Mihai, Domn al românilor la 1600

0
207

                              Mihai, Domn al românilor la 1600

        Stimaţi cititori, v-am mai propus în cele scrise anterior pe aici pe bulevardul virtual al „Jurnalului Spiritual” să ne urcăm în „maşina timpului” şi să ne-aducem aminte de oameni de excepţie care au reprezentat repere fundamentale în existenţa românească.Cred cu tărie că ar trebui ca activitatea de aducere-n amintire a oamenilor şi faptelor ce au făcut posibil demersul istoric românesc să continue permanent, prin toţi vectorii media, iar activitatea principală ar trebui focalizată la „rădăcina” societăţii, la generaţia tânără, prin demers educaţional continuu în şcoli, acolo unde istoria a ajuns, de câţiva ani buni,din păcate, o materie-balast, bună doar de bifat în orarul săptămânal…

     Fie că au fost intelectuali, savanţi, oameni politici ori oşteni, cei pe care i-am adus pe aici în amintire au „plantat” câte o cărămidă solidă la edificiul ţării…Azi vă propun să ne aducem aminte de unul dintre marii făuritori de istorie românească, de marele bărbat de stat şi aprig oştean, domnitor român de la sfârşit de secol al XVI-lea, Mihai, cel căruia i s-a spus Viteazul… Sau Viteazu, cum preferaţi…

          Dar nu am să mă refer aici la vreuna dintre marile sale bătălii, la vreo campanie de-a sa intens susţinută ci, mai mult, la diplomaţia marelui voievod aplicată în cumpănă de veacuri după reuşita unirii temporare sub sceptrul său a celor trei provincii mari româneşti…„Testamentul politic al lui Mihai Viteazul” reprezintă, în sine, un demers la fel de complex şi important precum campaniile sale militare marcate, preponderent, de victorii dar şi de trădări şi amare înfrângeri, în contextul jocurilor de putere geopolitice regionale din acele vremuri.Ajuns la Alba Iulia,după victoria de la Şelimbăr, Mihai n-a mai vrut să plece din Transilvania pe care a considerat-o prielnică şi situată într-o poziţie strategică mai favorabilă decât Ţara Românească faţă de duşmanul tradiţional, Imperiul Otoman. Descoperit şi publicat de N. Iorga în 1902, „Testamentul politic al lui Mihai Viteazul” nu este un testament propriu zis al lui Mihai Viteazul, ci o sumă de cereri ale voievodului enunţate în 12 puncte pe care le-a adresat împăratului Rudolf al II-lea prin comisarul acestuia, Pezzen, venit la Alba Iulia în iulie 1600 pentru a discuta cu voievodul problema stăpânirii asupra Transilvaniei.

          Documentul se intitulează foarte sugestiv:„Dorinţele lui Mihai Vodă Măria Sa, domnul Ardealului, Moldovei şi Ţării Rumâneşti, de la Înălţimea Sa împăratul Râmului.Acestea sunt dorinţele Măriei Sale”. Acest document a intrat în istoriografia românească şi sub titlul: „Şi hotarul Ardealului…pohta ce-am pohtit…Moldova, Ţara Rumânească”. Ulterior, neţinându-se seama de precizarea lui Iorga prin care textul olograf al voievodului nu este continuu, ci sub formă de cuvinte scrise pe trei rânduri separate pe dosul paginii albe a documentului, unii istorici l-au reprodus ca fiind conceput într-o singură propoziţie, însoţit de semnătura voievodului care se afla în partea inferioară a documentului sub cele 12 puncte.

         Chiar dacă valoarea însemnărilor lui Mihai Viteazul pe acest document nu şi-a pierdut importanţa în ceea ce priveşte viziunea lui de a stăpâni cele trei ţări române, el face parte din preocuparea domnului de a cunoaşte conţinutul documentelor oficiale scrise, în alte limbi decât cele în limba română.El avea acest obicei de a nota cu propria-i mână cu litere chirilice în limba română, pe dosul unor documente de mare interes, scurte însemnări, cuvinte sau propoziţii privitoare la conţinutul acestora.

        Documentul a fost descoperit de Iorga în Arhiva Imperială de Război din Viena împreună cu alte trei documente ale voievodului, ceea ce dovedeşte că acestea au ajuns acolo fie direct trimise prin numeroasele sale solii la Viena sau prin comisarii imperiali veniţi la Alba Iulia. Acest document însă a fost capturat de Basta din cortul voievodului după asasinarea acestuia pe câmpia de la Turda în august 1601, opinie enunţată de cercetătorul C. Rezachevici într-un amplu studiu publicat despre acest document cu precizarea că ideile conţinute în cele 12 puncte au constituit baza tratativelor pe care voievodul le-a discutat la Alba Iulia cu Pezzen, comisarul împăratului, în iulie 1600.
         Participant în Liga Creştină, patronată de Austria, voievodul a început demersurile pentru a convinge pe împăratul Rudolf al II-lea să-i lase lui şi fiului său Transilvania. În acest fel a început un capitol pe care Iorga îl intitulează „Lupta cu oamenii împăratului” care a durat din noiembrie 1599 şi până în august 1600. Primul pas l-a făcut Mihai trimiţându-l, la începutul lunii noiembrie 1599, pe Petre Armeanul în solie la Praga spre a-l anunţa pe împărat că voievodul a cucerit Transilvania şi spre a-i dărui în semn de omagiu, steagurile cucerite în bătălia de la Şelimbăr. Totodată acesta a primit misiunea voievodului de a cere împăratului să-i trimită 2000 de soldaţi pedeştri şi 2000 de călăreţi pentru a continua lupta împotriva turcilor, precum şi recunoaşterea lui şi a fiului său în calitate de „crai ai Ardealului”.

         Ca să fie şi mai puternic voievodul propunea căsătoria fiului său cu o rudenie a împăratului. Mai cere de asemenea ca prin mijlocirea împăratului să fie recomandat şi ajutat de Franţa, Spania, de Papa şi de oraşele italiene pentru a continua lupta împotriva turcilor.De la început, Consiliul de Război al imperiului hotărăşte la 16 noiembrie 1599 trimiterea lui Basta în Transilvania spre a-l obliga pe Mihai să plece în Ţara Românească, iar pentru funcţia de guvernator a fost propus prinţul Maximilian de Habsburg, fratele împăratului.

         La sfârşitul lunii noiembrie 1599 Mihai trimite într-o nouă solie, a doua, la împărat pe banul Mihalcea şi vistiernicul Stoica cu noi instrucţiuni şi anume să fie menţinut în starea în care se află acum, adică stăpânul Transilvaniei, să-i dea bani pentru armată şi să-i înapoieze cetăţile Hust, Şimleu, Baia Mare, Oradea şi alte locuri ce ţin de Transilvania. În ceea ce priveşte titlul „poate fi cel mai mare de prinţ, duce şi chiar rege”. E dispus să primească un comisar imperial cu sediul la Caşovia, Crasna, Sătmar sau chiar la Alba Iulia.Mai solicită gardă personală de 2000 de nemţi şi de 2000 de unguri şi cehi.

        Ca răspuns împăratul trimite în solie pe comisarul Carlo Magno care a sosit la sfârşitul lunii decembrie 1599 la Alba Iulia. Acesta i-a adus voievodului în dar de la împărat un costum de ceremonie şi o medalie de aur cu efigia împăratului, amăgindu-l cu vorbe frumoase şi felicitări. Mihai i-a cerut lui Magno să fie onorat de împărat cu titlul de prinţ al Sacrului Imperiu Roman, să-i facă danii şi să-i procure mijloace de a continua războiul cu turcii, să-l recomande Sanctităţii Sale, regelui Spaniei şi altor prinţi străini şi să anuleze deocamdată tot ce au mijlocit solii lui cu Înălţimea Sa Împăratul.

