Mintea, fabrica de răutăţi

Fiinţa umană e duplicitară, datorită păcatului care o scindează şi o sfâşie. Această alterare se răsfrânge şi asupra structurii spirituale. Ca urmare, inima are, în experienţa filocalică, şi o cămară de-a stânga, un caracter recesiv. Aceasta este un „laborator de gânduri rele”.  Sfântul Maxim Mărturisitorul o numeste „fabrica de răutăţi”, inima şi mintea întunecate de păcate.

„Necunoştinţa de Dumnezeu”  este „Fabrica de gânduri rele”

Boala cea mai mare a sufletului, ruina şi pierzarea lui, este, potrivit Sfântului Antonie cel Mare, „necunoştinţa de Dumnezeu”. Un astfel de suflet care naşte în minte gânduri pătimaşe, este „fabrica de gânduri rele”.

Alături de aceasta, scriitorii filocalici, vorbesc despre inimă ca despre un loc al ispitei. Ei spun că în jurul inimii „roteşte acoperământul întunericului, adică duhul lumesc (I Corinteni 2, 12); nu lasă nici mintea să se întâlnească cu Dumnezeu, nici sufletul să se roage sau să creadă, sau să iubească pe Dumnezeu după voia sa”.

 „Ȋn această cămară întunecoasă a sufletului, până la Botez, şerpuieşte diavolul, izvorând gânduri rele, păcătoase, pătimaşe, sub forma diferitelor ispite. Tot aici este sediul gândurilor autonome, izvorâte din propria noastră conştiinţă, dar care sunt conduse spre o finalitate bună. Această robie a minţii face din ea un centru paranatural, inferior, negativ, pătimaş. In această zonă tenebroasă se află potenţial, potrivit acestei antropologii filocalice a inimii duhovniceşti, ispitele. Ele stau sub forma gândurilor interioare strecurate de diavol. Acesta este subconştientul păcatelor şi al patimilor, memoria vibraţiilor şi a faptelor pătimaşe întipărită în fiinţa noastră legată mai strâns de latura biologică.

Prin ispita dinăuntru, diavolul urmăreşte distrugerea echilibrului inimii şi al minţii”.

Referindu-se la originea gândurilor rele Sfântul Diadoh al Foticeii, consideră că „inima omului dă naştere prin sine atât la gânduri bune, cât şi la gânduri rele. Dar nu izvorăşte gânduri rele prin firea sa, ci prin amintirea răului anterior şi prin obişnuinţa în aceasta. Cele mai multe gânduri păcătoase provin din răutatea diavolilor, deşi omul le simte pe toate ca izvorând din inima.

Talasie Libianul, referindu-se la faza de robie sau de pătimire, ne învaţă că în această treaptă, „pricina gândurilor netrebnice este deprinderea rea, care se naşte din slava deşartă, din mândrie şi din îngâmfare” şi că pricina gândurilor rele sunt păcatele astfel încât: „sufletul celui pătimaş este o fabrică de gânduri rele şi din vistieria lui scoate pe cele rele”.

Iar Sfântul Marcu Ascetul spune că aceste gânduri rele pătrund pe furiş în mintea noastră şi fãră consimţământul ei, răpind-o cu sila. Cauza lor o constituie fie amintirea lor, fie patima lor, lucrată de om.

Tot de la Sfântul Marcu Ascetul aflăm că „Există, desigur, şi fără consimţământul nostru, câte un gând neplăcut şi urât, care, pătrunzând pe furiş, răpeşte cu sila mintea la sine. Totuşi, să ştii sigur că şi acesta îşi are pricinile în noi.

Ganduri ce (…) ca o inundare de valuri ce acoperă inima, întunecă mintea şi o pierd.

Aceste gânduri necurate „trec oceane cu închipuirea şi nu se dau îndărăt să umble drumuri lungi pentru marea căldură a patimii”, ne învaţă Evagrie monahul. „Ele învăluiesc în multe cercuri, ca o inundare de valuri ce acoperă inima, întunecă mintea şi o pierd”.

Aceste gânduri provoacă orbirea sufletului. Cel pătimaş vede doar modul în care să lucreze patima, nu şi cauza ei. „Ele tind în jos şi se târăsc pe pământ ca nişte şerpi”, se află în inimă ca într-un cuib, răpesc mintea şi fac înţelegerea să cadă în năluciri şi tulbură conştiinţa.

Sfântul Marcu Ascetul vorbeşte despre „gânduri rele neintenţionate” şi „gânduri rele intenţionate”. Gândurilor rele neintenţionate le urmează întristarea şi de aceea ele dispar repede. Ȋn schimb, gândurile rele intenţionate provoacă trupului plăcere şi de aceea ne eliberăm mai greu de ele. Referindu-se la aceste gânduri rele, Calist Angelicde spune că unele nu intră deloc în sufletul nostru, dacă ştim să ne cercetăm şi să ne păzim gândurile, in timp ce altele se nasc şi se dezvoltă în suflet din cauza lenei noastre duhovniceşti.

Iar din cartea Proverbelor aflăm: Gândul nedrept e urâciune în faţa Domnului, dar spusele celor curaţi au măreţie (Proverbe 15,27); Cel ce plăsmuieşte sfaturi bune caută daruri bune, dar pe cel ce caută răul, răul îl va ajunge (Proverbe 11, 27); Pentru răul ce se află în tot ce cugetă şi fac, îi voi zvârli din casa Mea (Osea 9,15).

Gândurile bune în viaţa creştinului ortodox, Viaţa ca o prăznuire duhovnicească,  Părintele Daniel de la Rarău

Jurnal Spiritual