Moșii de toamnă, pomenirea morților

0
138
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
Sâmbătă, 2 noiembrie, clopotele parohiilor ortodoxe din aproape toate colţurile ţării i-a îndeamnat pe credincioşi să aprindă la mormintele celor dragi o lumânare şi să se roage alături de preoţi pentru mântuirea sufletelor lor.

pomenirea morțilorPomenirea din această sâmbătă este cunoscută şi sub denumirea de Moşii de toamnă. A fost aleasă o sâmbătă, pentru că aceasta este ziua în care Mântuitorul a stat în mormânt cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorât la iad, ca să elibereze din el pe toţi drepţii adormiţi. Biserica face pomenirea celor adormiţi sâmbăta şi pentru că este o zi premerge duminicii – ziua Învierii – numită şi cea dintâi zi a noii creaţii sau ziua veşniciei. În ziua Moşilor de toamnă, clopotele parohiilor ortodoxe din aproape toate colţurile ţării îi îndeamnă pe credincioşi să aprindă la mormintele celor dragi o lumânare şi să se roage alături de preoţi pentru mântuirea sufletelor lor.

Vorbim cei „adormiţi“, nu „trecuţi în nefiinţă“

Biserica îi numeşte pe cei trecuţi în viaţa de dincolo „adormiţi“. Termenul are înţelesul de stare din care te poţi trezi. Ea nu vorbeşte de trecere într-o stare de nefiinţă, ci de trecere dintr-un mod de existenţă în alt mod de existenţă. Hristos îi va dărui cuvântului „adormit“, înţelesul care îl asociază cu Învierea. Când Mântuitorul ajunge în casa lui Iair, a cărui fiică de numai 12 ani abia murise, spune: „Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme“ (Luca: 8,52).

Potrivit Sfintei Scripturi, după moarte urmează Judecata particulară. In urma ei omul ajunge să se împărtăşească fie de fericire, fie de suferinţă. Ele sunt stări date de modul vieţuirii pe pământ (unit cu Dumnezeu sau despărţit de El). Creştinii se roagă pentru cei morţi. Ei au credinţa că, prin rugăciuni, sufletul pentru care se roagă va ajunge la Judecata de Apoi într-o stare mai bună decât aceea cu care s-a despărţit de trup.

În zilele de Moşi, o persoană din fiecare familie vine la biserică cu o colivă, o sticluţă de vin, aprinde două lumânări (pentru că la morţi tot timpul trebuie să fie cu soţ), şi cere să fie pomeniţi morţii familiei respective.

Prescura reprezintă darul omului către Hristos

De Ziua Morţilor, în biserică, slujba începe cu Sfânta Liturghie. Ea continuă cu Parastasul, ce reprezintă o ierurgie specială, în care trupul mortului este simbolizat prin colivă. În pomelnicul însoţit de prescură şi de o lumânare este scris numele de botez al fiecărui mort. Prescura reprezintă darul omului către Hristos care îl întoarce mai apoi prefăcut în Trupul său.

Pomenirea mortilor este îndreptată spre Hristos

La sfinţirea vinului şi a pâinii pentru împărtăşanie sau Proscomidie, aşa cum este cunoscută în termeni bisericeşti această parte din Liturghie, preotul scoate părticele din prescură şi le aşază pe Sfântul Disc (este un vas care are aspectul unui taler, în care se pun părticele din prescură în timpul liturghiei, mai precis în timpul Proscomidiei), alături de partea care-L reprezintă pe Hristos răstignit. În vreme ce face acest lucru, preotul rosteşte numele celor morţi cu credinţa că pomenirea lor îndreptată spre Hristos Îl face şi pe Hristos să-i pomenească în faţa Tatălui.

Pomenirea si pomana – Hrană pentru trup şi suflet

În afara canoanelor bisericeşti ce se săvârşesc în biserică, în casele credincioşilor, gospodinele trudesc pentru a face tot felul de bunătăţi ce vor fi date de pomană, dar mai cu seamă colivă. Aceasta reprezintă, în religia ortodoxă, o ofrandă adusă sufletelor celor plecaţi dintre noi. Aşadar, ea reprezintă hrană pentru trup, dar şi pentru suflet. Departe de a fi doar un ritual străvechi, care a reuşit să treacă puntea timpurilor fără să fi cunoscut transformări esenţiale, semnificaţia colivei are rădăcini puternic ancorate în lumea spiritualităţii.

Grâul fiert îndulcit cu miere, reprezintă însuşi trupul celui care a trecut în viaţa de apoi; ingredientele folosite pentru pregătirea ei reprezintă virtuţile sfinţilor sau ale răposaţilor pomeniţi ori dulceaţa vieţii eterne pe care sperăm că a câştigat-o cel mort. Coliva mai semnifică şi Biserica lui Hristos, unde cei vii, împreună cu cei morţi, se regăsesc în rugăciune. Bobul de grâu este simbolul învierii trupurilor. Acesta pentru a încolţi şi a rodi trebuie mai întâi semănat. La fel şi trupul, se îngroapă şi putrezeşte, pentru ca mai apoi să învieze întru nestricăciune.

Originea obiceiului pregătirii colivei

Deşi nelipsită din pomenile pe care credincioşii le fac pentru morţii lor, puţini sunt cei care ştiu câte ceva despre originea obiceiului străbun de pregătire a colivei. Potrivit istoriei, Iulian Apostatul, ultimul împărat roman păgân, a renunţat la creştinism pentru a se converti la monoteismul neoplatonician.

O dată cu dezicerea de religia creştină, credincioşii acelor vremuri au ajuns să fie batjocura împăratului. El a ales să se închine idolilor. O întâmplare care arată acest lucru a fost consemnată de istorie; ea este recunoscută ca fiind una dintre minunile înfăptuite de Sfântul Teodor Tiron. Într-un an, în Săptămâna Mare a Patimilor, la ordinul împăratului Iulian Apostatul, guvernatorul Constantinopolului a stropit cu sânge jertfit idolilor toate proviziile din pieţe.

Acela a fost momentul în care, după jumătate de secol de la moartea sa, Sfântul Teodor Tiron i s-a arătat în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului şi l-a avertizat de fapta împăratului păgân. Acesta i-a anunţat pe creştini să nu cumpere nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grau fiert cu miere. A fost prima oară când s-a consemnat pregătirea colivei. Acest obicei s-a păstrat peste timpuri şi a căpătat conotaţii religioase mult mai importante decât la început.

Sursa: MonitorulExpres.ro

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here