Momente de referință din istoria universală  – Maestrul cântăreţ amuţeşte

0
159

Hans SachsHans Sachs, născut în 1494 la Nürnberg, moare în oraşul său natal în 1576. A scris 200 de piese de scenă, 1.800 de poezii de aforisme şi peste 400 de cântece. Poetul german popular a dominat trecerea de la Evul Mediu la Renaştere.

Nu avea pretenţii prea mari, bazându-se pe versurile sale simple rimate. Însă a fost productiv prin folosirea materiei erudiţiei sale. S-a adresat în special oamenilor din păturile sociale mijlocii, micii burgezii. A transmis nu numai cultura trăită de cercurile învăţaţilor, dar şi plăcerea de a juca teatru a saltimbacilor şi a clovnilor.

Cine era Hans Sachs – maestrul cântăreț?

Hans Sachs, fiul unui croitor din Nürnberg, a părăsit după încheierea şcolii latine şi după ucenicia la un pantofar la 1511 oraşul său natal. A plecat ca ucenic şi maestru cântăreț în drumeţie prin întreaga Germanie.

În Frankfurt debutează pentru prima dată ca maestru cântăreț. În 1516, se întoarce definitiv la Nürnberg.

Hans Sachs cunoaşte pentru prima dată celebritatea prin disputata poezie dedicată lui Luther, „Privighetoarea din Wittenberg” (1523).

Din îmbelşugatele sale lucrări moralizatoare şi puternic tipizate ale snoavelor sale şi piesele sale de carnaval sunt de amintit următoarele: „Cioplirea prostului” (1534), „Gravidul Pauer” (1544), „Dracul cu femeia bătrână”( 1545), „Şcolarul care merge spre Paradis” (1550).

O apreciere deosebită primeşte de mult uitatul Hans Sachs cu versurile sale rimate, prin Goethe şi Schiller; iar mai târziu prin opera sa de maestru cântăreț.

 “1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila

Vă invităm să citiți și alte articole de la rubrica Istorie.