          Între timp Mihai şi-a mărit pretenţiile faţă de împărat şi a trimis într-o nouă solie la Viena, cea de-a treia, pe Gheorghe Raţ şi să-i declare împăratului în numele său că: „a luat Ardealul cu sabia şi nu se gândeşte de loc să fie alungat de acolo, că-şi va căuta norocul în Moldova cu voia sau fără voia împăratului…Când va fi adus în puterea sa cele trei ţări, atunci cu adevărat va putea apuca pe Turc de barbă şi va aduce cu atât mai mult serviciu creştinătăţii. Împăratul să facă bine să-i dea lui Ardealul”.În ianuarie 1600 Mihai şi-a dat seama că imperialii nu sunt de acord să-i dea Transilvania şi îl acuză pe împărat că acesta ascultă de trădători.Se gândeşte din nou să meargă împotriva turcilor până la Adrianopol.Carlo Magno a dus propunerea lui Mihai Viteazul la Viena care cuprindea voinţa voievodului de a păstra Ardealul cu titlu ereditar sub suzeranitatea împăratului.
        În acest timp, Mihai trimite o nouă solie, cea de-a patra, la Viena şi Praga pe logofătul Pantazi prin care le cere reprezentanţilor săi acolo să se conformeze noilor porunci în tratativele cu împăratul: „dacă vi se pare că iaste mai bună această tocmeală ce am trimis acum şi pohta ce-am pohtit, iar voi să cunoaşteţi şi să faceţi tocmeala pe această pohtă ce-am trimis acum la voi”. Instrucţiunile trimise conţin noi cereri arătând sacrificiul pe care voievodul l-a făcut pentru cucerirea Ardealului: „pe care l-a câştigat cu sabia. Ardealul a stat 74 de ani de când a fost închinat turcilor iar Mihai Vodă… a luat Ardealul şi l-a închinat cinstitului împărat de acum înainte se făgăduieşte dumnealui până va fi viu cu mare credinţă. Se roagă împăratului să-i lase Ţara Românească şi Ţara Ardealului să-i fie moşie lui şi cine va ţinea din feciorii lui să-i fie moşie. Ardealul întreg cu Oradea, Hustul, Maramureşul şi părţile de apus Crasna, Solnocul, Sătmarul, Baia Mare şi Baia de Sus (Sprie)”. Să aibă dreptul de a face donaţii şi să păstreze jurisdicţia completă: „ce vom judeca noi să fie judecat şi să nu aibă voie a căuta legile din altă ţară”. Să-i dea titlul avut de Sigismund, cel de principe al Transilvaniei, să-i dea lefuri pentru soldaţi şi trupe noi. El şi urmaşii lui să aibă moşii şi loc de retragere cu venit de 100.000 de taleri, iar în caz că va fi prins de duşmani, împăratul să-l răscumpere.

         O solie trimisă de împărat compusă din comisarii Ungnad şi Szekely a sosit în februarie 1600 la Alba Iulia, fiind întâmpinată cu mare cinste de către voievod, nobili şi o gardă de 400 de oşteni. Audienţa soliei s-a ţinut la 10 februarie 1600, voievodul primind felicitări din partea comisarilor care nu promit nimic decât nişte subvenţii pentru armată. Între timp s-a întors de la Viena solia lui Mihai cu un răspuns negativ la solicitările voievodului. Ardealul nu poate fi dat voievodului, căci a fost promis lui Maximilian, iar Basta are dreptul să pună garnizoane în cetăţile ce nu aparţineau Transilvaniei, adică în ceea ce se numea Partium. Împăratul va cuprinde însă pe voievod şi Ţara Românească în tratatul de pace cu turcii dacă acesta va fi înfăptuit.

