Misterele Terrei. Marile provocări ale ştiinţei – De unde izvorăşte viaţa?

0
193

seti-esec-gasire-viata-extraterestra-360572

Ce s-ar întâmpla dacă am primi cu adevărat o vizită din spaţiul cosmic? Şi apoi, există, de fapt, viaţă extraterestră? Această întrebare se leagă strâns de întrebarea, nu mai puţin palpitantă, privind originea vieţii.

Viaţa, cel mai preţios produs de export al Pământului. Conform unei teorii a cercetătorilor americani, viaţa a apărut într-un soi de supă primordială sub influenţa căldurii, a luminii ultraviolete şi a fulgerelor şi, de pe Pământ, s-a răspândit în tot Universul.

Un scenariu plauzibil?

Vineri seara, ora 23,10, luna iunie a anului 2017: Gică Marin rămâne încremenit de groază când descoperă deasupra pădurii Băneasa ceva luminos, care se mişcă foarte repede spre est. În acelaşi timp, secţiile de poliţie din zona rezidenţială din apropiere primesc şi ele mesaje despre apariţia unui OZN. De asemenea, echipajele a două avioane de pasageri care se apropie de Otopeni raportează aceeaşi inexplicabilă apariţie. În zilele următoare, obiectul este din nou observat pe cerul nopţii. În final se dă un comunicat: a fost, în mod evident, un OZN care a dispărut fără urmă după şase zile.

c9f49831c63812103f786804251ef608

Science-fiction sau realitate? Unii oameni cred că, într-o bună zi, vom primi o vizită din Cosmos, iar serviciile secrete iau adesea foarte în serios rapoartele despre posibile OZN-uri. Mai ales că pasagerii unor asemenea vehicule ar putea reprezenta o ameninţare serioasă pentru omenire.

Viaţa şi de când a apărut

Dar înainte ca, într-o bună zi, să se ajungă atât de departe, întrebarea privitoare la viaţa extraterestră, în special la fiinţele inteligente, se leagă şi de modul în care înţelegem noi lumea şi pe noi înşine.

Nu degeaba multe mituri ale popoarelor în vechime menţionează vizitatori din stele şi nu degeaba încearcă ştiinţa să facă lumină în privinţa acestor lucruri. Dar de unde izvorăşte, de fapt, viaţa şi de când a apărut ?

2603247153

Ştim din descoperirile paleontologice că pe Pământ au existat fiinţe încă în urmă cu 3,5 miliarde de ani. Erau sime stromatolite (cianobacterii), dar se deosebeau fundamental de materia neînsufleţită din jurul lor. Şi, probabil, ele n-au fost primele, adică cele mai vechi fiinţe.

În ceea ce priveşte locul apariţiei lor, sunt de imaginat două posibilităţi: fie că au apărut pe Pământ, fie că au ajuns aici din Cosmos. În favoarea primei supoziţii pledează faptul că, cel puţin până acum, nu cunoaştem decât viaţa de pe Pământ.

De aceea, cea de-a doua ipoteză, din anul 1970, porneşte de la faptul că viaţa s-a dezvoltat pe fundul oceanelor în aşa-numitele răsuflătoare hidro-termale. Prin asemenea răsuflătoare, numite şi fumători negri, din interiorul Pământului ies abtiri de sulf fierbinţi şi încing apa din jur până la 300°C.

Apariţia celulelor simple ar fi perfect posibilă. Unele fiinţe primitive se simt foarte bine în asemenea condiţii. Astfel, aici, în adâncul oceanului, ele ar fi ferite de razele ultraviolete ucigaşe şi de meteoriţi.

fumatorii negri

„…Într-o bună zi, principiul vieţii va fi recunoscut ca parte sau consecinţă a unei legi generale.”
CHARLES ROBERT DARWIN, CERCETĂTOR ÎN ŞTIINŢELE NATURII

Supa primordială

Oamenii de ştiinţă dezbat trei ipoteze: potrivit primei ipoteze, viaţa ar fi putut apărea dintr-un fel de „supă primordială”. În această supă primordială (mări primordiale nu prea adânci) s-au dezvoltat, sub influenţa căldurii, luminii ultraviolete şi fulgerelor, la început molecule organice simple, apoi tot mai complexe şi, prin autocataliză, s-a ajuns treptat la formarea de biomolecule (acizi nucleici, aminoacizi, proteine etc.).

În 1953, cercetătorii americani Harold Urey şi S. L. Miller au reuşit să demonstreze printr-un experiment simplu că este, într-adevăr, posibil ca, în condiţii corespunzătoare, să se producă în eprubetă aminoacizi.

Aceste biomolecule s-ar fi agregat în structuri mai mari, care, în cele din urmă, au dus la formarea de celule simple, capabile să se reproducă. Împotriva acestei ipoteze multă vreme agreate s-au ridicat obiecţii – s-a argumentat, mai ales, că structurile care s-ar fi format şi celulele primitive nu puteau rezista în asprele condiţii de atunci din mediul înconjurător.

Apariţia vieţii – fără Dumnezeu?

Mulţi oameni sunt neplăcut impresionaţi de faptul că ştiinţa consideră apariţia vieţii la nivel fizico-chimic ca un proces, e drept, foarte complicat, dar, probabil, inevitabil de autoorganizare a materiei.

Aceasta înseamnă că ea discută problema apariţiei vieţii fără intervenţia directă a unui Dumnezeu. Totuşi, ştiinţa nu a pus în discuţie şi nici nu a negat în vreun fel existenţa unui Dumnezeu, aşa cum s-a afirmat adesea.

