Mintea şi inima

0
104

coborarea_mintii_in_inimaÎn scrierile Sfinţilor Părinţi, mintea este numită „esenţa sufletului”, adică inimă. „De ce apare această identificare între minte şi inimă în numeroase texte scripturistice şi patristice, unde cei doi termeni sunt interschimbabili? Hristos Domnul îi binecuvântează pe cei curaţi cu inima: Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5, 8). Dumnezeu Se revelează inimii şi, de aceea, numai în inimă ajunge omul să-L cunoască cu adevărat. Sfântul Apostol Pavel mărturiseşte că Dumnezeu a făcut lumina Sa să strălucească în inimile noastre, pentru ca ele să fie luminate de cunoştinţa slavei lui Dumnezeu întru faţa lui Hristos Iisus (II Corinteni 4, 6). Apostolul se roagă ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl Slavei, să vă dea vouă duh de înţelepciune şi de descoperire spre cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii, pentru ca voi să pricepeţi … (Efeseni 1, 17-18). Astfel, inima primeşte revelaţia cunoaşterii lui Dumnezeu. în alte locuri, termenul inimă este înlocuit cu minte. Spre pildă, când Domnul S-a arătat discipolilor Săi după înviere, le-a deschis mintea ca să’ înţeleagă Scripturile (Luca 24,45). Deoarece omul ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu deschizându-Şi „ochii inimii” şi curăţindu-şi inima, expresia le-a deschis mintea este identică cu expresia le-a deschis inima. în acelaşi mod, Fericiţi cei buraţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu se leagă de spusele Apostolului: Ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii (Romani 12, 2)”102.

Iată în ce constă interschimbabilitatea celor doi termeni. Interpretând învăţătura Mântuitorului: Dar daţi-le ca milostenie pe cele dinlăuntru vostru şi, iată, toate vă sunt curate! (Luca 11,41), Sfântul Maxim Mărturisitorul zice: „Adică nu vă mai îndeletniciţi cu lucrurile din jurul trupului, ci străduiţi-vă de vă curăţiţi mintea de ură şi neputinţă, prin inimă înţelegând Domnul mintea. Căci acestea întinând mintea, nu o lasă să vadă pe Hristos, Care locuieşte încă în ea, prin Harul Sfântului Botez”.
Legătura dintre minte şi inimă este evidentă şi în scrierile Sfântului Diadoh al Foticeei, care arată că „din însăşi clipa în care ne-am botezat, Harul se ascunde în adâncul minţii”. Deşi El „îşi acoperă prezenţa faţă de simţirea minţii, din moment ce începe însă cineva să iubească pe Dumnezeu cu toată hotărârea, o parte din bunătăţile Harului intră într-un chip negrăit în comunicare cu sufletul prin simţirea minţii”; iar atunci „când va vinde cineva toată bogăţia lumească, va afla locul în care stă ascuns Harul lui Dumnezeu”104, căci, în adevăr, „Harul lui Dumnezeu sălăşluieşte în însuşi adâncul sufletului, adică în minte, de aceea din însuşi adâncul inimii simţim oarecum izvorând dragostea dumnezeiască, când ne gândim fierbinte la Dumnezeu”.

Întrucât pe vremea Sfântului Diadoh predominau concepţiile eretice ale mesalienilor – anume că Harul lui Dumnezeu şi satana sălăşluiesc împreună în acelaşi loc în sufletul credinciosului, Sfântul face o distincţie clară între ceea ce se cunoaşte din Sfintele Scripturi şi ceea ce percepe mintea: „Eu însă am înţeles din Dumnezeieştile Scripturi şi din însăşi simţirea minţii că, înainte de Sfântul Botez, Harul îndeamnă sufletul din afară spre cele bune, iar satana foieşte în adâncurile lui, încercând să stăvilească toate ieşirile dinspre dreapta ale minţii. Dar din ceasul în care ne renaştem, diavolul e scos afară, iar Harul intră înăuntru”. Deci, Harul şi satana nu coexistă în acelaşi loc: „De aceea Harul, lucrând prin simţirea inimii, înveseleşte trupul celor ce sporesc în cunoştinţă cu bucurie negrăită, iar dracii, lucrând prin simţurile trupului, robesc sufletul, îmbiindu-l, ucigaşii, cu sila spre cele ce nu vrea, mai ales când ne află umblând fară grijă şi cu nepăsare pe calea credinţei”.
„Când acţionăm după dorinţele trupului, Harul Dumnezeiesc, care sălăşluieşte în adâncul inimii duhovniceşti de la Sfântul Botez, este covârşit de patimi, iar efortul nostru trebuie să se îndrepte prin vieţuire ascetică, spre alungarea norilor şi spre ridicarea lespezilor care îl acoperă”108. Deci, prin Sfânta Taină a Botezului, satana e scos afară din suflet. Şi adaugă acelaşi Sfânt Părinte: „Domnul zice în Evanghelii că nu poate fi scos cel tare din casa Sa, dacă nu-l va scoate unul şi mai tare, după ce l-a legat şi jefuit (Matei 12,29). Cum poate deci cel scos cu atâta ruşine să intre iarăşi şi să petreacă împreună cu Stăpânul adevărat, Care se odihneşte în casa Sa cum vrea?”.
Când Harul Dumnezeiesc se sălăşluieşte în adâncul inimii duhovniceşti, dacă inima este bântuită de patimi, vom avea de purtat o luptă anevoioasă pentru a le îndepărta întru aflarea Harului. îmbiindu-ne metoda isihastă a rugăciunii inimii, Mitropolitul Teolipt al Filadelfiei ne încredinţează că atunci când vom face „să înceteze împrăştierile din afară” şi vom părăsi „gândurile dinlăuntru”, mintea ni se va ridica „la lucrurile şi la cuvintele Duhului”. în continuare, arhipăstorul ne îndeamnă: „Opreşte aşadar, vorbirile despre cele din afară şi luptă-te cu gândurile dinlăuntru până ce vei afla locul rugăciunii curate şi casa în care locuieşte Hristos, Care te luminează şi te îndulceşte prin cunoştinţa şi sălăşluirea Lui”. Deci inima duhovnicească este locul în care se descoperă Harul prin asceză, „locul unde sălăşluieşte Hristos; cel care s-a curăţit pe sine de patimi şi de orice făptuire păcătoasă cunoaşte aceasta. în timp ce pentru omul care duce o viaţă dumnezeiască, inima duhovnicească este o realitate vie, pentru cel căzut, care vieţuieşte departe de Dumnezeu, inima este ascunsă şi întru totul necunoscută; unul ca acesta nici nu ştie dacă inima lui duhovnicească există sau nu.

Gândurile bune în viaţa creştinului ortodox, Viaţa ca o prăznuire duhovnicească, Părintele Daniel de la Rarău
[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here