrat limbajul din perioada interbelică, atunci când cartea a fost tradusă și publicată la noi.

“Munca şi ştiinţa stăpânesc de-aici înainte lumea.”(De Salvandy)

Printre marile naţiuni ale lumii, nu e niciuna care să nu-şi fi întemeiat propăşirea pe industria maselor populare, – niciuna, a cărei creştere şi putere naţională să nu fi fost roadă slobodei energii a indivizilor, a minţilor şi-a braţelor, care după vremi, au fost întrebuinţate cu vrednicie la producerea lucrurilor folositoare, la fabricarea uneltelor şi-a maşinelor, la tipărirea cărţilor şi-a gazetelor, la creaţiunea lucrărilor de artă.

Mai mult,- chiar acest duh de activitate creatoare, principiu de vieaţă a înălţării naţiunilor, este, de asemenea, şi principiul ei reparator; în el, la nevoie, naţiunile găsesc un mijloc eficace de a lupta împotriva greşelilor şi a nedesăvârşirilor care sunt ca o umbră a legilor şi-a aşezămintelor omeneşti.

De altfel, practicarea industriei nu-i numai un izvor de prosperitate naţională, – ci de asemenea, unul din cele mai puternice mijloace de educaţie. Providenţa a făcut din ea una din condiţiile neapărate ale fericirii. Zeii – zice poetul – au aşezat munca şi truda pe drumul care duce la Câmpiile Elisee.

Ceea ce este sigur e că nu se află pentru om pâine mai gustoasă de cât aceea ieşită din munca sa, trupească sau intelectuală.

Şi ceea ce nu-i mai puţin sigur, e că nu se găseşte niciun bun, mic sau mare, pe care munca să nu-l poată cumpăra, – nicio îmbucurare pe care munca să n-o poată da. Omul nu-i datoreşte numai faptul de a fi putut prin ea să se răscumpere din ororile vieţii sălbatice, dar îi datoreşte şi tot progresul, şi toate binefacerile civilizaţiei.

Napoleon – această trăsătură este caracteristică – totdeauna când cerceta vreo capodoperă de artă mecanică, se apropia, înainte de a pleca, de mecanic sau de inginer, şi-i făcea, cu capul descoperit, un salut respectuos. Într-o zi, la Sfânta Elena, pe când se plimba cu doamna Balcombe, nişte servitori care treceau încărcaţi cu poveri grele, crezură că nu trebuie să se oprească în faţa lui. Atunci doamna, pe un ton supărat, le spuse să treacă mai pe departe. Dar Napoleon o opri – şi-i zise: „Respectă-le, doamnă, povara…”

E sigur că, oricât de grosolană ar fi, munca celui mai umil lucrător contribue, într-un fel sau altul la bunăstarea obştească.

Şi nu putem decât să lăudăm înţelepciunea acelui împărat chinez, care zicea că „pentru fiecare bărbat care nu munceşte, şi pentru fiecare femeie care se dă lenei, este cineva în cuprinsul imperiului, care suferă de frig sau de foame…”

Munca este una din condiţiile de căpetenie ale fericirii. Leneşul poate să nu vadă în ea decât o pedeapsă; dar omul înţelept va vedea o binecuvântare. Legea muncii se găseşte scrisă, în adevăr, în toate amănuntele alcătuirii omului, în carnea şi muşchii mădularelor lui, în mecanismul mâinii, în fibrele nervilor, în lobii creerului—şi numai armonioasei activităţi a tuturor acestor părţi datoreşte el cele mai mari îmbucurări pe care le poate cerca. Munca, este, printre altele, o şcoală minunată, cu  totul prielnică câştigării înţelepciunii practice, şi care, chiar într-o vieaţă de muncă manuală harnică ,nu are niciun fel de nepotrivire eu cea mai înaltă cultură intelectuală.

Hugh Miller a fost în tinereţea lui tăetor de piatră.

Acesta care, între alte lucrări de geologie, a seriei despre gresia roşie (The Old Red Sandstone) o carte mult cercetată, – a dat ca rezultat vădit al experienţii sale că munca, chiar cea mai ingrată, este un izvor nesecat de plăcere şi de instruire.

O muncă onestă este, după el, cel mai bun învăţător şi şcoala muncii cea mai nobilă dintre toate (afară de cea a lui Hristos).

Căci mai ales datorită acestei şcoli putem, învăţând să fim folositori, să câştigăm totodată spiritul de independenţă şi obişnuinţa sforţărilor perseverente.

El este chiar de părere că disciplina muncii, prin exerciţiul pe care ea îl dă facultăţii de observaţie a lucrătorului, prin nevoia în care îl pune de a se ocupa în fiecare zi de lucruri actuale şi practice, îl face, cu adevărat, mai în stare de a-şi croi drum în lume, — şi pare, prin urmare, mai proprie de a face din el un om în înţelesul cel mai înalt al cuvântului decât oricare alt sistem de educaţie pe care alte condiţii sociale pot să-i ofere.

Falanga marilor nume pe care le-am şi pomenit aici, nume de oameni ieşiţi din sânul claselor muncitoare şi ajunşi cu renume în ştiinţă, în comerţ, în literatură, în artele frumoase, într-un cuvânt în carierele cele mai diverse, arată că oricum, toate greutăţile întâlnite în calea sărăciei şi-a muncii nu sunt de netrecut.

Cât despre întemeierea însăşi a celor mai multe industrii care sunt pentru naţiunile Europei izvor de putere şi de bogăţie, este neîndoielnic că oamenilor din clasele cele mai de jos o datorăm. Daţi deoparte ce au săvârşit ei în această ramură de activitate obştească şi veţi găsi că aceea ce se datoreşte celorlalte clase e puţin lucru.

Ajută-te singur!” (Self-Help) sau “Caracter, puritate și stăruință”, de Samuel Smiles. În românește de AL. LASCAROV-MOLDOVANU. Editura CUGETAREA, București. Ediția a- III-a

Jurnal Spiritual