Mintea este cel mai bun lucru din noi

0
541

intre-cer-si-pamantSfântul Grigorie Palama spune că mintea nu este înlăuntru trupului, întrucât ea este imaterială, dar este şi înlăuntrul trupului şi se foloseşte în chip negrăit de inimă ca de un prim organ trupesc. Mintea umană (ochiul sufletului) este puterea sufletească cu ajutorul căreia omul cunoaşte şi înţelege lucrurile. Sfântul Antonie cel Mare spune că „mintea care cunoaşte pe Dumnezeu este făclia care luminează sufletul”. Iar potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, mintea omenească este „un dar de la Dumnezeu, ce călăuzeşte sufletul spre mântuire”. Ea a fost zidită de Dumnezeu după chipul Său, este cel mai bun lucru din noi. Mintea îl învaţă pe om „să umble în trup, dar şi să înţeleagă prin ea cele cereşti şi cele din jurul lui Dumnezeu. Mintea este cea care îndumnezeieşte sufletul.
Sfântul Vasile cel Mare spune că mintea este strâns legată de suflet şi că este o putere firească a sufletului şi nu un instrument aflat în latura inteligentă a sufletului. Şi precum vederea trupească aparţine ochiului la fel şi vederea lăuntrică a sufletului este mintea. Când omul a închis ochiul sufletului (mintea n. n.), se întunecă. Atunci putem vorbi de întunecarea minţii şi împietrirea inimii persoanei umane.
Încă de la început şi după voia lor oamenii şi-au închis ochiul sufletului, temându-se de suferinţă. Aşa cum Sfântul Proroc David o spune în Psalmul (12, 3): luminează-mi ochii, (ochii minţii n. n.) ca nu cumva să adorm întru moarte.
Lucrarea minţii trebuie să revină înlăuntrul sufletului din răspândirea ei înafară şi omul poate să facă aceasta indiferent de lucrarea pe care o împlineşte.
Adevăratul creştin este cel care cu trupul este la locul de muncă iar în adâncul sufletului său se află cu mintea concentrată în inimă şi se roagă şi meditează la cele ce-i sunt de folos.
Sfântul Vasile cel Mare spune că omul a cărui minte nu este răspândită către lucrurile dinafară prin intermediul simţurilor se retrage în sine şi din propria sa voie se înalţă către contemplarea lui Dumnezeu. Atunci el este luminat dinafară şi dinăuntru de frumuseţea dumnezeirii şi uită chiar de sine însuşi.
Iar Sfântul Grigorie Palama face diferenţa între minte şi cuvânt precum între minte şi simţuri. El explică de ce mintea este atât circumscrisă, dar şi nelimitată, sălăşluindu-se înlăuntru nostru şi totuşi hoinărind prin univers cu o curgere şi cu o mişcare iute. Mintea este atât de receptivă şi împărtăşeşte cuvântul, şi trece prin aer, şi intră în toate lucrurile. Ea pătrunde în simţuri şi se retrage din ele.
Sfântul Grigorie Teologul vorbeşte limpede în lucrările sale despre curăţirea inimii şi luminarea minţii, care sunt totuna cu vindecarea sufletului omenesc şi reprezintă adevăratul fundament al teologiei ortodoxe. Pentru că teologia nu poate fi practicată de oricine, ci de „cei a căror minte şi inimă au fost cercetaţi şi dovediţi că L-au cunoscut pe Dumnezeu şi care mai înainte şi-au curăţit sufletul şi trupul sau măcar se află pe calea curăţirii lor”.
Ca atare, teologia este pentru cei a căror forţă conducătoare, mintea, nu este tulburată de griji sau de năluciri. Printre altele, trebuie să amintim şi rugăciunea neîncetată, despre care el spune: „Amintirea de Dumnezeu este mai importantă chiar decât respiraţia”.
Există trei etape ale desăvârşirii creştine: despătimirea, iluminarea şi îndumnezeirea.
Curăţirea minţii înseamnă eliberarea ei de toate gândurile rele, detaşarea persoanei umane de durere şi plăcere.
Iluminarea minţii înseamnă atingerea rugăciunii neîncetate a minţii prin care omul scapă de ignoranţă şi de uitare şi în acest fel are mintea mereu îndreptată spre Dumnezeu.
Vederea lui Dumnezeu înseamnă eliberarea omului de imaginaţie şi contemplarea dumnezeirii.
Un rol de căpetenie în efortul nostru de curăţire este jucat de despărţirea minţii de activităţile raţiunii. Pentru că o dată cu căderea omului, mintea sa s-a identificat şi s-a supus raţiunii şi patimilor. Aceste două centre de cunoaştere nu sunt identice, ci funcţionează în paralel. Identificarea lor duce la întunecarea minţii şi la căderea duhovnicească a omului. Ele pot fi desparţite cu ajutorul isihasmului, prin limitarea temporală a simţurilor şi a raţiunii, prin cultivarea rugăciunii raţionale şi prin folosire rugăciunii neîncetate a minţii şi a inimii.
Fiind în această stare, persoana umană experimentează isihia mintii, care înseamnă a trăi în Domnul. Aceasta arată că minte a curăţit de gânduri şi că nu are decât o singură activitate, a rugăciunii neîncetate. Isihia minţii este o predanie a Sfinţilor Părinţi şi mai este numită „cunoaşterea gândurilor”.

Gândurile bune în viaţa creştinului ortodox, Viaţa ca o prăznuire duhovnicească, Părintele Daniel de la Rarău
[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here