Francesco Petrarca (1304-1374) s-a situat în mijlocul umanismului italian şi al Renaşterii prin creaţia sa clasică, prin autoportretizarea contrastantă şi prin puterea creatoare a celor mai importante figuri ale epocii sale.
Fiind educat în materiile clasice ca gramatica, retorica şi dialectica, Petrarca a studiat la Montpellier şi la Bologna jurisprudenţa şi a trăit la Avignon din 1326.
În anul 1327, el a întâlnit-o pe celebra sa „Laura”, care a reprezentat punctul-cheie al creaţiei sale lirice.
Din colecţia poeziilor sale face parte şi „Canzoniere”, care reprezintă principala influenţa exercitată de Petrarca asupra limbii italiene. În anul 1342, acesta a fost încoronat rege al poeţilor.
„1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila