Morgan a vizitat ţări precum Italia, Slovenia, Croaţia, Bosnia, Serbia, Grecia şi Bulgaria, de unde a ajuns în România, pe drumul de întoarcere spre casă.
„Din păcate, am ajuns aici iarna, dar ceea ce am văzut până acum a fost că oamenii sunt foarte deschişi, foarte drăguţi, foarte săritori. Tara voastră este romantică şi chiar poetică, natura este impresionantă. Am făcut o sumedenie de fotografii. Am decis să călătoresc aşa pentru că pot admira totul, merg încet, nu mă grăbesc. Înainte să decid să plec în această călătorie alergam în fiecare zi, ca toată lumea. Apoi m-am săturat de agitaţia aceea. Acum merg pe jos, călare, simt lucruri, trec prin locuri pe care oamenii nu le văd, pentru că sunt prea grăbiţi”, a declarat, pentru Mediafax, Morgan Lefevre.
Cu puţinii bani astfel obţinuţi, ea a reuşit, până acum, să îşi continue călătoria prin Europa, dar a spus că a găsit ospitalitate prin toate locurile pe unde a umblat.
„Nu vă uitaţi visele şi să nu lăsaţi niciodată pe nimeni să vă oprească din drumul vostru spunându-vă că sunteţi prea tineri sau prea bătrâni, cu copii sau cu alte obligaţii. Nu căutaţi scuze pentru a vă îndepărta de visele voastre. amintiţi-vă că riscul nu înseamnă întotdeauna pericol”; este este mesajul transmis de tânără, mesaj postat de oficiali locali pe pagina de Facebook a orașului.
Miercuri, Morgan Lefevre îşi va continua călătoria spre Franţa, prin Ungaria, apoi prin Slovenia şi Italia. Ea a estimat că va ajunge acasă în vară, prin luna iunie.
Ana Grama
Jurnal Spiritual
Revistă de dialog etic, estetic și religios. Proiect cultural-educativ susţinut de către Fundaţia Împreună pentru Solidaritate Socială.
Contactați-ne:[email protected]
© Newspaper WordPress Theme by TagDiv