Moartea este odihnă , slobozire de truda şi de grijile lumii

0
231
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

odihnaUn altul are o statuie mâncată de rugină şi de vreme, cu multe părţi din ea zdrobite; o sfărâmă, o bagă în cuptor, o topeşte bine, şi aşa o face mai strălucită. După cum topirea în cuptor a statuii nu înseamnă dispariţia ei, ci înnoirea ei, tot aşa şi moartea trupurilor noastre nu înseamnă pieire, ci înnoire. Când vezi dar că trupul nostru se topeşte ca în cuptor şi putrezeşte, nu-ţi opri gândul doar la priveliştea aceasta, ci aşteaptă turnarea lui din nou. Nu te mulţumi însă cu măsura acestei pilde, ci mergi mai departe cu gândul. Cel care face statui, bagă în cuptor aramă, şi nu-ţi dă înapoi o statuie de aur şi nemuritoare, ci face tot una de aramă. Dumnezeu însă nu face aşa, ci bagă în pământ un trup de lut şi muritor, şi-ţi dă înapoi o statuie de aur şi nemuritoare. Că stricăcios şi pieritor e trupul pe care-l primeşte pământul, dar Dumnezeu îţi dă înapoi acelaşi trup, nestricăcios şi nepieritor. Nu te uita dar la cel care stă cu ochii închişi, fără de glas, ci la cel înviat, la cel ce a primit slavă nespusă, înfricoşătoare şi minunată! De la priveliştea de acum du-te cu gândul la nădejdea viitoare! Mai spui că te obişnuiseşi cu cel plecat de pe lumea aceasta, că-ţi era drag şi că de aceea plângi şi boceşti? Dar nu-i oare nesocotit ca, atunci când îţi dai fata după mire şi ea pleacă într-o ţară depărtată şi o duce bine acolo, să nu socoteşti despărţirea asta un lucru cumplit, din pricină că tristeţea plecării e uşurată de gândul că are s-o ducă bine în ţara aceea depărtată, iar aici, la plecarea pe lumea cealaltă, să te jeleşti şi să te văicăreşti, când pe cel plecat nu-l ia un om, nici un rob ca tine, ci Însuşi Dumnezeu?

– Dar cum e cu putinţă, m-ar putea întreba cineva, să nu te întristezi atunci când eşti om?

– Nici eu nu spun să nu te întristezi. Nu opresc tristeţea, ci tristeţea peste măsură. Tristeţea ţine de fire, dar a ajunge să faci asta peste măsură este o nerozie, o nebunie, arată că ai suflet de femeie. Fii trist, plângi, dar nu te descuraja, nu te mânia, nu te răzvrăti! Mulţumeşte lui Dumnezeu, Care a luat pe cel plecat, ca astfel să-l împodobeşti pe cel plecat şi să-i faci prin aceasta şi mai strălucitoare înmormântarea. Dar dacă te superi şi te necăjeşti, aduci ocară şi celui mort, mânii şi pe Dumnezeu Care l-a luat, şi te vatămi şi pe tine; dar dacă mulţumeşti lui Dumnezeu, l-ai împodobit şi pe cel mort, L-ai slăvit şi pe Cel Ce l-a luat şi te-ai folosit şi tu prin aceasta. Plângi aşa cum a plâns Stăpânul tău pe Lazăr , Care ne-a pus nouă măsură, îndreptare şi hotar, pe care cuvine-se să nu le depăşeşti. Aşa a spus şi Pavel: Iar despre cei ce au adormit nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi ca şi ceilalţi, care n-au nădejde! „Întristează-te, spune Pavel, dar nu ca elinul, care n-are nădejde de înviere, care nu nădăjduieşte într-o viaţă viitoare!” Credeţi-mă că mă ruşinez şi roşesc când văd prin piaţă cete de femei că se schimonosesc, îşi smulg părul, îşi frâng mâinile, îşi zgârie obrajii, şi astea toate sub ochii elinilor. Ce nu pot spune aceia despre noi? Ce nu pot grăi? “Aceştia-s cei care filosofează despre înviere? Nu mai spune! Nu se aseamănă faptele lor cu învăţăturile lor. Cu cuvântul filosofează despre înviere, iar cu fapta, actele lor sunt de oameni deznădăjduiţi. Dacă ar fi încredinţaţi că este înviere, n-ar face toate acestea. De-ar fi convinşi că cel mort s-a dus la o viaţă mai bună, n-ar jeli!” Acestea, şi mai multe decât acestea, spun necredincioşii când aud bocetele acelora. Să ne ruşinăm dar, să ne cuminţim şi să nu aducem atâta vătămare şi nouă, şi celor care ne văd!

