Poate suna paradoxal, însă Henric Navigatorul nu a navigat niciodată pe mare în adevăratul sens al cuvântului.
Experienţele sale practice cu vasele şi marea au constat în câteva campanii spre nordul Africii, câteva transporturi pe coastele nord-africane şi după aceea înapoi în Portugalia.
Şi cu toate acestea, el a intrat în istoria mondială ca „navigator” deoarece a stabilit poziţia Portugaliei ca putere colonială, întrucât timp de câteva decenii acesta şi-a trimis vasele în expediţii de descoperire, care pe atunci măreau lumea împătrit, fiindcă a întemeiat o şcoală de navigaţie şi pentru că a acţionat în limita premiselor ştiinţifice de care dispunea, construind un tip de vas care a deschis drumul de mai târziu al marilor descoperiri geografice şi la realizările lui Columb sau Magellan.
Henric Navigatorul, în portugheză Dom Henrique el Navegador, s-a născut pe 4 martie 1394, la Porto, fiind al patrulea fiu al regelui Joao I (Ioan I) al Portugaliei. Acesta nu a devenit niciodată rege şi nici „mare cavaler creştin”, aşa cum şi-ar fi dorit mereu, însă el poate fi considerat un om de ştiinţă practic, care s-a descotorosit de superstiţiile medievale, păşind în lumea nouă şi conducând-o spre timpurile noi.
Cu noi orizonturi geografice, noi vase, noi instrumente de navigaţie, noi hărţi şi prin introducerea noilor discipline ştiinţifice analoage, pe care le-a finanţat consistent (până la ruinarea proprie şi chiar şi a Portugaliei), a contribuit în mod decisiv la schimbarea acelor timpuri.
El echipa vasele şi poruncea căpitanilor să cerceteze curenţii marini de lângă Insulele Canare. Aceştia au înaintat la porunca sa de-a lungul coastelor africane spre sud, depăşind fiecare punct care reprezenta până atunci capătul lumii în ştiinţa europenilor. Înainte de Henric, aceştia ajunseseră până la capul Bojador, care era considerat de superstiţioşii marinari medievali ca fiind capătul lumii, intrarea într-un imperiu al întunericului şi din care bănuiau că nu mai există chip de întoarcere.
Vasele lui Henric au spulberat această „fantasmă”, în 1434, căpitanul Gil Eanes a navigat la comanda „şefului” său mai departe de acest punct, făcând astfel un pas major în noile timpuri. În curând vasele de expediţie ale lui Henric au ajuns la Arguin-Bay, au apărut în zona de revărsare a Senegalului şi au ajuns apoi pe coasta Guineei.
Randamentul acestor expediţii a fost imens. Cunoştinţele se revărsau năvalnic. Pentru a le valorifica şi pentru a dezvolta construcţia de vase, Henric a întemeiat la Sagres renumita sa „Şcoală de navigaţie”.
“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila
