Momente de referință din istoria universală – Apariţia „Heptameronului”

Margareta de Navarra (1492- 1549), sora regelui francez Francisc I, iar de la 1527 că­sătorită cu regele de Navarra, era o femeie pe cât de toleran­tă, pe atât şi de înzestrată.

A renunţat la religia ei catolică datorită legăturilor sale cu cercurile protestante, cărora le oferea deseori adăpost la curtea sa, era de asemenea punctul central a cercurilor de poeţi şi artişti, din care faceau parte şi capete renumite, cum ar fi Rabelais şi Marrot.

Lu­crarea de bază a Margaretei se numeşte „Heptameron”, o co­lecţie de nuvele tipic franţu­zeşti caracterizate de spirit liber şi libertinaj, care face parte dintre operele nepieri­toare ale literaturii mondiale.

„Heptameronul” este alcătuit din 72 de nuvele, a căror con­strucţie şi conţinut seamănă bine cu stilul lui Boccaccio. O ceată de femei şi de bărbaţi, care din cauza vremii proaste se refugiază într-o mănăstire, încep să-şi povestească isto­rioare, şi anume numai din domeniul dragostei. Cea mai înaltă judecătoare de arbitraj, fiind o văduvă, care nu poate fi alta decât Margareta însăşi, dă o morală cugetată povesti­rilor frivole relatate.

Nuvelele nu au fost menite pentru pu­blic, ci numai pentru un cerc retrâns de prieteni, însă sunt publicate în 1558 sub titlul: „Histoire des amants fortu­nés”, la nouă ani de la moar­tea Margaretei, iar în anul ur­mător apar la comanda fiicei sale sub titlul de „Heptame­ron des Nouvelles”, însă mult atenuate. Doar ediţiile urmă­toare conţin din nou textul în întregime.

“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila