Mintea vede şi mintea aude datorită monahului

0
137

minte

Zicală despre mintea muritorului

Mintea omului este sursa următoarei zicale: „Mintea vede şi mintea aude”. Aceasta înseamnă că mintea este centrul gândirii, al hotărârii şi al lucrării omului. Scopul monahului este mintea despre care vorbim. Adică s-o controleze, să o supună şi să o direcţioneze la ţinerea voii dumnezeieşti. În acest fel vor fi controlate nu numai acţiunile exterioare, ci va fi supus şi „tot gândul spre ascultarea lui Hristos” (2 Corinteni 10,5).

Monahul, având drept lucru de căpătâi cuvântul: „Cei ce viază să nu mai vieze loruşi, ci Aceluia care pentru noi a murit şi a înviat, Hristos” (vezi 2 Corinteni 5,15), se îngrijeşte să se despartă de înţelesurile şi lucrurile lumii celei deşarte. Iar dacă după trup se va găsi pe pământ, cu gândirea, voinţa şi lucrarea se va afla în cer, acolo unde este şi centrul iubirii sale.

Importanţa monahului pentru mintea omului

Aceasta este realizarea monahului. Şi după ce devine el însuşi părtaş al învierii şi al vieţii veşnice, se străduieşte, după măsura capacităţii sale, să arate oamenilor calea adevăratei pocăinţe şi modul mântuirii.

Deosebirea dintre lupta (nevoinţa) cu care se confruntă monahii şi cea a oamenilor care trăiesc în lume

Pentru omul care trăieşte în mijlocul societăţii lupta şi nevoinţa se face în lumea lucrurilor sensibile, în lumea care ne înconjoară. Pentru monah lupta se află pe două fronturi: şi în lumea lucrurilor sensibile şi în lumea înţelesurilor.

Mireanul, dacă taie alipirea de lucrurile sensibile, se eliberează de influenţa lor. Dimpotrivă, monahul, făcând acelaşi lucru, nu se izbăveşte de înrâurirea înţelesurilor şi a gândurilor. Pe monah nu-l preocupă doar faptul de a se izbăvi de păcatul „după lucrare”, ci ţinta este mortificarea oricărei mişcări pătimaşe şi a întregului sistem al omului vechi.

Dacă reuşeşte să izbândească primul lucru, scapă de osânda şi de condamnarea dreptăţii dumnezeieşti.

Al doilea însă, curăţia inimii, îl conduce la moştenirea făgăduinţei şi a dumnezeieştii înfieri. Atunci devine moştenitor al Tatălui şi împreună – moştenitor cu Hristos.

Această temă se întinde pe vaste spaţii ale „adâncimii, lăţimii şi înălţimii”. Noi aici, ca să spunem aşa, am trasat doar câteva linii. Însă dorim cucerirea practică a acestui premiu, prin luptă şi osârdie, de către toţi cei ce-l caută şi-l doresc.

Dialoguri la Athos, Gheronda Iosif Vatopcdinul

Pentru mai multe articole despre Spiritualitate, click aici

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here