Mijloace de întărire şi de înmulţire a bucuriei (I)

0
136

darIubiţi credincioşi, ne-a rămas să vorbim ceva despre mijloace prin care se poate ajunge la întărirea şi înmulţirea bucuriei. Am pomenit câte ceva şi până acum despre mijloacele acestea. Acum aş vrea să avem o privire de ansamblu. Mai întâi, trebuie să ştim că în Filocalie este o scriere a Sfântului Ioan Casian, intitulată „Convorbiri cu părinţii din pustia sketică”. In această scriere, sunt prezentate două convorbiri ale Sfântului Ioan Casian şi ale Sfântului Gherman cu Sfântul Moise Arapul, cu Sfântul Moise cel dintre tâlhari. Se menţionează în scrierea aceasta că dintre toţi părinţii pe care i-au întâlnit sfinţii Ioan Casian şi Gherman în pustia sketică, cel mai iscusit, cel mai înţelept a fost Sfântul Moise Arapul. Sfântul Ioan Casian de fapt a scris mai multe convorbiri dintre el şi diferiţi părinţi, reprezentanţi ai vieţii călugăreşti din diferite pustietăţi, convorbiri duhovniceşti. Sunt 24 de convorbiri care sunt traduse şi în româneşte şi pe care eu vi le recomand. în Filocalie însă, din aceste 24 de convorbiri sunt cuprinse numai două şi sunt cuprinse în Filocalia volumul întâi. Nu ştiu dacă toţi ştiţi ce este aceea Filocalie.

Cuvântul „filocalie” înseamnă „iubire de frumos” şi este titlul unei cărţi, şi cartea aceasta, numită Filocalie, are 12 volume. Este traducerea în limba română a Filocaliei greceşti, alcătuită de Sfântul Nicodim Aghioritul, şi are adăugate unele scrieri care nu sunt cuprinse în Filocalia grecească. Traducerea aceasta a facut-o părintele Dumitru Stăniloae . Părintele Serafim de la noi de la mănăstire, Dumnezeu să-l odihnească, a spus odată, şi m-am nimerit chiar eu să-l aud spunând, că prin traducerea Filocaliei părintele Stăniloae a adus cerul ortodox pe pământul românesc. Este foarte frumos exprimat. Merită să ţii minte o astfel de afirmaţie: prin traducerea Filocaliei, părintele Stăniloae a adus cerul ortodox pe pământul românesc.

în scrierea aceasta din Filocalie, „Convorbiri cu părinţii din pustia sketică”, în legătură cu convorbirea cu Sfântul Moise Arapul, a venit vorba despre scopul vieţii călugăreşti. Scopul vieţii călugăreşti, dar s-ar putea spune tot aşa de bine scopul vieţii creştineşti. Nu numai călugării au un scop de urmărit şi de împlinit în lumea aceasta, ci toţi creştinii. Şi s-a pus întrebarea, de către Sfântul Moise Arapul: „Care este scopul vieţii călugăreşti?”. Răspunsul pe care l-au dat cei întrebaţi a fost că scopul vieţii călugăreşti – noi zicem scopul vieţii creştineşti – este împărăţia lui Dumnezeu. Sfântul Moise a zis: aţi răspuns bine în ceea ce priveşte ţinta, dar în ceea ce priveşte scopul nu aţi răspuns. Şi pentru că ei au mărturisit că nu ştiu care este scopul, Sfântul Moise Arapul a spus că scopul este curăţirea de patimi, deci curăţirea de răutăţi, înlăturarea relelor din sufletul omenesc, patima fiind o răutate statornică pe care o poate avea cineva.

Şi tot Sfântul Ioan Casian, în Filocalie, în volumul întâi, are o scriere intitulată „Despre cele opt gânduri ale răutăţii”. Şi în scrierea aceasta, vorbeşte despre opt răutăţi, despre opt patimi, despre opt deprinderi în răutate şi se ocupă de fiecare dintre cele opt: de lăcomia pântecelui, de curvie, de iubirea de avere, de mânie, de întristare – înţeleasă ca întristarea de binele altuia, adică zavistie sau invidie -, se ocupă mai departe de lene sau trândăvie şi de două răutăţi care, într-un fel, sunt asemenea: mândria şi slava deşartă. Deci cineva care vrea să înainteze în viaţa duhovnicească trebuie să se cureţe de răutăţile acestea şi nu numai de deprinderile cele rele, ci şi de păcatele singuratice care nu sunt patimi, ci sunt păcate, păcatul fiind călcarea legii lui Dumnezeu cu deplină voinţă şi ştiinţă, ci şi de greşeli, de insuficienţe, de neputinţe, de orice este negativ în sufletul omului.

