Cu ajutorul undelor acustice, al geamandurilor de detectare acustică şi al unor computere performante, Marina SUA poate localiza şi identifica orice vas aflat pe mările lumii. Dar pentru cetacee, acest sistem de apărare ar putea avea consecinţe fatale.
Experţii în explorări sunt convinşi că Marina Statelor Unite cunoaşte cu exactitate, în orice moment, poziţia fiecărei nave aflate pe mările lumii. O poate identifica fară dubii.
E drept că marina îşi foloseşte cunoştinţele extrem de discret. Aşa, de pildă, ea n-a făcut publice nici până astăzi înregistrările din decembrie 1978, care, se pare, ar fi putut contribui la elucidarea uneia dintre cele mai spectaculoase catastrofe maritime, şi anume, dispariţia fără urmă a cargoului Munchen în apele agitate ale Atlanticului, la o distanţă de câteva sute de mile marine la nord de Azore, catastrofă în care 28 de oameni şi-au pierdut viaţa.
Bărci de salvare goale
Avioane, nave de ranfluare şi cargouri, aflate în apropierea presupusului loc al catastrofei, au încercat zadarnic zile în şir să dea de urma dispărutului Munchen. Tot ceea ce s-a putut pescui din apă, la sute de kilometri depărtare de zona iniţială a căutărilor, au fost câteva bărci de salvare goale şi veste de salvare, precum şi nişte resturi din încărcătură.
Până în ziua de azi, nici urmă de navă sau de echipaj. Poate că salvatorii ar fi putut interveni la timp, dacă americanii ar fi transmis imediat poziţia exactă a navei Munchen. E drept că mai aproape de locul accidentului se afla un vas sovietic căruia, după cum presupune Helmut Hummel, expertul în avarii al societăţii de navigaţie Hapag-Lloyd, în plin Război Rece, americanii n-au vrut să-i dezvăluie ceea ce ştiau, căci ar fi divulgat unul din secretele cel mai riguros păstrate: graţie reţelei lor mondiale de geamanduri-sonare, ei puteau localiza cu precizie şi identifica orice navă.
Cu ajutorul sonarului (sound navigation and ranging – reperaj acustic şi telemetrie), marea este ascultată prin microfoane şi pot fi analizate zgomotele produse de elicea navei şi de motoarele Diesel.
În plus, sonarele-geamanduri emit, ca şi radarul, unde care sunt reflectate de nave sau de alte obiecte. Dar în cazul unei asemenea misiuni, nici nu poate fi vorba de radarul normal, cu ajutorul căruia spaţiul aerian poate fi supravegheat aproape perfect, deoarece în apă, care are o densitate considerabil mai mare decât aerul, undele scurte se propagă greu.
Aici este nevoie de lungimi de undă mult mai mari, care pot fi receptate parţial, chiar şi în zona de audibilitate. Computerele analizează undele cu o precizie atât de mare, încât, pe baza ecoului sonarului şi a zgomotelor produse în timpul navigării, orice vas poate fi identificat şi localizat exact.
E de la sine înţeles că, în timpul Războiului Rece, americanii nu aveau de gând să le trădeze tocmai sovieticilor secretul lor. Aşadar, abia când va expira termenul de păstrare a secretului pentru datele deţinute în anul 1978 se va afla dacă marina americană a putut realmente identifica nava Munchen.
Pericol pentru cetacee
Militarii au din ce în ce mai multă bătaie de cap cu un nedorit efect secundar al reperajului acustic, care a pus în mişcare la nivel mondial asociaţiile de protecţie a animalelor şi a mediului înconjurător.
Actualele sonare ultraperformante funcţionează cu frecvenţe foarte scăzute şi cu un volum sonor înalt.
În decembrie 2001, marina americană a fost nevoită pentru prima dată să admită că undele sonarelor ar putea leza grav şi chiar ucide balenele şi delfinii.
În martie 2000, în decursul unei singure zile, 16 balene şi un delfin au eşuat pe mai multe insule din Bahamas. Cel puţin şase dintre ele au murit, celelalte au putut fi îndrumate cu mare greutate înapoi, în larg.
În acea perioadă, marina americană efectua în zonă o amplă manevră navală, în cadrul căreia au fost utilizate sonare. La autopsierea animalelor, s-a constatat că anumite porţiuni ale nervilor auditivi reacţionează extrem de acut la radiaţia sonarelor.
În unele diagnostice a fost vorba chiar de distrugerea totală a nervilor şi a anumitor zone ale creierului, în plus, s-au observat sângerări în urechea internă a unor animale.
De aceea, cei ce se ocupă de protecţia balenelor cer să se aprofundeze cercetările asupra pericolelor prezentate de sonare. Astfel, se impune cunoaşterea mai exactă a condiţiilor de propagare a undelor sonore în apă.
Undele sonore pot leza nervii auditivi şi creierul balenelor. în aceste cazuri, animalele mor sau îşi pierd simţul orientării şi eşuează, ca aceşti caşaloţi de la Marea Nordului, lângă St. Peter-Ording.
Misterele Terrei, Marea provocarea a ştiinţei, Editura Reader’s Digest
