Multe patimi au ca temei plăcerea

0
125
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

lumanariV-am vorbit despre patimi. Acum să vedem care sunt pricinile patimilor, căci dacă vrem să scăpăm de patimi, trebuie să scăpăm de pricinile lor. Şi dacă nu scăpăm de pricinile patimilor, nici de patimi nu scăpăm. Noi nu putem lupta împotriva patimilor ca patimi, ci luptăm împotriva patimilor ca manifestări de patimă şi luptăm împotriva patimilor înlăturând pricinile patimilor. Dacă nu ocolim pricinile patimilor nu scăpăm de patimi, chiar dacă vrem să scăpăm. De obicei oamenii sunt mulţumiţi în patimile lor. Antim Ivireanu într-o predică dă un exemplu şi zice că „Viermele care mănâncă hrean se simte bine şi în hrean”. Dar cine vrea totuşi să scape de patimi, are gândul acesta şi are preocuparea aceasta, trebuie să ocolească pricinile patimilor. Ca să ocoleşti pricinile patimilor trebuie să ştii care sunt pricinile patimilor.

În Filocalie în volumul I, în scrierea Sfântului Marcu Ascetul numită „Epistola către Nicolae Monahul” – vă recomand lucrurile acestea când vi le pun în faţă; dacă aveţi posibilitatea să citiţi Filocalia volumul I, vă recomand în mod special scrierea aceasta: „Epistola către Nicolae Monahul” – se spune că înaintea a tot păcatul merg trei uriaşi – băgaţi de seamă, trei uriaşi – şi anume: neştiinţa, uitarea şi nepăsarea. Unii oameni fac rele din neştiinţă. Vin şi la mine unii care spun că nu au ştiut că cutare lucru e păcat. Uitarea: ce uită omul? Ce nu-l interesează. Şi atunci uită şi de lucrurile bune pentru că nu-l interesează, nu-i angajat în ele şi dacă le neglijezi te neglijează şi ele pe tine. Şi nepăsarea, şi nepăsarea e cea mai rea pentru că nepăsarea te duce şi la neştiinţă şi te duce şi la uitare. Deci în primul rând cele trei pricini de căpetenie ale patimilor sunt: neştiinţa, uitarea şi nepăsarea.

Apoi Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că pricina cea mai de căpetenie a păcatelor este fuga de durere şi iubirea de plăcere. Multe patimi au ca temei plăcerea. Scapi de ele când te obişnuieşti să nu cauţi plăcerea ci să cauţi ceea ce este bun şi folositor, ceea ce depăşeşte plăcerea. Nu zice nimeni de pildă, să nu mănânci o mâncare care îţi place, sau să-i faci ceva să nu-ţi mai placă. Nu. Ţineţi minte lucrul acesta. Aşa-i rânduiala, adică Dumnezeu ne dă lucrurile şi pentru hrana noastră dar şi pentru desfătarea noastră. Gândiţi-vă de exemplu – nu ştiu dacă ştiţi, dar urmăriţi vă rog – la rugăciunea colivei, când binecuvintează preotul o colivă – care-i bună, de obicei; fac pe la noi pe la mănăstire o colivă ca o prăjitură de bună – zice: „Cel ce ne-ai dat acestea spre hrana şi desfătarea noastră”. Zice câte cineva aşa, către mine, în glumă, pe la noi pe la mănăstire, că cutare lucru e foarte bun şi nu ar trebui să-l mănânc de pildă, şi eu zic: doar nu mi-a luat gustul Dumnezeu când m-am făcut călugăr. Noi trebuie să fim nişte oameni reali în a vedea lucrurile, şi dacă ne-a dat Dumnezeu gust ne-a dat şi hrană gustoasă. De ce sunt bune fructele de pildă? Că le-a făcut Dumnezeu. De ce nu le-a făcut ca pădureţele? Sau Sfântul Maxim Mărturisitorul zice de iubirea de plăcere. Totuşi există o plăcere îngăduită, o plăcere binecuvântată de Dumnezeu. Eu nu-mi pot închipui că în împărăţia lui Dumnezeu de pildă, unde vom sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov, nu vom avea ceva bun de mâncat, dacă o fi de mâncat. Însă există o iubire de plăcere care te axează pe plăcere, şi aceea nu-i bună, că te înrobeşte. De exemplu omul la care îi place băutura şi nu se poate opri, din plăcere bea mai departe. Şi apoi păţeşte cum era o vorbă mai demult pe la noi, că a zis unul vorbind cu vinul: „Eu te-am băut de bun şi tu mă-mpingi”.

Sfântul Maxim Mărturisitorul mai socoteşte ca pricină a patimilor iubirea neraţională faţă de trup. Aceasta este o iubire neîngăduită, că există o iubire de sine îngăduită, nu numai îngăduită dar chiar cerută. Domnul Hristos a spus să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Deci eşti dator să te iubeşti pe tine însuţi şi măsura aceasta este şi măsura iubirii faţă de aproapele. Dar să-ţi urmăreşti mântuirea, să-ţi urmăreşti binele prin iubirea aceasta, să te fereşti de frig, de cele care îţi aduc boală, de tot ceea ce ţi se împotriveşte trebuie să te fereşti. Gândiţi-vă, de pildă, că Sfântul Apostol Pavel scrie în Epistola către Efeseni: „Nimenea nu şi-a urât vreodată trupul său, ci îl încălzeşte şi îl hrăneşte” (Efeseni 5, 29). E un lucru care trebuie făcut pentru a-I sluji lui Dumnezeu. Noi nu suntem urâtori de trup, trupul este templul Duhului Sfânt, el va învia din morţi, va lua parte la fericirea veşnică, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, a luat un trup. Dacă trupul ar fi rău nu l-ar fi luat. Aşadar e vorba de iubirea neraţională de sine, când cauţi lucruri care nu sunt necesare, care sunt peste trebuinţă, peste necesarul existenţei umane.

„Prescuri pentru cuminecături” – Arhim. Teofil Părăian

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here