O echipă de arheologi greci, din orașul Amphipolis, susține că a făcut una dintre cele mai importante descoperiri din istoria omenirii după ce-au identificat mormântul celebrului împărat Alexandru cel Mare, potrivit greekreporter.com.
Potrivit acestora, mormântul are o circumferință de 498 de metri și este o capodoperă arhitecturală, ce nu ar fi putut fi construită decât pentru un rege.
Monumentul funerar este acoperit, la exterior, cu o marmură de calitate superioară, fapt surprinzător ținând cont de tehnologia existentă în secolul al IV-lea înaintea erei noastre.
Inițial, mormântul era acoperit cu pământ și era ornat cu o sculptură, ce ulterior a fost mutată pe un deal din apropiere și cunoscută sub numele de Leul din Amphipolis. Sculptura a fost descoperită de soldații greci în 1912.
Moartea lui Alexandru cel Mare, cunoscut și sub numele de Alexandru Macedon, a rămas un mister până în zilele noastre, existând diverse versiuni cu privire la sfârșitul acestui mare împărat. Printre ipotezele vehiculate de-a lungul vremii s-au numărat decesul din cauza unei boli (malarie, febră tifoidă, gripă aviară, o maladie hepatică sau chiar o boală venerică) și moartea prin otrăvire.
Nici despre locul unde a fost îngropat nu se cunoșteau prea multe detalii, și în acest caz fiind avansate mai multe variante. Astfel, istoricii Strabon, Plutarh şi Pausanias susțineau că trupul neînsufleţit al lui Alexandru cel Mare ar fi fost pus într-un sarcofag de aur și înhumat într-un mausoleu construit în Alexandria. Alte surse istorice menționau faptul că trupul împăratului și, după o călătorie de doi ani, convoiul funerar ar fi ajuns în Egipt, fără a se menționa și locul exact unde a fost îngropat.
Ana Grama