Planeta Roşie a stimulat mereu fantezia oamenilor, dar părea un ţel de neatins. Şi iată că visul unei călătorii spre Marte ar putea fi împlinit într-un viitor apropiat – în 2019, prin zborul unei misiuni cu echipaj uman spre planeta cea mai apropiată de Pământ.
Faptul că realizarea unui vis al omenirii urmărit constant timp de decenii va intra cândva cu adevărat în istorie ca un mare pas înainte îl datorăm nu doar agenţiei spaţiale americane NASA, ci şi agenţiei spaţiale europene ESA, ca şi fondurilor, experienţei şi personalului din statele membre, întrunite pentru crearea Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS – International Space Station). Căci, odată cu construirea şi punerea în funcţiune a staţiei, s-au pus şi bazele proiectului Marte.
ISS este singura care poate fi folosită cu succes ca bază de lansare pentru zborul cu o durată de mai mulţi ani spre purpuria planetă vecină. Pentru moment, oamenii de ştiinţă au mai cu seamă în vedere două variante de zbor de durate diferite.
O călătorie lungă
Zborul, varianta A, spre Marte ar necesita 230 de zile la ducere, 30-40 de zile pentru a îndeplini o misiune pe suprafaţa lui Marte şi apoi alte 230 de zile pentru a se întoarce. Condiţia acestei variante: la pornire, Pământul să fie în apoheliu, iar la sosire, Marte să fie în poziţia cea mai apropiată de Pământ.
În varianta B, care necesită un consum de energie minim, călătoria spre Marte durează aproape 1.000 de zile – 230 de zile dus, 500 de zile şedere pe Marte, inclusiv cercetarea celor doi sateliţi ai acestuia, Teama (Phobos) şi Groaza (Deimos), apoi 230 de zile întoarcerea.
Masa navei la lansare: 1.000 t, din care cel puţin 700 tone combustibil. O complexă acţiune logistică – vor fi necesare peste 50 de zboruri de navetă pentru a transporta în spațiu întreaga încărcătură a rachete care, în plus, trebuie instalată pe ISS.
Spre Pământ în 230 de zile
Mai mult decât o viziune futuristă: capsula Marte, lansată de la suprafaţa lui Marte, andochează pe nava-mamă, astronauții fac transbordarea şi pornesc în lungul zbor de întoarcere pe Pământ.
Cu toate că este o provocare fără precedent, cei 5.000 de membri a Mars Sociely nu s-au îndoit niciodati de succesul unei misiuni pe Marte. Acestă organizaţie internaţională nonprofit intenţionează ca, în 2019, să fie reprezentată prin oameni de ştiinţă sau astronauţi pregătiţi de aceasta în proiectul secolului, „Amartizare”. Membrii organizaţiei lucrează deja de ani de zile pentru succesul expediţiei.
Viața ca pe Marte
În anul 2000, membrii International Mars Society au început să construiască habitate artificiale pentru a simula condiţiile de muncă şi de viaţă de pe Marte.
Mai întâi a fost instalat, pe insula canadiană Devon, un campus Marte. Condiţiile de pe insulă sunt ideale, căci acolo se întâlnesc climă arctică, schimbări radicale de temperatură şi formaţiuni geologice din epoca timpurie a istoriei Pământului. Pe parcurs, pe Insula Devon a luat naştere staţia de cercetare Flashline Mars Arctic Research Station (FMARS), unde oameni de ştiinţă de pe trei continente au efectuat cercetări în vara anului 2002.
În iulie 2002, la cercetări au luat parte şi doi germani: dr. Markus Landgraf (preşedinte al Mars Society Deutschland şi cercetător la ESA) şi dr. Frank Eckhard, geolog la Universitatea din Botswana, Africa.
La finele lunii ianuarie a anului 2002, s-a dat în funcţiune cea de-a doua staţie Marte, cu două etaje, de pe Pământ – MDRS (Mars Desert Research Station). De atunci, în sărăcăciosul peisaj deşertic din statul american Utah, entuziaşti ai proiectului Marte se preocupă cu precădere de aşa-numitele EVA.
Deplasabil pe orice fel de teren
În 1997, robotul mobil cu şase roţi Sojourner a explorat suprafaţa Planetei Roşii.
Antrenament jucăuș
În spatele acestei sigle se ascund Extra Vehicular Activities, aşadar, activităţi de exterior. În afara perimetrului staţiei Marte, oameni purtând costume de astronauţi se deplasează în jurul unor formaţiuni stâncoase cu aspect cât se poate de pământean.
În deplasările lor, stârnesc cu nişte Mini-Buggy, vehicule construite în trecut pentru armata americană, nori de praf deşertic şi iau probe de sol. Aceste activităţi au ca scop anticiparea viitoarelor activităţi pe Marte şi ajută la pregătirea echipamentelor de strictă necesitate.
Tot mai mulți fani
La început, aceste proiecte private au fost cunoscute doar prin intermediul postului canadian „Radio Free Mars” din Toronto, ca şi prin website-ul Error! Hyperlink reference not valid.”. Comunitatea fanilor a crescut însă foarte rapid, chiar şi în Europa.
Vis pe cale a se împlini
Începând din 2019, acest vis al omenirii urmează a se împlini. Cea mai importantă misiune va consta atunci în crearea unui ambient prielnic omului.
În 2003, din iniţiativa filialei europene a Uniunii, proiectul Euro-Marte a devenit o realitate: European Mars Analog Research Station. La Denver, Colorado, a fost construită cea de-a treia staţie marţiană, destinată experimentării condiţiilor de viaţă într-un habitat marţian. Un alt amplasament urmează a fi Islanda şi anume regiunea cu puternică activitate seismică a vulcanului Krafla, în nord-estul insulei atlantice.
Stația Marte ca loc de antrenament
Indiferent unde va fi instalată Euro-Marte – noul container cu trei etaje va fi în următorii ani o importantă staţie de cercetări, care, în anul 2019, îşi va arăta roadele pentru NASA şi ESA: instalaţia amenajată în Germania, Franţa, Anglia, Elveţia şi Olanda oferă în primul rând modele de simulare a lucrului în condiţiile de viaţă dintr-o staţie marţiană.
Marte se roteşte în jurul Soarelui pe o orbită elipsoidală, la o distanţă de 207-249 mil. km, aproximativ o dată şi jumătate distanţa faţă de Pământ (Pământul: orbită aproape circulară, distanţa de circa 150 mil. km).
Marte efectuează o revoluţie în jurul Soarelui în 687 zile terestre, aşadar, în 1,88 ani tereştri. Viteza lui Marte este de 79 200-93 600 km/h; viteza Pământului: aproximativ 100 000 km/h. Diametrul lui Marte este circa jumătate din diametrul Pământului. Perioada sa de rotaţie în jurul axei este de 24 ore şi 37 minute. O valoare favorabilă, întrucât ziua marţiană este aproape cât o zi terestră.
Întrucât axa lui Marte, la fel ca cea a Pământului, nu este perpendiculară pe planul orbitei (diferenţa de unghi dintre axa Pământului şi axa lui Marte: 2 grade), există anotimpuri şi pe planeta cea mai apropiată de Pământ.
La nord de ecuatorul marţian, vara este mai lungă decât iarna; în emisfera sa sudică este invers. în plus, Marte are doi sateliţi, Deimos şi Phobos. Aceştia se rotesc în jurul ei în 30 de ore şi 18 minute, respectiv 7 ore şi 39 de minute.
Principala problemă: Terraforming
Sarcina primului echipaj pe Marte ar fi să creeze, în decurs de 500 de zile, un mediu înconjurător al staţiei marţiene asemănător celui de pe Pământ. În acest proces necesar supravieţuirii, terraforming – crearea unui ambient prielnic omului -, trebuie urmărite aspecte esenţiale de pe Marte.
Primele deosebiri decisive faţă de viaţa pe Pământ sunt legate de forţa gravitaţiei. Cea de pe Marte reprezintă 38%, aproape o treime din forţa de gravitaţie terestră. Ca urmare, locuitorii de pe Marte, mai uşori cu două treimi faţă de cei de pe Pământ, pot renunţa la numeroase accesorii terestre, precum scaunele sau canapelele, căci, datorită forţei gravitaţionale reduse, aproape că plutesc. Activităţile statice, aşa cum erau anticipate încă din anii ’60, ar putea însă necesita accesorii precum scaunul de comandă al căpitanului Kirk de pe nava spaţială Enterprise.
Exerciţii pentru supravieţuire
În Flashline Mars Arctic Research Station din Devon Island, în nordul Canadei, membrii Mars Society exersează viaţa pe Marte.
Săpunul praf
În poziţie şezând trebuie însă exersată şi o altă activitate, într-o staţie pe Marte. Astfel, proiectanţii Euro-Marte s-au decis să construiască un model de toaletă pentru condiţii de gravitaţie zero sau redusă, precum cele utilizate astăzi în zborurile spaţiale.
Noul săpun marţian, deja pregătit, dovedeşte că aceste experimente nu sunt fantezii: săpunul este preparat sub formă de pulbere. Apele reziduale şi spuma de săpun trebuie să fie biodegradabile, să fie utilizate ca îngrăşământ pentru serele marţiene.
Deşeurile de orice fel trebuie înlăturate, atât de la bordul navelor spaţiale, cât şi de pe Marte. Trebuie evitată cu orice preţ contaminarea planetei cu material biologic! În acelaşi timp, biotopul de seră trebuie să asigure două funcţii importante: obţinerea de alimente şi producerea oxigenului necesar vieţii.
Sondă pentru depistarea gheţii
În anul 2001, o sondă aflată la înălţimea de 400 km a măsurat straturile de gheaţă de pe suprafaţa lui Marte.
Trebuie ţinut cont şi de atmosfera de pe Marte, compusă din 95% bioxid de carbon (C09), 2,7% azot şi 1,6% argon. Numai 0,0006% din atmosferă ocupă elementul vital – apa, aflată probabil sub formă de gheaţă, mai ales la polul sudic al lui Marte. Temperatura medie pe Marte este de -63°C, deşi la ecuator pot apărea şi temperaturi de +20°C.
Întrecere pe Marte
Presiunea atmosferică reprezintă doar 1% din cea terestră, uneori furtuni de praf violente suflă şi se rotesc la suprafaţa Planetei Roşii, bogate în oxid de fier. Marte, spre deosebire de Pământ, nu are activitate tectonică; din această cauză a fost posibilă apariţia pe Marte a celui mai înalt munte din sistemul nostru solar, vulcanul Mons Olimpus (Muntele Olimp), înalt de peste 24.000 m.
Sonda spaţială a ESA, Mars Express, deja orbitează în jurul Planetei Roşii. Modulul său de amartizare Beagle-2 face măsurători la sol. Şi cei doi roboţi mobili ai NASA, Spirit şi Opportunity şi-au început misiunea, continuând ce a început Palhfinder pe 4 iulie 1997. Atunci, robotul mobil Sojourner a străbătut suprafaţa lui Marte pe o rază de 150 de metri şi a transmis pe Pământ imagini spectaculoase.
Cel care a fost un adevărat vizionar
Francezul Jules Verne (1828-1905) este considerat, pe bună dreptate, scriitorul viitorolog. Iniţial, a scris librete de operă şi drame. Apoi, în 1863, într-o perioadă a credinţei neabătute în progresul tehnic, s-a axat pe romane utopice despre explorări şi aventuri. Unele dintre acestea au anticipat progresele tehnice ale secolului XX într-un mod aproape vizionar. Cele mai renumite lucrări ale sale sunt 20.000 de leghe sub mări, Călătorie spre centrul Pământului şi Ocolul Pământului în 80 de zile.
Misterele Terrei, Marea provocarea a ştiinţei, Editura Reader’s Digest
