Minunea din Insula Kefalonia: Festivalul şerpilor de la Markopoulo

0
239
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

În toată lumea există locuri extraordinare, neobişnuite, care de obicei nu se regăsesc în cuprinsul ghidurilor clasice de călătorie – genul de destinaţii care ne stimulează dorinţa de cunoaştere sau de aventură, dar pe care nu le-am putea găsi fără un pont din partea cunoscătorilor. Un astfel de loc se găseşte în capătul sud-estic al insulei greceşti Kefalonia, în localitatea Markopoulo. Aici se află Biserica „Adormirea Maicii Domnului”(Langouvarda), cunoscută pentru minunea pe care Maica Domnului o săvârşeşte în fiecare an, pe 15 august.

Biserica din satul Markopoulo a fost zidită pe locul fostei Mânăstiri Langouvarda, distrusă de turci, precum şi de un cutremur, în anul 1953. Legenda mai spune că, în momentul în care mânăstirea a fost atacată de piraţi, prin anul 1705, măicuţele s-au rugat Maicii Domnului să le transforme în şerpi, spre a nu fi luate prizoniere sau batjocorite. Rugăciunea acestora a fost ascultată, iar piraţii s-au înfricoşat de vederea şerpilor.

De atunci, în fiecare an, în postul Adormirii Maicii Domnului, un număr mare de şerpi se ivesc în jurul bisericii şi a clopotniţei din Markopoulo. Şerpii fac parte dintr-o specie unică – sunt lungi de 60 de centimetri, fiind însemnaţi cu o cruce albă, pe cap şi pe limbă. Apar pe 6 august, când creştinii prăznuiesc Schimbarea la Faţă, şi rămân până pe 15 august, ziua praznicului Adormirea Maicii Domnului. În timpul slujbei săvârşite în această zi, şerpii intră în biserică, se urcă pe icoane, sfeşnice şi iconostas, stau în Sfântul Altar şi pe credincioşi, fără să se teamă sau să facă vreun rău. După terminarea slujbei, dispar fără urmă. Vor reveni anul viitor.

Tradiția spune că în cazul în care șerpii nu apar, anul care urmează va fi unul foarte prost. De altfel, doar de două ori în istoria recentă nu au apărut șerpi: în 1940, anul ocupației AXIS și în 1953, când a avut loc un cutremur devastator.

Alte informaţii despre Festivalul Şerpilor aici

V-ar mai putea interesa şi:

Minuni ascunse ale lumii: Cărţile înlănţuite şi Mappa Mundi, de la Catedrala Hereford

Pe urmele celor mai frumoase ceasuri astronomice