        Mihai a primit cu răceală şi chiar cu duritate pe comisarii imperiali spunându-le:„Eu am cucerit Ardealul pentru împăratul, am riscat pentru aceasta trupul meu şi viaţa mea. Am luat cu mine nevastă-mea şi fiul meu şi dacă s-ar fi întâmplat acolo o nenorocire. Am nădăjduit ca Înălţimea Sa, nu numai că mă va cinsti cu însemnate daruri, ci mă va întări cu steaguri împărăteşti, scrisoare şi pecete. Şi acum vrea să mă gonească din Ardeal ca pe o femeie stricată. Aşa ceva nu va vrea Dumnezeu, nu mă voi lăsa gonit şi de mi-aş pune capul, căci am luat Ardealul cu sabia” şi continuă „dacă aş fi făcut acest serviciu sultanului m-ar fi cinstit cu multe daruri”.În schimb împăratul „îmi trimite doar trei coli de hârtie pline de otravă, ruşine şi batjocură şi vrea să mă gonească”. Încheia cu o frază memorabilă: „Mi s-a spus mie să nu mă încred în Neamţ căci voi avea proastă răsplată a slujbei mele credincioasă cum a şi urmat.Voi trimite pretutindeni scrisoare şi Înălţimii Sale ca să vadă toată lumea nerecunoştinţa pentru slujba mea credincioasă”.Ungand uneltea în acest scop împotriva lui Mihai cu nobilii unguri, demnitari puşi de Mihai în consiliul Transilvaniei, Napragy, Kornis, Rakoczy etc. Ungand a continuat să-l denigreze pe Mihai în scrisorile către împărat, considerându-l: „barbar, înşelător, nesincer şi duşmănos faţă de împărat“.

          Mihai şi-a continuat „pohta ce-a pohtit” şi a îmbrăcat, din nou, cămaşa de zale a oşteanului.La 20 februarie 1600 Mihai a plecat cu oastea spre Făgăraş şi a lăsat la Alba Iulia pe Radu Buzescu şi pe logofătul Teodosie cu misiunea să nu lase pe comisarii împăratului să meargă la Cluj unde mocnea răscoala nobilimii maghiare împotriva lui. La Făgăraş şi Braşov Mihai îl primeşte pe Taranovski, solul regelui Poloniei, şi pe solul sultanului, Husein Paşa, care-i aduce în dar două steaguri, o sabie ţintuită cu pietre scumpe, un surgiuc, 100 de pene negre de cocor şi cai de paradă.

