Misterul mecanismului din Antikythera a fost descifrat | FOTO

0
193

news-1408990889-8267

Descoperit în anul 1901, mecanismului din Antikythera, a reprezentat timp de peste un secol un mare mister pentru un  oamenii de ştiinţă. Recent însă, enigma care plana în jurul acestui artefact antic a fost rezolvată.

Vreme de peste 10 ani, cercetătorii au utilizat cele mai noi tehnologii de scanare pentru a afla ce reprezintă cele 3.500 de caractere inscripţionate pe suprafaţa dispozitivului. Rezultatele obţinute până acum arată că sistemul ar putea fi cel mai vechi computer din lume, relatează Descoperă.

O echipă internaţională de cercetători a studiat în detaliu dispozitivul vechi de aproximativ 2.100 de ani. Cercetătorii susţin că mecanismul a fost folosit ca şi calendar, pentru a calcula fazele Lunii, poziţiile Soarelui şi Lunii în Zodiac, poziţiile planetelor, dar şi pentru a prezice eclipsele.

02SCAN-articleLarge

“Acest sistem poate fi asemănat cu un manual de astronomie. La acea vreme, acest domeniu descria modul în care mişcările planetelor influenţau vieţile grecilor antici şi mediul în care aceştia trăiau”, a declarat Alexander Jones de la Universitatea din New York.

Pe suprafaţa dispozitivului au fost inscripţionate simboluri având o dimensiune maximă de 1,2 milimetri. Iniţial, mecanismul fusese încorporat într-o cutie din lemn şi era acţionat cu ajutorul unei manivele. Carcasa avea dimensiunea unei cutii de pantofi.

Oamenii de ştiinţă au descifrat întregul text inscripţionat pe suprafaţa Mecanismului din Antikythera. Ei speră acum că arheologii vor descoperi noi fragmente din dispozitiv sau un obiect cu o structură similară.

frc-front-parap-nat

Mecanismul a fost descoperit împreună cu o serie de alte artefacte antice, în anul 1901, pe epava unei nave greceşti datate la mijlocul secolului I î.Hr. Vasul comercial pe care au fost găsite fragmente din dispozitivul grecesc a fost un adevărat gigant la acea vreme, deoarece avea o lungime de aproximativ 40 de metri.

“Investigaţia iniţială a vizat modul de funcţionare a mecanismului şi s-a dovedit a fi un real succes. Ceea ce nu ştiam în 2004 era faptul că tehnicile moderne pe care le foloseam puteau fi utilizate şi pentru a descifra mult mai eficient textele inscripţionate pe suprafaţa interioară, dar şi pe cea exterioară a dispozitivului”, a adăugat Mike Edmunds, de la Cardiff University,  un alt membru din cadrul grupului de investigaţie.

Acesta și-a exprimat convingerea că mecanismul este mult mai mult decât un obiect de colecţie comandat de o persoană bogată, deoarece textul descoperit pe suprafaţa lui a fost redactat într-un mod formal şi detaliat. Edmunds crede că dispozitivul a fost realizat în Grecia, între 200 şi 70 î.Hr., de un meşter rămas încă necunoscut.

mysteries-yet-to-be-explained-1-1024x768

Ana Grama

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here