Cât este de importantă curăţirea de patimi, curăţirea de răutăţi înţelegem dintr-o istorisire din Pateric. Ce este Patericul? Patericul  este o carte cu învăţături şi cu pilde călugăreşti, o carte mai practică decât Filocalia. Filocalia este o carte teoretică greu de reţinut, greu de studiat. De aceea, ea nici nu prea are circulaţie. Părintele Stăniloae a vrut să fie cartea aceasta o carte de îmbunătăţire sufletească. Dacă aţi avut vreodată careva dintre voi un volum din Filocalie în mână, aţi citit acolo (poate că aţi şi uitat ce aţi citit): „Filocalia sau culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi, care arată cum poate omul să se cureţe, să se lumineze şi să se desăvârşească”. Sunt cele trei etape pe care le-am pomenit noi în legătură cu înaintarea în viaţa duhovnicească: curăţirea; luminarea prin cunoştinţa de Dumnezeu – arătată sau manifestată în lucrările lui Dumnezeu, în făpturile lui Dumnezeu – şi desăvârşirea. Această etapă a treia este numită felurit: desăvârşire, care înseamnă pe înţelesul nostru perfecţiune, deplinătate; se mai numeşte şi teologie, pentru că în ea Se descoperă Dumnezeu pe Sine în sufletul omului; se numeşte şi unirea cu Dumnezeu şi îndumnezeire, pentru că în această etapă Dumnezeu Se coboară la om, îl învăluie pe om şi îl ridică cumva în firea dumnezeiască, fară să-l desfiinţeze ca fire omenească. în Pateric citim că odată, un pustnic din părţile cuviosului Pimen a ajuns undeva, la depărtare, zice acolo „în străinătate”, şi acolo a găsit un alt pustnic, a stat de vorbă cu el, i-a vorbit între altele despre cuviosul Pimen şi l-a invitat, cândva, dacă poate, să ajungă să-l cunoască pe cuviosul Pimen. Pustnicul şi-a făcut cale să-l cunoască pe cuviosul Pimen şi fratele l-a dus la cuvios şi l-a recomandat; şi cuviosul Pimen nu a vrut să stea de vorbă cu el, pentru că pustnicul din străinătate l-a întrebat de lucruri înalte, nu despre lucruri practice, şi a plecat întristat de la cuviosul Pimen şi şi-a arătat nemulţumirea faţă de fratele care l-a invitat să-l cunoască pe cuvios. Şi atunci, fratele s-a socotit obligat să intervină pentru pustnicul din străinătate şi a intervenit. Şi cuviosul Pimen a răspuns aşa: „Acesta este din cele de sus, iar eu sunt din cele de jos”. Şi-a dat seama fratele care l-a invitat pe pustnic despre ce este vorba şi i-a spus: „Uite, mai încearcă o dată şi vorbeşte cu cuviosul Pimen, pentru că să ştii, el nu vorbeşte despre lucruri înalte, ci vorbeşte despre lucruri practice”. Şi s-a dus din nou pustnicul şi a zis: „Ce să fac părinte, că mă luptă patimile?”. Şi Părintele a zis: „Acum, bine ai venit!”. Şi a stat de vorbă şi l-a folosit pe pustnicul din străinătate, şi când a ieşit pustnicul din faţa cuviosului Pimen, zice că îl lăuda pe Dumnezeu cu ce om însemnat l-a învrednicit să se întâlnească. De aici putem înţelege că lucrul cel dintâi şi cel mai de căpetenie este curăţirea de răutate, să fim buni; şi în legătură cu aceasta, aş vrea să vă spun o întâmplare.

