Milostivirea Cuviosului Martirie

0
100
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

calugarÎn pământul Savoriei a fost un călugăr, Martirie, iubitor de săraci, milostiv, tânăr cu vârsta, dar bătrân cu mintea şi având viaţă curată. Deci, acesta avea un obicei de mergea de la mănăstirea sa în alta, la un Părinte duhovnicesc, pentru rugăciune.

Odată, mergând el, a aflat pe un sărac zăcând în cale şi plin de răni, vrând să meargă şi el în aceeaşi mănăstire, dar nu putea, din pricina slăbiciunii sale. Şi, fiindu-i milă fericitului Martirie de el, a întins mantia sa şi, luându-l cu dragoste, l-a dus pe el în spate. Iar când s-a apropiat de mănăstire, Părintele lui duhovnicesc, care cu ochi prooroceşti îl văzuse pe el, îndată a strigat către călugării săi, zicând: „Alergaţi degrabă şi deschideţi porţile mănăstirii că vine fratele Martirie, aducându-l pe Dumnezeu!“

Şi ajungând fratele la poarta mănăstirii, S-a coborât săracul din spatele lui şi i S-a arătat lui având chipul precum este zugrăvit în icoane Izbăvitorul neamului omenesc, Mântuitorul Iisus Hristos şi S-a ridicat la cer sub privirea lui Martirie. Iar pe când Se înălţa, a zis către dânsul: „O, Martirie, tu nu M-ai trecut cu vederea pe Mine pe pământ, nici Eu nu te voi trece cu vederea la cer. Tu acum ai căutat cu milă spre Mine, dar Eu în veci te voi milui pe tine! “Şi zicând acestea, Domnul S-a făcut nevăzut. Deci, intrând Martirie în mănăstire, i-a zis Părintele cel duhovnicesc: „Frate Martirie, unde este Acela pe care L-ai adus?“ A răspuns zicând: „De aş fi ştiut părinte Cine este, m-aş fi ţinut tare de picioarele Lui“. Atunci a spus tuturor călugărilor ceea ce se săvârşise. Şi l-a întrebat pe el Părintele, zicându-i: „Oare El ţi se părea greu ţie, fiule?“ Iar Sfântul Martirie a răspuns: „Nu, Părinte! Când îl duceam, nu simţeam nici o greutate. Că duceam pe Acela Care mă poartă El pe mine, Care poartă pe toată lumea cu neosteneală şi numai prin cuvânt toate le ţine“.

Extras din „Cuvânt cǎtre creştinii ortodocşi despre milostenie”

  [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here