Faima scriitorului francez François Rabelais (1494- 1553), ale cărui cărţi chiar şi în zilele noastre nu sunt o lectură recomandată pentru oamenii prea gingaşi, se fondează pe romanul său despre uriaşii Gargantua şi Pantagruel.
Viaţa scriitorului a fost aproape la fel de palpitantă ca cea a eroilor din romanele sale, a căror soartă o relatează în cele patru volume.
Aventurile personajelor le zugrăveşte într-o limbă de-a dreptul spumoasă, luând în vizor întreaga epocă contemporană lui, într-o manieră sarcastică, radicală şi plină de umor.
Tehnica genială de povestire a eruditului şi temerarului geniu este voluntară,; este împănată bineînţeles cu exprimări grosolane, umplută de exagerări şi de o comedie grotescă. Numai în timpurile sale, era posibil pentru un cleric să publice asemenea cărţi.
De câteva ori Rabelais este criticat aspru de autoritatea papală. El oscila între meseria sa de cleric şi cea de medic, a dus mereu o viaţă marcată de inconsecvenţă. Traducea cu măiestrie scrierile medicilor antici Flipocrate şi Galen, a vizitat de trei ori Roma. Acolo s-a ocupat cu studiile Antichităţii. El a fugit de măsurile bisericeşti reînnoite de pedeapsă; s-a stabilit ca medic în diferite oraşe din Franţa, până când dorul de drumeţie sau de strană l-a ademenit din nou. În cele din urmă a slujit ca preot în Meudon, unde, la 9 aprilie 1553, a murit.
“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila
