Monumente de patrimoniu naţional: Biserica de lemn din Corni

0
160
Translate in

biserica-din-corni-bodestiBisericuţa de lemn de la Corni a fost ridicată la 1783, de Ancuţa Sturza, în satul Muncel din ţinutul Romanului. Spre mijlocul secolului al XIX-lea vatra satului Muncel a fost mutată, iar bisericuţa, rămânând părăsită, a fost adusă la Corni de fiicele serdarului Kălinău, boier ce deţinea moşia la acea vreme. Astfel, la 1854-1855, din porunca fiicelor boierului, Smaranda şi Frusina, biserica este adusă la Corni, de unde nu va mai pleca niciodată. Astăzi, un pomelnic de lemn, datat la 25 iunie 1819, „Pomelnicul domniei sale serdarului Gheorghe Kălinău“, aminteşte de cei care au adus biserica pe aceste meleaguri. Din 2002, a devenit biserică de parohie. Aşezat pe dealul Măgura Cornilor, cel mai înalt din Neamţ (580 de metri), lăcaşul este o mărturie a continuităţii, prin credinţă, pe aceste locuri, întărită prin jertfa mucenicilor răzeşi de la Valea Albă şi păstrată prin osteneala şi truda fiecărei văduve care încă se mai încăpăţânează să lupte pentru veşnicie.

Biserica de lemn din Corni este unul dintre monumentele istorice cele mai corect restaurate din întreg judeţul Neamţ. Procesul de restaurare şi consolidare a început în 2008 şi s-a încheiat în 2010, când s-a resfinţit biserica, primind şi cel de-al doilea hram – „Sf. Ilie“. Lucrările au vizat atât interiorul, cât şi exteriorul lăcaşului: s-au curăţat catapeteasma şi sfânta masă, s-a restaurat uşa de intrare, s-au restaurat şi pus în valoare elementele de arhitectură din interior, s-au refăcut stranele, s-a repus în valoare pridvorul, s-a refăcut soclul de piatră din jurul bisericii şi s-a reînnoit îmbrăcămintea de lemn a bârnelor, pe exterior. De-a lungul timpului, bisericuţa a mai suferit intervenţiicatapeteasma corni de refacere în anii 1900, 1935, 1955, 1956. Din punct de vedere arhitectural, Biserica „Sf. Ioan Bogoslov“ de la Corni se încadrează în stilul moldovenesc al epocii. Este construită din grinzi de stejar, încheiate la colţuri „în coadă de rândunică“ şi aşezate pe o temelie de piatră de râu. Aşa cum se obişnuia în Moldova secolului XIX, bârnele au fost acoperite în timp cu scândură pentru a proteja interiorul de frig şi umezeală. La exterior se pot observa consolele ce susţin acoperişul, dăltuite în „cap de cal“. Câteva dintre acestea sunt vizibile şi la interior. Lăcaşul este acoperit cu draniţă, iar turnul clopotniţă se află deasupra pridvorului. Iniţial, pridvorul bisericii a fost deschis. Astăzi, acesta este închis, iar în interior se pot observa bârnele pereţilor, precum şi arcadele frumos sculptate, puse în valoare în urma procesului de restaurare. Interiorul te copleşeşte prin bun gust, simplitate şi o indescriptibilă stare de pace. Spaţiul este împărţit în altar, naos şi pronaos, acestea din urmă despărţite de un perete din grinzi arcuit, prevăzut cu mici firide. În pridvorul altădată deschis sunt puse în valoare elementele de arhitectură ce definesc acest monument: stâlpii răsuciţi, care aduc, ca stil, cu cel brâncovenesc, bârnele, arcadele sculptate. Tot aici se poate citi pisania în chirilică ce consemnează anul ridicării lăcaşului: 1783. Uşa este cea originală şi a fost supusă unui minuţios proces de restaurare.

Catapeteasma datează de la 1783 şi până acum a fost doar curăţată, restaurarea completă fiind una dintre priorităţile de viitor ale parohului de la Corni. În inventarul bisericii se păstrează „Epitaful” din 1783, cădelniţe vechi, mineie de la 1805, scrise în chirilică, o „Psaltire” din 1805, tipărită la Moscova, un „Ceaslov” şi un „Tipicon” din 1816. De asemenea, se păstrează o icoană pe hârtie, reprezentându-l pe Sf. Ioan Evanghelistul, despre care se crede că ar data de la 1854, precum şi o icoană foarte veche, de influenţă slavă  – „Învierea, cu cele 12 praznice împărăteşti“. Prima vatră a satului Strâmbi (astăzi Corni) s-a format pe coasta dealului Cetăţuia, celebru pentru una dintre capodoperele culturii cucuteniene – Hora de la Frumuşica – descoperită, în 1942, de fondatorul Muzeului din Piatra Neamţ, Constantin Mătasă. La 1832, boierul Kălinău, cel care deţinea moşia Corni – Bordea, a mutat satul Strâmbi sub pădure, doi kilometri mai sus de vechea vatră, pe actualul amplasament. detaliu-catapeteasma_0Prima biserică a satului, rămânând izolată în câmp, a fost mutată la Bordea, un cătun vecin, iar la Corni a fost adusă actuala bisericuţă de lemn, de la Muncel – Roman. În jurul aşezării se află vechi sate răzeşeşti, a căror istorie a fost marcată de vecinătatea cu Valea Albă, celebrul loc de bătălie al domnitorului Ştefan. Destinul satului Corni şi implicit cel al bisericuţei ar fi putut să aibă un deznodământ trist, dacă nu ar fi venit evenimentele din 1989. În perioada comunistă cei din Corni au fost la un pas să fie strămutaţi în comună, la Bodeşti, în blocurile socialiste, satul urmând să devină teren arabil. A fost, deci, proiectat pentru a fi ras de pe faţa pământului. L-a scăpat Revoluţia. Aşa a scăpat şi bisericuţa…

Sursa Ziarul Ceahlaul

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here