Minuni arhitecturale: Notre-Dame, Chartres

0
183

Catedrala din Chartres, începută după anul 1194, face parte dintre cele mai mari lucrări din istoria arhitecturii.

Inovaţiile în arhitectură, sculptură şi pictură pe sticlă au fost revoluţionare. La acestea se adaugă faptul că aproape tot decorul, împreună cu vitraliile colorate, s-a păstrat, prin care se transmite o imagine aproape veridică a înfăţişării unei catedrale în timpul construcţiei sale.

Catedrala din Chartres a fost printre puținele biserici medievale ce au supraviețuit furiei Revoluției Franceze, în schimb a suferit câteva daune în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial.

În prezent, catedrala din Chartres este una dintre cele mai frumoase și mai vizitate biserici din Europa. Faima ei se datorează atât importanței ei religioase, cât și de uriașa ei valoare artistică reprezentată în mare parte de statui și vitali. O atracție celebră este totuși labirintul de pe podeaua catedralei ce amintește de miturile păgâne ale Greciei Antice cu Tezeu și Minotaurul.

Sursa:“1000 de minuni arhitecturale”, Editura Aquila `93, 2009

V-ar putea interesa şi aceste articole