A venit la mine la mănăstire mama, Dumnezeu să o odihnească, şi am stat de vorbă şi am întrebat-o: „Mamă, părintele acesta care a venit acum la noi în sat, ce vă învaţă, ce vă predică?”. Săraca mama, nu putea să-mi spună ceva concret, pentru că nu ţinea minte. Nici din predicile mele nu ţinea minte. A zis odată: „Să ştii că am înţeles toate cele ce ai spus, dar acum, dacă mă duc acasă să-i spun lui tată-tău, nu mai ştiu nimic”. Şi totuşi, am întrebat-o şi am făcut bine că am întrebat-o: „Mamă, ce vă învaţă părintele care a venit acum, ce vă spune, ce vă predică?”. Şi a stat mama aşa puţin şi nu a zis nimic; şi eu am stăruit, şi dacă am stăruit, a zis: „A, tot bine ne învaţă. Ne învaţă să fim buni”. Să ştiţi, iubiţi ascultători, că nu există nimic mai important în viaţa omului, decât să fie bun. Sunt multe valori, sunt şi alte multe valori în lumea aceasta, lucruri de dorit, lucruri de împlinit, dar ca bunătatea nu este nimic. Cineva care este inteligent, care are minte bună poate să se gândească şi la lucruri rele, şi dacă mintea nu este câştigată pentru Dumnezeu, nu este nici viaţa omului câştigată pentru Dumnezeu. Se spune că şi dracii sunt inteligenţi, sunt cu minte, în înţelesul că ştiu multe şi au multe feluri de legături în fiinţa lor, fac fel de fel de legături, dar nu sunt buni. Tot în Pateric se spune că i-a zis odată diavolul cuviosului Macarie: „Macarie, câte le faci tu, le facem şi noi, dar este una cu care ne întreci; tu priveghezi, noi niciodată nu dormim; tu posteşti, noi niciodată nu mâncăm, deci suntem mai presus decât tine în privinţa aceasta, dar este una cu care ne biruieşti”. Şi l-a întrebat cuviosul Macarie care este aceea. Şi a zis diavolul: „Smerenia.” Deci dracii nu au smerenie, şi pentru că nu au smerenie nu au bunătate, şi pentru că nu au bunătate nu au iubire, şi pentru că nu au iubire nu se aseamănă cu Dumnezeu. Aşa că sunt nişte lucruri pe care diavolul nu le poate face şi sunt şi nişte lucruri pe care le face, dar prin oameni. Diavolul nu are trup, şi pentru că nu are trup, nu poate face păcate trupeşti, dar îi poate îndemna pe oameni să facă păcate trupeşti şi atunci am putea zice că le face prin oameni, prin oamenii pe care îi angajează la păcate trupeşti, el, diavolul care nu are trup.

Aşadar, cel dintâi lucru pe care trebuie să-l avem în vedere când este vorba de o viaţă care să meargă spre bucurie şi care să aducă bucurie, este să ne curăţim de patimi, să ne curăţim simţirile, să înlăturăm răutăţile din sufletul nostru, din viaţa noastră şi mai ales răutăţile din gând. Când mi-a spus părintele Arsenie să mă ocup de îmbunătăţirea sufletească prin rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, mi-a atras atenţia asupra lucrării acesteia, nu a făcut o teorie cu mine. M-a lăsat să descopăr singur lucrarea aceasta de îmbunătăţire sufletească. Şi m-am apucat să zic „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul” şi ziceam întins. Nu am zis numai asta, pentru că mi-am văzut de treabă. Nu am crezut că pot lua examenele cu rugăciunea, ci am ştiut că examenele se iau cu ştiinţa şi am învăţat şi am fost elev bun şi am fost student bun. Nu am lăsat în seama lui Dumnezeu: „Lasă, că zic «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,  miluieşte-mă pe  mine păcătosul»  şi  apoi dă Dumnezeu examene cu mine şi în locul meu”. Nu se poate! Mi-a dat Dumnezeu înţelepciunea aceasta, că toate lucrurile au însemnătate la locul lor şi la vremea lor. Şi am început să zic „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul” şi să ştiţi că nu m-am întâlnit cu Domnul Hristos. întâi m-am întâlnit cu mine, cu răutăţile din mine, cu mizeria din sufletul meu, cu spurcăciunile câte mi-au venit în gând, câte s-au scos la iveală din mine însumi, şi am început să-mi dau seama de nişte realităţi, de care ne putem da seama oricare dintre noi, dacă ne ocupăm de noi înşine. Vă spuneam zilele trecute că fiecare dintre noi suntem o sinteză, că suntem sinteza înaintaşilor noştri, a părinţilor noştri, a bunicilor noştri, a străbunicilor noştri.

Bucuriile credinţei, Arhimandritul Teofil Părăian

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here