Dimpotrivă: cu cât ştiinţele moderne pătrund mai adânc în miezul lucrurilor, cu cât încep să înţeleagă mai bine legile naturii, cu atât mai mult se relevă infinita inteligenţă care guvernează natura – şi cu atât mai mult ele admit probabilitatea existenţei unui Creator, considerând viaţa şi calităţile sale ca pe un miracol niciodată explicabil.

poza 4

În această tapiserie spaniolă din secolul XII, Dumnezeu este reprezentat ca Creatorul Evei, al păsărilor şi al peştilor.

Viața din praf de stele

În schimb, potrivit ipotezei panspermiei lansate de S. A. Arrhenius în 1906, viaţa ar fi apărut din nori de praf din Univers. Organisme simple, dar foarte rezistente ar fi ajuns pe Pământ odată cu praful cosmic sau cu meteoriţii, iar aici s-ar fi dezvoltat mai departe.

În favoarea acestei ipoteze pledează faptul că, deşi în Cosmos nu există viaţă, în prafurile cosmice se găsesc molecule organice, ba chiar biomolecule cu structuri mai complicate.

Indiferent ce s-ar fi întâmplat, cert este, cel puţin, că viaţa există pe Pământ şi că s-a dezvoltat din formele simple cunoscute, tranzitând către organisme tot mai complicate, până la om. De aceea, este clar că ea a apărut şi pe Pământ.

Se poate, de asemenea, imagina că viaţa ar fi putut ajunge de pe Pământ pe alte planete sau sateliţi. Mulţi cercetători studiază astăzi intens această posibilitate. Si au descoperit lucruri uluitoare. Aşa, de pildă, există forme simple de viaţă terestră, care se simt în frigul Antarcticii la fel de bine ca în apă fiartă.

Altele s-au dovedit, în cadrul experimentelor, extrem de insensibile la presiune şi rezistente la radiaţii. Într-adevăr, există chiar organisme superioare care rezistă un timp în vacuum, în ariditate aproape totală sau la temperaturi foarte scăzute. Acestea sunt condiţii imperios necesare pentru a supravieţui un anumit timp în Cosmos.

Condiții terestre

Este destul de îndoielnic faptul că organisme foarte adaptabile – în ciuda rezistenţei lor uimitoare – ar putea găsi pe alte corpuri cereşti condiţii de viaţă prielnice. Căci aceste condiţii ar trebui să fie destul de asemănătoare cu cele de pe Pământ – iar până acum, noi n-am putut găsi asemenea planete sau sateliţi în zonele mai cunoscute de noi în Univers.

Prin urmare, dacă ar exista corpuri cereşti populate de organisme terestre, ar trebui să fie vorba de locuitori ai Pământului total nespecifici, unicelulari foarte puţin adaptaţi sau cel puţin, asemănători cu organismele unicelulare pământene datând din timpuri străvechi ale evoluţiei.

2Această structură având forma unui vierme a fost găsită studiind meteoritul marţian ALH 84001 la microscop şi poate este fosila unei nanobacterii.

Semne de viaţă pe Titan

Sonda spaţială Cassini a ajuns în 2004 pe o orbită în jurul planetei Saturn, lansând sonda Huygens pe satelitul acesteia, Titan.

Sonda a trecut printr-o atmosferă nu foarte diferită de cea pământeană. Mai rămâne posibilitatea ca viaţa să nu fi apărut numai pe Pământ, ci – poate chiar simultan, dar independent – şi pe alte planete.

OYLpduR

Acestei reprezentări i se împotrivesc mulţi, mai ales pe baza concepţiei asupra lumii. În spatele respingerii se ascunde teama că omul ar putea pierde ceva din unicitatea sa – o poziţie pe care şi-a acordat-o însă singur.

Chiar dacă ipotezele privind apariţia vieţii diferă în multe privinţe, ele au totuşi şi ceva în comun: dezbat apariţia vieţii la nivel fizico-chimic printr-un proces indubitabil foarte lung şi extrem de complicat, dar, în cele din urmă, necesar, de autoorganizare a materiei.

Faptul că apariţia vieţii este legată, cu oarecare aproximaţie, de un asemenea proces necesar, rezultă şi din momentul, respectiv intervalul de timp al dezvoltării sale terestre.

Căci iată ce ştim noi cu aproximaţie: în urmă cu circa 8 miliarde de ani, Pământul, la vremea aceea, încă foarte fierbinte, s-a răcit atât de mult, încât temperaturile de pe suprafaţa sa solidă puteau face posibilă apariţia vieţii. Imediat după răcire, au început, probabil, primele procese de autoorganizare, din care cel târziu până acum 3,5 miliarde de ani au rezultat primele celule vii.

Ființele inteligente

Acest interval de timp este, de asemenea, foarte realist ca durată pentru un asemenea proces imens, dacă ne gândim că, în urmă cu 2 miliarde de ani, au existat deja recife formate şi populate iniţial de bacterii şi alge, mai târziu de bureţi, alge calcaroase, corali şi alte organisme. Şi că el a durat până astăzi, când, în cadrul unei evoluţii accelerate – pe care, fără îndoială, o putem desemna ca orientată spre apariţia fiinţelor superioare -, omul a apărut ca fiinţă spirituală.

Întrucât acest proces s-a desfăşurat numai şi numai prin mutaţii şi selecţie naturală, putem presupune că asemenea procese s-au petrecut şi pe alte planete asemănătoare Pământului.

Iar astfel de planete există cu miile de milioane în întreg Universul. Chiar dacă viaţa ar fi apărut numai pe câteva dintre ele, nu trebuie să excludem posibilitatea ca şi acolo să fi apărut fiinţe inteligente, spirituale.

Misterele Terrei, Marea provocarea a ştiinţei, Editura Reader’s Digest

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here