La Roma, un tânăr suferise de o boală grea şi se făcuse bine. Când ieşi în grădină, după atâtea zile de boală plin de bucurie lăudă pe Dumnezeu cu glas tare zicând:
— O, Preabunule Părinte, dacă un om ar putea să-Ţi răsplătească pentru ceva, cu câtă plăcere şi bucurie aş voi să-Ţi dau toate avuţiile mele!
Aceste cuvinte le auzi Ion, numit Ciobanul, şi-i zise tânărului bogat:
— De la Dumnezeu de sus vine darul cel bun; dar într-acolo nu poţi trimite nimic; Dumnezeu primeşte mulţumirea noastră prin locţiitorii Săi. Vino după mine!
Tânărul urmă pe moşneagul cel credincios Ion Ciobanul şi ajunseră la o casă sărăcăcioasă. Acolo era numai sărăcie şi suferinţă. Tatăl zăcea bolnav, mama era fără o mână şi se văitau că nu aveau o bucată de pâine nici măcar pentru copiii lor care plângeau de foame.
Tânărul se înfioră de cele ce văzu. Ion îi zise:
— Iată aici un altar pentru jertfa dumitale! Iată pe fraţii Domnului Iisus şi pe locţiitorii Lui.
Tânărul le dădu bani pentru mâncare şi îmbrăcăminte şi îngriji de cei bolnavi, care mulţumiră.
Morala: îndreaptă recunoştinţa ta în sus către Dumnezeu şi apoi în jos către oameni.
Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016
