Toţi cei care an de an, în ziua de 27 octombrie, urcă să se închine la sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie, iau asupra lor povara dulce a răbdării.
Astfel ei se înstrăinează de cursul vieţii cotidiene şi intră într-o altă ordine lăuntrică. De altfel, cuvântul pelerin provine din latinescul peregrinus care înseamnă străin. Practic toţi cei care se pun la rândul ce duce la sfintele moaşte, se aşază duhovniceşte chiar în faţa Sfântului Dimitrie.
La trecerea pe dinaintea raclei nu poţi zăbovi prea mult – astfel încât scurta „întrevedere” cu moaştele Sfântului este o mică încununare a dorinţei de a-i fi alături în vecii vecilor. De aceea, mulţimea mare a pelerinilor rămâne un lucru deopotrivă uimitor şi îmbucurător. Asta cu atât mai mult, cu cât nu ştim care dintre politicienii noştri […] ar putea să adune în jurul lor măcar cinci oameni care să nu urmărească vreun interes pământesc.
„Multe sunt minunile Sfântului Dimitrie, dar mai importantă decât vindecarea trupească este lucrarea tainică pe care Sfântul Dimitrie o săvârşeşte în sufletul omului, faptul că foarte mulţi credincioşi vin şi îngenunchează la sfintele sale moaşte şi se ridică senini, luminaţi, îndreptaţi, pocăiţi şi iertaţi prin rugăciunea şi binecuvântarea Sfântului. Aceasta cred că este cea mai mare vindecare pe care Sfântul Dimitrie o săvârşeşte.
Rugăciune
Dobândind mângâiere prin caldele tale ocrotiri, alergăm către tine, Sfinte Dimitrie. Te rugăm: izbăveşte-ne de lucrul mâinilor noastre şi ne luminează ca să pricepem că tu însuţi eşti cel care iconomiseşte lucrarea fiecărui cuvânt care mărturiseşte faptele şi minunile tale.
Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov cu sfintele moaşte la Bucureşti. Viaţa, istoricul moaştelor, minunile, acatistul, paraclisul, Editura Sophia, 2009
Jurnal Spiritual
