Moralitatea își are rădăcina în religie

moralitateaÎn general, prin abaterea esenței religiei către moralitate, atât de obișnuită în devierea raționalistă a gândirii religioase (Kant, Fichte și alții), se ignoră natura propriei religii. E drept că moralitatea își are rădăcina în religie. Lumina lăuntrică în care se săvârșește în om diferența dintre bine și rău pornește de la Izvorul luminilor. În cugetul său neînșelător și imparțial, atât de tainic liber de firescul egoism omenesc, omul simte că Cineva numit „cuget” se ocupă împreună cu el de treburile lui, înfăptuiește judecata sa, îl vede întotdeauna.

Poruncile cugetului, pe care omul le consideră lege pentru sine, primesc și o sancțiune religioasă, și asta cu atât mai acut, cu cât conștiința religioasă este mai profundă: ele iau forma poruncilor religioase, a căror încălcare este resimțită ca păcat (iar aceasta este deja o categorie religios-morală). „Împlinirea poruncilor” devine cale către Dumnezeu și, totodată, posibilitate a obstacolului religios pentru om, fiindcă, potrivit cuvântului Apostolului Pavel, de la lege sau poruncă se naște păcatul, iar în afara legii nu există păcat. Însă moralitatea care presupune dedublarea păcatului, lupta binelui cu răul în om nu poate să aibă semnificație religioasă certă, ea este Vechiul Testament, perioadă dinaintea legalității, învinsă (cu toate că nu este înlocuită) de Noul Testament, împărăția harului. Fiind legată nu de substanțialitatea, ci de modalitatea ființei omenești, ca urmare a păcatului primordial, moralitatea în genere nu reprezintă un vârf, pragul absolut, ea poate fi învinsă, fiindcă sfințenia, deși cuprinde în sine „împlinirea poruncilor”, se află deja ea însăși „dincolo de bine și de rău”; la fel și copiii, a căror stare, după cuvântul Mântuitorului, este normă vie a Împărăției lui Dumnezeu, sunt liberi de legăturile moralității.

Mai mult, religia pe care vor să o aducă în întregime în cadrul moralei se află în totalitatea sa mai presus de morală și de aceea este liberă de ea: morala există pentru om în anumite limite, ca lege, dar omul trebuie să fie capabil să se ridice deasupra moralei. Fie ca oamenii să chibzuiască asupra sensului acelor povestiri biblice, în care Dumnezeu, în scopul edificării religioase sau pentru punerea la încercare a credinței, îngăduia sau chiar poruncea fapte aflate în contradicție vădită cu moralitatea: jertfirea unicului fiu, popoare întregi decimate sângeros, hoție. De aceste pilde este plină istoria Vechiului Testament, adică tocmai epoca dinaintea legalității. Biblia însă, deși cuprinde în sine legea, este liberă de moralism și sentimentalism, iar voința lui Dumnezeu, atunci când se ciocnește de glasul moralității omenești, se pune deschis mai presus de moralitate.

Serghei Bulgakov, Lumina neînserată – Contemplații și reflecții metafizice

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here