După ce a descoperit Columb drumul pe mare către America (1492), iar Vasco da Gama drumul spre India (1498), atenţia Europei din punct de vedere economic se îndreaptă peste Ocean.
Activitatea misionară a început să meargă alături de acţiunea colonizării, a fost dusă de mulţi clerici ca bună credinţă şi ca având cele mai bune intenţii însă a fost privită de a lungul istoriei ca fiind un suport al influenţelor politice, pe care naţiunile coloniste doreau să le obţină în acele zone.
Iezuitul spaniol Francisc Xaveriu (1506- 1552), la 1662 fiind beatificat, a călătorit la dorinţa regelui portughez la Goa, punctul de plecare a colonizării Indiilor, unde a clădit un post de misiune, prin care organiza botezuri în masă, propovăduind populaţiei băştinaşe mesajul creştin cât şi a noilor stăpânitori.
Această practică a fost dezaprobată superficial de întemeietorul Ordinului, Ignatiu de Loyola.
Din 1549 până în 1551, Francise a călătorit spre Japonia. Datorită abordării diplomatice şi abile a stabilimentelor budiste, a mănăstirilor şi a pelerinilor, precum şi prin câştigarea ajutorului din partea localnicilor, iezuiţii au reuşit să înfiinţeze o biserică japoneză (în 1587 iar în 1640 a fost desfiinţată).
Neobositul misionar a murit la 1552, de inaniţie pe insula Sancian lângă Hong Kong, în apropierea tărâmului chinezesc, pe care îl alesese ca fiind următorul său aşezământ de acţiune.
“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila
