Momente de referinţă din istoria universală – Henric al III-lea devine regele germanilor

castle-659022_640
Zeci de mii de turişti vizitează în fiecare an impresionantul palat imperial din Goslar, construit în stil romanic în secolul al Xl-lea, pe vremea împăratului Henric al III-lea.

Palatul a fost restaurat după întemeierea celui de al II-lea Reich de către Bismarck. Palatul imperial din Goslar a fost, alături de palatul din Bodfeld, reşedinţa preferată a acestui rege german şi mai apoi împărat romano-german; fiind situat în inima saxonă a Sfântului Imperiu de Naţiune Germană, palatul era în centrul lumii creştine europene, împăratul Henric al III-lea s-a născut la 28 octombrie 1017, iar datorită tenului său închis a primit numele de Henric cel Negru.

El avea şapte ani atunci când tatăl său Konrad, duce de Franconia, a fost ales rege al germanilor. Doi ani mai târziu, în 1026, tatăl -fondatorul dinastiei salice, a obţinut alegerea fiului său în vârstă de nouă ani ca succesor al tronului. În anul 1027, chiar în timpul Paştelui, Konrad al II-lea a fost încoronat împărat la Roma de către Papa Ioan al XlX-lea.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
La încoronarea împăratului au asistat regele Burgundiei şi regele Knut cel Mare al Danemarcei şi Angliei; mâna fiicei regelui Knut a fost promisă tânărului Henric al III-lea. Era vremea marilor schimbări în lumea civilizată a acelei epoci. Normanzii nu cuceriseră încă Anglia şi începuseră deja să ameninţe sudul Italiei.

Imperiul Bizantin renunţase la gândul de a recuceri Roma şi întreaga Italie, iar ideea Cruciadelor nu se născuse încă. Imperiul lui Konrad al II-lea se întindea din estul Franţei, Flandra şi Ţările de Jos până în Carintia, Boemia şi Italia. Konrad al II-lea, aliat cu marele duce de Kiev, l-a învins pe regele Poloniei Mieszko al II-lea, recâştigând astfel Lusatia.

Coroana imperială germană atinsese apogeul puterii sale, trăgându-şi seva din vremurile lui Carol cel Mare, iar strălucirea fiindu-i redată de puternica dinastie a Ottonilor.

Henric al III-lea, fiul lui Konrad, a fost cel care a reuşit datorită credinţei şi voinţei sale puternice să ducă imperiul la un nivel al puterii, pe care Imperiul Romano-German nu l-a mai atins nici pe vremea dinastiei Staufer.

Henric al III-lea a ajuns să domnească până şi peste papa de la Roma. Pe lângă vocaţia sa de conducător, Henric al III-lea era şi un om deosebit de religios, având chiar trăsături ascetice.

Puternicele sale pasiuni erau animate de o religiozitate foarte strictă. El a fost mai mult respectat decât îndrăgit de contemporanii săi. În 1039 atunci când tatăl său, în vârstă de 50 de ani, a murit după o campanie în Italia, tânărul Henric, de 22 de ani, era deja însufleţit de spiritul reformator al benedictinilor din Cluny, care declanşaseră reforma vieţii monahale şi lupta împotriva simoniei şi căsătoriei preoţilor.

La a doua căsătorie a lui Henric, cu Agnès de Poitou, fiica ducelui de Aquitania, au sosit la nuntă numeroşi cântăreţi, rătăcitori şi trubaduri pe care regele i-a alungat de la curte. Odată cu extinderea puterii imperiale, Henric al III-lea a urmărit să confere Bisericii o autoritate morală crescută şi să asaneze instituţia degradată.

Monarhul reformator a adoptat nu numai spiritul puternicei abaţii benedictine din Aqiania, ci şi stilul arhitectonic din Cluny, ctitorind domul imperial din Speyer, domul din Worms şi cel din Mainz.

poza 7(Regele Eduard Confesorul)

Henric al III-lea a alipit Boemia la Imperiul său şi l-a obligat pc regele Ungariei să recunoască suzeranitatea coroanei germane, lucru făcut mai devreme şi de regele Poloniei. Intervenţia lui Henric în disputa pentru scaunul papal a fost hotărâtoare atunci când papii Benedict al IX-lea, Silvestru al III-lea şi Grigore al Vl-lea îşi disputau dreptul de a ocupa Sfântul Scaun.

Papa Benedict al IX-lea a fost forţat de clerul şi poporul Romei să părăsească scaunul papal din pricina stilului său de viată. Fiind apoi ales un nou papă: Silvestru al III-lea. La scurt timp, Benedict al IX-lea l-a alungat pe Silvestru şi a redevenit papă, pentru a vinde apoi funcţia pontificală lui Grigore al Vl-lea.

Henric al III-lea a convocat conciliile de la Sutri şi Roma în 1046, unde a obţinut depunerea celor trei papi, ba, mai mult, regele a hotărât ca următorul papă să fie episcopul Suidger din Bamberg, care a adoptat numele de Clement al II-lea şi apoi l-a încoronat pe Henric al III-lea împărat, împăratul a devenit şi conducătorul suprem al Bisericii.

Astfel a început era papilor germani. Cei mai importanţi dintre aceştia au fost episcopul Brun von Toul, înscăunat sub numele de papa Leon al IX-lea şi episcopul de Eichstätt – Gebhard von Dollnstein Hirschberg, care a devenit papă, în 1054, sub numele de Victor al II-lea. La 5 octombrie 1056 moare Henric al III-lea, cel mai mare monarh din dinastia saliană.

Tabel cronologic

poza 8(Samurai călare în luptă)

1030 Ducele Ernst al II-lea de Suabia, eliberat din temniţă, se ridică din nou împotriva împăratului Konrad al II-lea şi intră în luptă cu cavalerii acestuia.
Regele Mieszko al II-lea al Poloniei pătrunde pe teritoriul german şi înaintează până la râul Saale.

1031 Konrad al II-lea intră în luptă cu regele Mieszko al II-lea care pierde teritoriile Lusatia şi Milzenerland.

Konrad al II-lea eşuează în campania sa împotriva Ungariei şi cedează teritoriul dintre Fischa şi Leitha.

Regele Knut cel Mare anexează Scoţia regatului său, care cuprinde acum întreaga Anglie, Norvegia şi Danemarca. Astfel, statul medieval timpuriu danez atinge apogeul puterii sale.
Odată cu detronarea lui Hisham al III-lea (dinastia Omeiazilor), este înlăturat ultimul calif al regatului arab Cordoba.

1032 După moartea regelui Rudolf al III-lea de Burgundia, regatul Burgundiei urma să revină coroanei germane. Totuşi un nepot al acestuia – contele Odo de Champagne -contestă dreptul lui Konrad al II-lea asupra regatului.

1033 Împăratul Konrad al II-lea şi regele Franţei, Henric I, formează o alianţă împotriva rebelului conte Odo de Champagne. Conform tratatului succesoral din 1006, Burgundia trebuia să revină statului german după moartea regelui Rudolf al III-lea, teritoriul fiind de importanţă strategică datorită trecătorilor din Alpii elveţieni spre Italia.

După o nouă campanie militară a împăratului Konrad al II-lea împotriva Poloniei, încheiată cu Pacea de la Merseburg, regele Mieszko al II-lea renunţă la coroana Poloniei care reintră sub suzeranitatea Sfântului Imperiu Romano German.

1034 Nobilimea din Burgundia îl cheamă pe contele Odo de Champagne pentru a fi încoronat rege şi a-i reda independenţa. Acesta însă este nevoit să se retragă din faţa trupelor imperiale.

1035 Henric, fiul lui Konrad al II-lea, se logodeşte cu Gunhild – fiica regelui danez Knut cel Mare.

Moare regele Knut cel Mare, în timpul domniei fiului său – Harald Picior de Iepure – începe destrămarea marelui regat.

După moartea regelui Navarei, Sancho Garcia al III-lea, regatul este divizat de fiii acestuia în trei regate autonome – Navara, Aragon şi Castilia.

În Italia, micii seniori feudali („valvassores minores”) se ridică împotriva arhiepiscopului Eribert de Milano, care refuză să le recunoască dreptul de moştenire asupra feudelor.

1037 Are loc a doua campanie a împăratului Konrad al II-lea în Italia; acesta ia apărarea seniorilor feudali, pe care îi atrage de partea sa printr-o lege feudală („constitutio feudis”) care le garanta acestora drepturi succesorale asupra feudelor. Astfel, împăratul îşi formează nişte vasali loiali în ambele părţi ale Alpilor, creând, totodată, premisele formării unui solid corp cavaleresc.

În Japonia, cultura samurailor ajunge la primul său apogeu.

Turcii mahomedani selgiucizi ajung la putere în provincia Khorasan. Aceştia vor detrona dinastia Bujid (Buwahid) din Bagdad în anul 1055.

„1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here