Miracolul unui copil

0
229

fetitaO fetiţă a intrat în camera ei şi a scos din ascunzătoarea din dulap un borcan. A turnat conţinutul borcanului pe podea şi a început să numere banii …cu atenţie. A numărat mărunţişul de trei ori, până rezultatul a ieşit exact la fel. Nici o şansă să greşească.
A pus cu atenţie monedele în borcan apoi a aşezat capacul, a ieşit pe uşa din spate şi a mers 6 străzi până la farmacia cu semnul verde, la intrare.
A aşteptat cu răbdare pentru ca farmacistul să fie atent la ea, dar acesta era prea ocupat în acel moment. Fetiţa şi-a mişcat picioarele pentru a face un zgomot. Nu s-a întâmplat nimic. A încercat să scoată un sunet pentru a atrage atenţia, însă nu s-a întâmplat nimic.
În final, a luat o monedă din borcanul ei şi a pus-o pe tejghea. Asta a funcţionat.
– Ce anume doreşti? a întrebat farmacistul pe un ton iritat. Vorbesc cu fratele meu pe care nu l-am văzut de ani – a spus el fără să aştepte un răspuns la întrebare.
– De fapt, doresc să vorbesc cu dvs. despre fratele meu – a răspuns fetiţa pe acelaşi ton ridicat. Este foarte, foarte bolnav şi vreau să cumpăr un miracol.
– Poftim? – a întrebat farmacistul.
– Numele lui este Andrei şi ceva rău îi creşte în cap, iar tata spune că doar un miracol îl mai poate salva în acest moment. Aşadar, cât costă un miracol?
– Noi nu vindem miracole fetiţo! Îmi pare rău, nu te pot ajuta, a spus farmacistul, înmuiat un pic.
– Uite, am bani să vă plătesc. Dacă nu este de ajuns, adun restul. Doar spuneţi-mi cât costă.
Fratele farmacistului era un om bine îmbrăcat. S-a întors către fetiţă şi a întrebat-o:
– De ce fel de miracol are nevoie fratele tău?
– Nu ştiu, a spus fetiţa. Ştiu doar că mama spune că are nevoie de o operaţie. Însă tata nu poate să plătească, aşa că vreau să folosesc banii mei.
– Câţi bani ai? – a întrebat bărbatul.
-Zece lei şi 50 de bani, a răspuns încet. Sunt toţi banii pe care îi am, dar pot face rost de mai mulţi.
– Ce coincidenţă! – a zâmbit bărbatul. Un miracol pentru frăţiori costă exact 10 lei si 50 de bani.
A luat banii într-o mână, iar cu cealaltă a apucat mânuţa ei şi a spus:
– Arată-mi unde locuieşti. Vreau să-l văd pe frăţiorul tău şi să-i cunosc pe părinţii tăi. Hai să vedem dacă am acel miracol de care ai nevoie.
Bărbatul bine îmbrăcat era un chirurg renumit, specializat în neuro-chirurgie. Operaţia a fost gratuită şi nu a durat mult până ce Andrei a ajuns din nou acasă şi se simţea bine. Mama şi tata vorbeau cu plăcere despre şirul de evenimente ce i-au adus aici.
– Acea operaţie a fost un adevărat miracol, a şoptit mama. Mă întreb cât o fi costat?
Fetiţa a zâmbit. Ştia exact cât a costat miracolul…zece lei şi 50 de bani… plus credinţa unui mic copil….

Sursa: facebook.com/Manastirea-Prislop

  [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.