Momente de referință din istoria universală – Condamnarea la moarte a contelui Egmont

La 1568, când contele Eg­mont era condamnat public la moarte în piaţa din Bruxelles, lupta Spaniei pentru dobândi­rea Olandei se afla la apogeu.

Din punctul de vedere al olandezilor, aceasta era o lup­tă pentru dobândirea libertăţii de credinţă şi a celei a indivi­dului. Spania nu lupta însă numai împotriva mult detes­tatei erezii, ci şi pentru atin­gerea unor scopuri politice.

Pe atunci Olanda era una din­tre cele mai bogate ţări din Europa, iar veniturile coroa­nei spaniole din această pro­vincie aduceau o parte impor­tantă la bugetul spaniol de stat.

Odată cu strădania crescândă după o independenţă spiritua­lă, regele Filip al II-lea se te­mea să nu se stârnească do­rinţa şi pentru o independenţă atât din punct de vedere eco­nomic, cât şi politic.

Iniţial, opoziţia olandeză nu s-a opus nemijlocit împotriva Spaniei. Aristocraţia s-a unit pentru a cere îndepărtarea cancelaru­lui Granvelle.

În fruntea gru­pării care protesta, se aflau prinţul de Orania şi contele Egmont. Pe când Spania ceda şi-l revoca pe cancelar, Eg­mont era unul dintre cei tri­mişi la Madrid pentru a cere o atenuare a regimului de ocu­paţie din Olanda.

Însă Eg­mont nu era politician. Era destul de naiv, ca să se lase trimis acasă cu un set de cu­vinte frumoase, după care a trebuit să constate că regimul nu numai că nu s-a atenuat, dar că, dimpotrivă, acesta se înăsprise.

Speriat, s-a lepădat de revolta conaţionalilor săi. El spera însă obţinerea unui compro­mis, chiar şi când ducele de Alba a intrat în ţară şi l-au năpădit frica şi groaza.

În ciuda tuturor avertismentelor, acesta a rămas la Bruxelles, unde a fost încarcerat timp de nouă luni, sub acuzaţia de în­altă trădare faţă de Coroana spaniolă. Executarea sa a fost publică, iar angajamentul său l-a făcut-o figură a literaturii şi a istoriei.

“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila