Nimeni n-a văzut cu propriii săi ochi, dar urmele de târâre o dovedesc: bucăţi grele de piatră „dansează” cu viteză mare deasupra solului din americana Death Valley. Există diferite încercări de explicare a acestui incredibil fenomen.
Sistemul de văi din California şi-a primit numele în anul 1849. Pe atunci, o comunitate de mormoni căuta să-şi facă drum spre câmpurile aurifere de la Sacramento. Pentru a evita anevoioasa călătorie prin munţii prăpăstioşi – nu departe, se află Mount Whitney de 4.418 m, al doilea ca înălţime din SUA- pionierii au ales drumul aparent mai simplu prin valea uscată şi fierbinte. Dar la scurtă vreme, grupul s-a rătăcit fără speranţă.
Au fost trimise două iscoade pentru a găsi o cale de ieşire din vale. După 25 de zile interminabile, cei doi au putut salva grupul, dar unul dintre participanţi n-a supravieţuit aventurii. Încheindu-şi acţiunea de salvare, un mormon s-a mai întors o dată şi a rostit următoarele cuvinte: „Adio, vale a morţii!” Aşa a apărut numnele văii.
Pietre în pelerinaj
Conform unei teorii, iarna, când pe pietre se formează straturi de gheață şi vânturile mătură deşertul, bucăţi de stâncă grele de peste 300 kg alunecă din când în când şi lasă urme caracteristice de târâre.
În urmă cu câţiva ani, geologul american John Reed a elaborat o teorie ştiinţifică plauzibilă. El a fost frapat de faptul că grohotişul porneşte în pelerinaj atunci când plouă şi, în plus, temperaturile scad sub punctul de îngheţ. Atunci, apa îngheaţă, formând un strat neted în jurul stâncilor. Aceste plăci de gheaţă oferă o bună suprafaţă de atac uraganelor dezlănţuite în vale. Reed este de părere că vântul puternic suflă pe sub plăcile de gheaţă, pe care le ridică uşor şi le împinge, împreună cu pietrele, pe solul lutos. Şi în acest fel apar liniile caracteristice în zigzag.
Cu mii de ani în urmă, Death Valley, cu cei 225 km lungime şi 20 km lăţime i săi, forma fundul unei uriaşe mări. Cu timpul, ridicăturile şi adânciturile solului au dezvăluit cele mai diferite straturi de pietre şi sedimente.
Furtunile rare, dar adesea extrem de violente, desprind stânci şi bucăţi de piatră din toate erele geologice, cărându-le din munţii din apropiere spre fundul secat al mării, unde, în unele locuri, ele nu-şi găsesc liniştea nici în zilele noastre. Urmărind bizarele urme adânci rămase în solul înţepenit, s-ar putea crede că acestea dansează. Traseul lor are forma unui zigzag ciudat, ca şi când o mână uriaşă le-ar târî pe pământ. Cea mai lungă dintre urme măsoară aproape 900 m lungime.
Tentative de explicare există destule. Astfel, de pildă, sunt invocaţi spre elucidarea fenomenului vizitatori din Cosmos şi forţe magnetice. Dar care este, de fapt, misterul care se ascunde aici?
Propulsate de vânt
Teoria geologului Paula Messina, de la Jose State University, din California, diferă de cea a colegului ei. Ea a înregistrat mişcările bucăţilor de piatră cu ajutorul unor măsurători efectuate prin satelit şi este de părere că pietrele sunt făcute să alunece prin conlucrarea mai midtor factori diferiţi.
Dacă înainte de apariţia fenomenului se produc puternice torente de ploaie, lutul din munţi este cărat, acoperind solul deşertului cu o pătură alunecoasă. Dacă imediat după aceea începe un vânt puternic – uneori, în vale, vântul atinge, într-adevăr, viteze de peste 100 km/h -, este suficient, în opinia geologului, pentru ca pietrele să avanseze pe terenul alunecos cu o viteză de până la 2 m/s.
Protejarea pietrelor
Pentru a supraveghea cu precizie pietrele, geologii au vrut iniţial să monteze pe fiecare piatră „dansantă” câte un radioemiţător şi să noteze modificările de loc, în ideea de a putea extrage din aceste date concluziile referitoare la cauzele reale ale fenomenului.
Dar nu s-a ajuns la nici un rezultat. În 1994, Death Valley a fost declarată parc naţional, aşadar, aici, ultimul cuvânt în toate proiectele îl au cei care se ocupă de protecţia naturii. Iar aceştia nu permit montarea de receptoare pe pietre. Se pare că va mai dura o vreme până ce misterul pietrelor călătoare va fi elucidat definitiv.
Misterele Terrei, Marea provocarea a ştiinţei, Editura Reader’s Digest
