Momente de referință din istoria universală – Lupta pentru stăpânirea Romei

0
98

san_gregorio_museo_romanticismo_Francisco-de-Goya-1796-99

În anul 1084, armata regelui Henric al IV-lea era în faţa porţilor Romei, iar papa Grigore al VII-lea se baricadase în castelul San Angelo împreună cu apropiaţii săi.

Salvarea papei – ducele Robert Guiscard – se apropia, dar pentru populaţia Romei invazia normanzilor a fost un dezastru, după cum descrie o cronică a vremii: „Hildebrand (papa Grigore) a trebuit să îndure multe din partea regelui Henric, iar acum se află ferecat în turnul castelului; pe când romanii au fost învinşi de germani, ba cu armele, ba cumpăraţi, cardinalii au făcut rugare lui Robert Guiscard să vină în ajutorul lor.

Mânat de milostenie pentru necazul papei şi după cum îi cerea credinţa, acesta a strâns o oaste potrivnică formată din 30.000 de oameni. Apoi a hotărât el să vină înaintea Romei şi a trimis solie de război regelui Henric, pentru că voieşte salvarea lui Hildebrand.

La auzul veştii, regele Henric fu cuprins de tremur, căci nu era pregătit pentru altă bătălie, sau, poate, din pricină că era o vară tare călduroasă, şi a hotărât să nu mai zăbovească, să ridice asediul şi să se retragă pentru a veni din nou la iarnă cu altă oaste şi proviziile trebuincioase; unii spuneau că regele ar fi vrut să evite lupta, alţii erau de părere că l-a împiedicat vremea prea călduroasă. Aşadar, după ridicarea asediului, regele s-a retras cu oastea în Tasia, unde a rămas o vreme.

Între timp, ducele Robert a ajuns cu oastea lui la Roma şi a ridicat tabără în afara zidurilor oraşului, în apropiere de palatul Laterano, în locul numit «ad arcus».

În ziua următoare, Guiscard a intrat pe ascuns în oraş, căci romanii îi deschiseseră Porta Pinciana, ajunse la castel nevăzut de nimeni şi-l aduse pe Hildebrand (papa Grigore) în tabăra lui. Apoi însă, începu război cu locuitorii Romei, dădu foc oraşului omorând numeroşi oameni, distruse biserici, iar femeile măritate şi cele nemăritate, după ce au fost necinstite de soldaţi, au fost duse cu mâinile legate în corturile sale.

Poporul Romei, greu încercat de asemenea fapte groaznice, a răbufnit într-o ură de nedes-cris faţă de papă şi s-a raliat cauzei regelui Henric. Romanii s-au alăturat lui Henric cu atâta dăruire, încât acest lucru era mai valoros pentru rege decât o sută de mii de ducaţi de aur.

Ducele Robert, căindu-se pentru că a purtat război cu romanii, a pretins că va face îndreptare nenorocirilor pricinuite şi că va repara stricăciunile aduse, dar nu a făcut nimic; când s-a văzut respins de oameni, ducele a hotărât să-şi adune oastea şi a părăsit Roma.

Apoi ducele Robert a atacat oraşul Tivoli pentru a câştiga supunerea acestuia. Iar pentru a-i face supărare papei Clement care se afla în acel loc, a dat poruncă să fie tăiaţi toţi copacii, să fie distruse holdele, să fie arse casele şi toţi cei prinşi să fie loviţi. Dar pentru că n-a putut cuceri oraşul, care era bine apărat de oameni înarmaţi, ducele a hotărât să se întoarcă cu oastea la Salerno, luându-l cu el pe Hildebrand.”

“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here