 Spune-mi: pentru ce plângi atâta pe cel mort? Pentru că a fost rău? Dar tocmai pentru aceasta să mulţumeşti lui Dumnezeu, că s-a pus capăt răutăţii lui. Pentru că a fost bun şi blând? Dar tocmai pentru aceasta trebuie să te bucuri, că a fost răpit grabnic, înainte de a schimba bunătatea cu răutatea, că a plecat într-un loc unde este în siguranţă, unde nu este nici bănuială de schimbare. Pentru că a fost tânăr? Dar tocmai pentru aceasta slăveşte pe Dumnezeu Care l- a luat, că l-a chemat iute la o viaţă mai bună! Pentru că a fost bătrân? Dar tocmai pentru aceasta mulţumeşte lui Dumnezeu şi dă iarăşi slavă Celui Care l-a luat. Ruşinează-te de slujba înmormântării! Cântările, rugăciunile, preoţii, atâta mulţime de fraţi! Toate acestea nu sunt pentru ca să plângi, să te tânguieşti şi să te zbuciumi, ci ca să mulţumeşti lui Dumnezeu, Care l- a luat pe cel mort. După cum oamenii petrec cu urale pe cei chemaţi să ocupe o înaltă dregătorie, tot astfel şi aici, cu toţii petrec pe cei plecaţi dintre sfinţi cu multe cântări şi laude, pentru că au fost chemaţi la o cinste mai mare. Moartea este odihnă, slobozire de truda şi de grijile lumii. Când vezi dar pe unul dintre cunoscuţii tăi că pleacă de aici, nu te amărî, ci zdrobeşte-ţi inima, apleacă-te asupra vieţii tale, cercetează-ţi conştiinţa, gândeşte-te că acest sfârşit te aşteaptă şi pe tine după puţină vreme. Fii mai înţelept, să te cuprindă frica la moartea altuia, curmă trândăvia, gândeşte-te la faptele săvârşite, îndreaptă-ţi păcatele, schimbă-te în bine! Prin aceea ne deosebim de necredincioşi, că avem o altfel de judecată despre lucruri. Necredinciosul vede cerul şi se închină cerului, socotindu-l Dumnezeu. Vede pământul şi-i slujeşte şi rămâne uimit în faţa celor materiale. Noi nu facem aşa. Vedem cerul, şi admirăm pe Creatorul lui; nu-l socotim Dumnezeu, ci lucrarea lui Dumnezeu. Văd toată zidirea, şi prin ea sunt călăuzit spre Cel Ce a creat-o. Vede necredinciosul pe bogat şi rămâne năucit; îl văd şi eu pe bogat, şi râd. Vede necredinciosul sărăcia şi plânge; văd şi eu sărăcia, şi mă veselesc. Altfel văd eu lucrurile, şi altfel le vede acela. Aşa stau lucrurile şi în ce priveşte moartea. Vede necredinciosul pe mort şi socoate că este mort; văd şi eu pe mort, şi văd somn în loc de moarte. Şi după cum şi cei ce ştiu carte, şi cei ce nu ştiu carte văd literele cu aceiaşi ochi, dar nu cu acelaşi înţeles, căci cei ce nu ştiu carte socot că totul se mărgineşte numai la literele ce se văd, pe când cei ce ştiu carte culeg cu multă pricepere înţelesul cuprins în litere, tot aşa şi cu morţii: şi credincioşii, şi necredincioşii văd cu aceiaşi ochi cele ce se întâmplă, dar nu cu acelaşi înţeles şi gând. Când ne deosebim dar de ei în judecarea tuturor celorlalte lucruri, am putea să avem aceleaşi gânduri despre moarte?

„Omilii la săracul Lazăr” – Sf. Ioan Gură de Aur

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here