          De la Braşov a plecat cu oastea prin Pasul Oituz şi a cucerit Moldova. La 27 mai într-un hrisov emis la Iaşi s-a intitulat:„Domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei”. La sfârşitul lui iunie s-a întors la Alba Iulia, mai puternic, reluând lupta politică şi diplomatică cu imperialii.Voievodul avea mare încredere în Pezzen pe care-l cunoştea de când acesta era ambasador la Constantinopol şi pe care l-a chemat încă pe când se afla la Suceava şi la Iaşi să vină la Alba Iulia.Nici acesta nu a fost, însă.favorabil voievodului. Pezzen şi-a dat pe faţă sentimentele faţă de voievod într-o scrisoare din 31 mai 1600 către Banul Mihalcea, acuzându-l pe Mihai că vrea să fie domn absolut în Ardeal, luat pe numele împăratului, că a convocat de la sine putere Dieta, a impus ţării sarcini grele, a făcut donaţii după placul lui, a răpit proprietăţile Mariei Cristina, fosta soţie a lui Sigismund Bathory, a maltratat pe comisarii imperiali, a primit pe solul sultanului cu cinste şi a închis graniţele spre Ungaria.
          Voievodul a trimis la Viena într-o nouă solie, cea de-a cincea, pe Gaspar Kornis şi pe logofătul Teodosie cu misiunea de a include în vechile cereri să stăpânească şi Moldova cucerită de curând. Pezzen a sosit la Alba Iulia la 11 iulie 1600 fiind întâmpinat cu mari onoruri de 500 de călăreţi şi 400 de trabanţi, precum şi de toţi boierii şi sfetnicii lui Mihai. La 21 iulie a avut loc audienţa la voievod, căruia i-a adus din partea împăratului un colier de aur cu vulturul imperial şi i l-a aşezat la gât. Voievodul îi declară atunci lui Pezzen că dacă nu se va putea înţelege cu împăratul va căuta să facă lucruri mari „dorind cu orice chip să trăiască şi să moară cu creştinii”, dar Ardealul îl vrea pentru el, lăudându-se că turcii sunt gata să-i dea orice. La cererile mai vechi voievodul a adăugat şi Moldova. Pezzen nu a promis nimic, s-a eschivat să-i dea lui Mihai un răspuns tranşant. Era, totuşi, un om al împăratului şi un duşman al lui Mihai…
        Toţi reprezentanţii împăratului îi acreditau pe prinţii imperiali Matei şi Maximilian în calitate de gubernatori ai Transilvaniei.În cele peste zece luni de domnie la Alba Iulia, Mihai Viteazul a dus o luptă necontenită cu reprezentanţii împăratului pentru recunoaşterea stăpânirii lui asupra ţărilor române, cu deosebire asupra Transilvaniei.În acest scop a trimis la Viena şi la Praga cinci solii şi a tratat cu alte trei solii ale împăratului la Alba Iulia. În toate documentele primul punct se referea la recunoaşterea stăpânirii asupra Transilvaniei „să-i dea Înălţimea Sa în perpetu Ardealul, Moldova şi Ţara Românească lui Mihai Vodă şi fiului său”, mulţumindu-se şi cu titlul de „gubernatorie, dar să-l stăpânească toată viaţa şi să rămână fiului său şi urmaşilor lui de la fiu la fiu şi numai dacă se va stinge neamul să rămână împăratului”. La punctul 2 se preciza că „Moldova să i-o dea pe veci de la fiu la fiu şi la fiice (ad utrunque sexum) şi Ţara Românească şi numai dacă se va stinge neamul de viţă bărbătească şi femeiască aceste două ţări să-şi aleagă domnul pe cine vor vrea şi să ceară steag de la împăratul”. Transilvania o vrea întreagă, insistând la punctul 5 în toate documentele cunoscute să-i lase împăratul comitatele din Partium, adică Bihorul, Solnocul de Mijloc, Sătmarul, Maramureşul, Zarandul şi Crasna.
        Voievodul a fost preocupat în mod deosebit de a obţine pentru el şi pentru urmaşii lui întemeierea unei dinastii care să fie legalizată prin voinţa şi autoritatea împăratului. Cu siguranţă voievodul cunoştea că în cursul secoluluI al XVI-lea succesiunile la domnia ţărilor române a fost una nefirească, care a atras după sine creşterea fără precedent a obligaţiilor faţă de Imperiul Otoman şi degradarea instituţiilor tradiţionale ale statelor româneşti, la care au contribuit în permanenţă luptele dintre facţiunile boiereşti pentru obţinerea domniei. S-a pierdut în mare măsură tradiţia obţinerii tronului pe cale ereditară din „os de domn” şi s-a aplicat principiul electiv al domnului, fiind ales cel care plătea mai mult Porţii Otomane. În decursul secolului al XVI-lea în Ţara Românească în cei  83 de la domnia lui Radu cel Mare (1508), până la Alexandru cel Rău (1593) s-au perindat 33 de domni, ceea ce reprezintă în medie 2,06 ani pentru fiecare domn, iar în Moldova de la moartea lui Ştefan cel Mare (1504) şi până la Ieramia Movilă (1600) s-au succedat 26 de domni în 96 de ani, ceea ce reprezintă în medie 3,06 ani pentru fiecare domnie.
         Mihai dorea să reinstaleze o domnie ereditară şi să întemeieze o dinastie prin el şi urmaşii lui. Această dorinţă este conţinută în patru din cele 12 puncte ale documentului. La punctul 1 „să-i lase Ardealul să-l stăpânească toată viaţa şi după moarte să-i revie fiului său şi urmaşilor lui de la fiu la fiu până se stinge neamul”. Punctul 2 „să-i lase domnia asupra Ţării Rumâneşti şi Moldovei pe veci de la fiu la fiu şi fiice până se va stinge neamul său de viţă bărbătească şi femeiască”. Mai solicită la punctul 3 să i se dea domeniile fiscale ale Transilvaniei „Gurghiul, Gilăul, Ieciul, Făgăraşul, Hustul, Chioarul cu veniturile lor să le stăpânească din fiu în fiu şi dacă se stinge neamul de viţă bărbătească să rămână ramurii de fete şi nimeni să nu-i tulbure” nici dacă va veni un alt principe în Ardeal. La punctul 6 „dacă va putea lua din mâna păgânilor Timişoara, Felnacul, Cenadul, Becicherecul, Panciova şi Berinul să fie a Măriei Sale până la Dunăre pe veci din fiu în fiu şi fiice”.
         În documentul care conţine doar şase puncte, program minimal, elaborat foarte probabil de voievod pe vremea când se afla în bejenie la Viena şi Praga după ce şi-a pierdut tronul, arătând cu ce eforturi a luptat şi „cu multă muncă şi oboseală împăratul să-mi dea mie şi urmaşilor mei aici în ţara aceasta” adică domeniile amintite situate în Transilvania şi altele în Moravia şi Boemia unde să se retragă. Este un fapt rar, unic chiar, în istoria medie a românilor în care un voievod propune într-un document scris să poată dobândi tronul nu numai urmaşilor pe filieră bărbătească, ci şi pe a celei feminine. O dinastie se poate menţine şi prin reprezentantele de gen feminin. Avea exemplu pe contemporana sa, Elisabeta I a Angliei şi tradiţia bizantină a împărăteselor Irena (797-802), Zoe şi Teodora (1041-1050) şi Iolanda (1217-1219) împărăteasă în Imperiul Latin din Constantinopol.

        Stăruinţa cu care Mihai insistă să transmită tronurile Ţărilor Române şi urmaşilor pe filieră feminină poate constitui dovada voinţei sale de a forma o dinastie ereditară. Din cele rezultate din documentele privitoare la solicitările pe care voievodul le adresează împăratului de la Viena şi pe care n-a ezitat să le pună în practică în scurt sa domnie peste Ţările Române rezultă faptul că ele au vizat concentrarea puterii politice, militare, legislative, judecătoreşti, economice, precum şi protecţia asupra bisericii tradiţionale româneşti, în mâna domnului, trăsături esenţiale de exercitare a unei domnii absolute.

        Tocmai pentru aceste înfăptuiri şi pretenţii a fost acuzat de duşmanii săi în scrisorile către împărat şi către sfetnicii lui.Cardinalul Malaspina scria împăratului la Viena că „Am descoperit că el doreşte cu tot dinadinsul să fie domn al acestei Ţări pentru că în afară de convocarea dietei, împarte posesiuni cui îi place dintre români şi exercită toate acele acte de jurisdicţie pe care le putea exercita un stăpân absolut”. Aceeaşi caracterizare i-a făcut-o şi Pezzen în scrisoarea către banul Mihalcea că vrea să fie „domn absolut în Ardeal luat pe numele împăratului, a convocat dieta de la sine putere şi a impus ţării sarcini grele, a făcut donaţii după plac şi a maltratat pe comisarii imperiali şi a primit cu cinste pe solii sultanului”.

         Mihai credea sincer că schimbându-şi suzeranul mahomedan, sultanul, cu unul creştin, împăratul, va putea realiza toate aceste deziderate. S-a înşelat, după cum ştim… Creştinii nu erau aceia pentru care el şi-a pus viaţa şi ţara în primejdie.Cererile şi rapoartele lui către împărat şi către alţi prinţi creştini nu l-au ajutat, încât în toamna anului 1600 s-a văzut înconjurat de duşmani.„Omnis contra Mihaelis” (Toţi împotriva lui Mihai) era deviza nobilimii maghiare care a reuşit să-l atragă de partea ei şi pe Basta.Înfrânt la Mirăslău la 18 septembrie 1600 a mai trecut pentru ultima dată prin Alba Iulia să-şi recupereze tezaurul.Apoi a plecat în bejanie la Viena şi Praga.

        Speranţele lui au renăscut în 1601 şi s-au frânt definitiv în august 1601 pe Câmpia de la Turda.Cererile sale cuprinse în cele patru documente şi întărite prin semnătura şi însemnările sale originale de pe ultimul dintre acestea denotă preocuparea domnului de a făuri un prim program ce urmărea unirea celor trei ţări române într-un stat sub domnia sa şi sub protecţia împăratului creştin de la Viena. Aceasta este ilustrarea gândirii politice a lui Mihai Viteazul în contextul evoluţiei statelor feudale europene de la sfârşitul secolului al XVI-lea şi nu conotaţia data de unii istorici contemporani ce nu se sfiesc să-l numească pe Mihai drept un condottier şi aventurier de duzină…Nu le dau numele pentru că-mi repugnă demersul lor….

        Poate fi considerat primul program politic românesc privind realizarea unităţii naţionale.Domnia lui Mihai Viteazul a avut o importanță crucială în spațiul românesc, fapt datorat efortului domnitorului de a scoate țara de sub apăsătoarea dominație otomană, utilizând în acest scop alianțele și integrând efortul său militar în conceptul cruciadei târzii.

       Tocmai această dimensiune de cruciat l-a proiectat pe Mihai Viteazul în conștiința europeană a timpului său, făcându-l să fie apreciat de liderii politici ai Occidentului și considerat unul dintre oamenii politici remarcabili ai epocii. În bogatul tezaur de carte veche, pe care l-a adăpostit şi-l adăposteşte biserica voievodală „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului, se află o cronică în limbă germană gotică însumând 707 pagini, lipsindu-i fila de titlu şi primele file, dar păstrând finalul, care ne îngăduie să cunoaştem că „s-a tipărit la Nürenberg prin Johann Lanszenberger, în tipografia lui Johann Sihmachers. ano MDCCIII (1603)”.

          Este o impresionantă cronică, care redă evenimentele care s-au petrecut în Transilvania şi Ungaria începând cu anul 1452, cu victoria lui Huniade şi moartea sa, cu amănunte despre evenimentele din perioada lui Mihai Viteazul. Biografic, autorul cărţii nu ne este cunoscut, dar maniera în care prezintă evenimentele, complexitatea lor şi mai ales competenţa de a le surprinde, dovedeşte că prezentările sunt făcute de un martor ocular implicat şi apropiat autorităţilor timpului şi aflat în mijlocul evenimentelor.„Cronica Transilvaniei din vremea lui Mihai Viteazul”, de la Nurnberg, din 1603, redactată în limba germană a fost publicată în facsimil de părintele Vasile Oltean, directorul Muzeului Primei Şcoli Româneşti din Braşov, în toamna anului 2018. Ar fi interesant s-o citească, din scoarţă-n scoarţă, detractorii marelui voievod, cei ce l-au etichetat cu titlurile de „aventurier şi condotier al istoriei”, să vadă cam ce părere aveau nemţii contemporani lui despe acesta!…Bine-ar fi să poată apărea această lucrare şi-n română, nu doar în facsimilul din germană dar azi totul costă şi muzeul nu are fonduri  pentru asta!…
         „E cea mai veche cronică despre Mihai Viteazul, la un an şi jumătate de la moartea lui, are 707 pagini, cu nişte aprecieri formidabile despre Mihai Viteazul şi de câte ori se spune despre Mihai Viteazul, spune Mihai der Tapfere, adică Mihai Eroul, ceea ce m-a satisfăcut în mod deosebit. Este aprecierea pe care străinii o au, la 1603, faţă de Mihai Viteazul“spune despre această cronică părintele Oltean. În acelaşi muzeu se mai află şi un portret al lui Mihai Viteazul, realizat la Budapesta, de un pictor maghiar, o imagine cvasi-necunoscută de către marele public. Este o pictură foarte veche iar imaginea seamănă foarte bine cu cea pe care a realizat-o Nicolae Cretan la Praga, atunci când Mihai Viteazul s-a întâlnit cu împăratul Rudolf.

         Mihai Viteazul a fost una dintre marile personalităţi ale istoriei noastre din toate timpurile. Oştean înzestrat cu calităţi excepţionale, a fost şi un diplomat care a ştiut sa aprecieze momentele istorice grave pe care le traversa ţara. Soluţiile sale dovedesc ataşament pentru ideea de apărare a civilizaţiei europene, pe care o şi exprima tranşant, continuând o tradiţie a istoriei româneşti.

         În acest sens, nu numai ca s-a integrat Ligii Crestine, dar a asociat telurilor acesteia elementul eliberării popoarelor din Balcani de sub dominaţia otomană, cu gândul la independenţa acestora.A recâştigat independenţa Ţărilor Române şi a fost înfăptuitorul primei uniri politice din istoria poporului român. El a încercat s-o consolideze, întemeind-o pe existenţa poporului român din cele trei ţări. Unirea a fost un fapt obiectiv, necesar, asa cum vor fi şi împlinirile de mai târziu. Ea s-a înfaptuit dinspre Ţara Româneasca care, prin numele ei, întruchipa, symbolic şi faptic, un sens unificator.

       Despre cele privitoare la viaţa şi faptele lui Mihai Viteazul puteţi citi în multe surse şi există destule date şi informaţii destul de bune şi pe „vasta nemărginire a internetului” dar cele enumerate mai jos sunt, în opinia mea explicite şi accesibile oricui:

Surse:

Giurescu, Constantin C. – Istoria românilor, volumul II, ediţia a V-a, editura BIC ALL, Bucureşti, 2007

  1. Rezachevici, Cunoscuta însemnare a lui Mihai Viteazul privind stăpânirea ţărilor române şi semnificaţia ei reală, în Apulum XIII, 1975

https://www.atitudini.com/2018/08/9-august-asasinarea-lui-mihai-viteazul-de-prof-dr-cristian-alexandru-marin/

http://ziarullumina.ro/mihai-viteazul-intr-o-cronica-din-1603-tiparita-la-nrenberg-135791.html

http://diam.uab.ro/istorie.uab.ro/publicatii/colectia_bcss/bcss_3/21_zaharia.pdf

https://crisia.mtariicrisurilor.ro/pdf/2009/M%20Georgita.pdf

http://www.bjmures.ro/bdPublicatii/CarteStudenti/P/Panaitescu-Mihai_Viteazul.pdf

http://ziarullumina.ro/mihai-viteazul-primul-domnitor-al-unirii-tuturor-romanilor-136115.html

https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/mihai-viteazul-si-prima-unire-a-romanilor

Mihai Viteazul (1593-1601). Lupta antiotomană. Unirea Ţărilor Române

https://www.ro.biography.name/conducatori/94-romania/470-mihai-viteazul-1558-1601

http://www.dacoromania-alba.ro/nr52/viteazu_testamentul_politic.htm

Gânduri bune tuturor din „pridvorul” de sub Tâmpa!

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here